la proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință
al Consiliului Local Făcăeni pentru data de 29.01.2026
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, după declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membri săi, un președinte de ședință.
Ținând seama de prevederile art. 123 alin. (1) din OUG nr. 57/05.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al consiliului local, un președinte de ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce ședințele consiliului și semnează hotărârile adoptate de acesta.
Președintele de ședință se alege prin vot deschis cu majoritate simplă.
Având în vedere faptul că președintele de ședință Vacariuc George-Nicușor lipsește în data de 29.01.2026, fiind plecat din localitate, în baza prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al comunei Făcăeni, aprobat prin HCL nr. 1/30.01.2025, ” În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt preşedinte de şedinţă, prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă, care conduce şedinţa respectivă. Acesta exercită pentru această şedinţă atribuţiile prevăzute de lege pentru preşedintele de şedinţă.”
Astfel, este necesar și legal alegerea unui președintelui de ședință al Consiliului Local Făcăeni, pentru data de 29.01.2026.
Prin urmare supun spre aprobarea Consiliului Local Făcăeni prezentul proiect de hotărâre.
PRIMARUL COMUNEI FĂCĂENI
Daniel-Marian ALEXANDRESCU