România

România

Județul Ialomița

Comuna Făcăeni

Nr. 262 / 20.01.2026

Raport Serviciul economic

            Având în vedere:

  1. prevederile art. 44 din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului National de Investiții “Anghel Saligny”;
  3. prevederile Normelor metodologice din 2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021;
  4. prevederile Ordinului nr. 1321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții “Anghel Saligny”;
  5. prevederile Hotărârii nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadrul al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

            și ținând cont de:

  1. procedura stabilită prin Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
  2. prevederile cap. VII Drepturile și obligațiile părților alin. (3) lit. (a), (e), (g), (i), (o), (q) din Contractul de finanțare pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, înregistrat la MDLPA cu nr. 3566/10.05.2024 respectiv nr.  2905/16.05.2024;
  3. prevederile art. 3, alin. (1) si (2) din Ordonanța de urgență nr. 105/2023 privind instituirea unor măsuri în derularea Programului naţional de dezvoltare locală şi a Programului naţional de investiţii ''Anghel Saligny'',      

este necesar și legal adoptarea unei hotărâri privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat în urma ajustării prețurilor conform prevederilor contractului de lucrări nr. 3018/22.05.2024 pentru obiectivul de investiții „MODERNIZARE INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ ÎN COMUNA FĂCĂENI, JUDEȚUL IALOMIȚA”, finanțat prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.                                                           

            Prin urmare supun spre aprobarea Consiliului Local Făcăeni prezentul proiect de hotărâre.                                                                                                                                                                                                                                                                 

ȘEF SERVICIU ECONOMIC
Ana IONIȚĂ