România

România

Județul Ialomița

Comuna Făcăeni

Nr. 7823 / 17.12.2025

Referat de aprobare

      Având în vedere prevederile art. 19 alin. (6) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările ulterioare și completările ulterioare, rețeaua școlară cuprinde totalitatea unităților de învățământ autorizate să funcționeze provizoriu, precum și a unităților de învățământ acreditate.

      Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare.

      Având în vedere respectarea Metodologiei privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar aprobată prin Ordinul nr. 6.637 din 30 octombrie 2025 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2026-2027, se propune pentru anul școlar 2026-2027, organizarea rețelei școlare la nivelul localității Făcăeni, conform Proiectului de hotărâre anexat.

      Actul administrativ prin care se organizează rețeaua școlară a localității/ județului/sectorului municipiului București este hotărârea consiliului local/consiliului județean, emisă în baza prevederilor legislației în vigoare.

      Deoarece în prezent nu sunt estimate modificări ale efectivelor de elevi, sub limitele prevăzute de legislația în vigoare, pentru funcționarea unităților de învățământ cu personalitate juridică existente, nu se impune reorganizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027, la nivelul comunei Făcăeni.

      Prin urmare supun spre aprobarea Consiliului Local Făcăeni prezentul proiect de hotărâre.


PRIMARUL COMUNEI FĂCĂENI

Daniel-Marian ALEXANDRESCU