România

România

Județul Iași

Comuna Fântânele

Comuna Fântânele

STATUTUL COMUNEI  FANTANELE, JUDETUL IASI 

Capitolul I 

Prezentarea generală a unității administrativ-teritoriale

Art. 1.(1) a) Comuna  Fantanele este persoană juridică de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu;

                b) Conform Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare ,în Anexa la județul Iasi, pozitia ........ este înscrisă comuna Fantanele   cu un sat component; 

              c) Comuna Fantanele  este subiect juridic de drept fiscal, titulară a codului de înregistrare fiscal şi a conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare; 

              d) Comuna Fantanele  este titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractile privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care aceasta este parte, precum şi din raporturile cu alte personae fizice sau juridice, în condiţiile legii;

          ( 2) Comuna Fantanele  are sediul social în satul Fantanele , str.Principala nr.147 ,potrivit nomenclaturii stradale aprobate prin Hotărârea Consiliului Local a comunei Fantanele   nr.14/31.03.2011.

          (3) Însemnele specifice comunei Fantanele ,judetul Iași sunt:

                a) Stema României potrivit art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările și completările ulterioare, Anexa nr.1 a la prezentul statut;

                b) Drapelul României potrivit Legii nr.75/1994, actualizata,Anexa nr.1 b la prezentul statut;

                 c) Imnul național al României ,,Deșteaptăte, române, potrivit Legii nr.75/1994, actualizata, Anexa nr.1 c la prezentul statut; 

 Art.2. (1) Comuna Fantanele   are reședința în sat Fantanele ,str. Principala nr.147 potrivit nomenclaturii stradale aprobat prin Hotărârea Consiliului Local a comunei Fantanele   nr.14/31.03.2011. Comuna Fantanele  se află pe raza teritorială a judetului Iași; 

        (2) Comuna Fantanele  se delimitează din punct de vedere teritorial cu :

                        -Nord-comuna Plugari, 

                         -Nord-Est-comuna Sipote , 

                         -Sud- vest -comunele Focuri si Gropnita ,

                          -Vest-comuna  Coarnele Caprei . 

(3) Unitatea administrativ-teritorială  comuna Fantanele   județul Iași are în componență un singur sat - satul  Fantanele .

4) Potrivit legislatiei în vigoare privind amenajarea teritoriului național,comuna Fantanele  , județul Iași, are rangul IV. 

(5) Prezentarea grafică și descriptivă, respectiv suprafețele intravilanului și extravilanului  menționate la alin. (3) sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentul statut

 Art.3. (1) Comuna Fantanele  ,județul Iași dispune de o rețea hidrografică formată din:parâuraie si lacuri(iazuri) . Comuna Fantanele   județul Iași se află în partea de nord –est   a județului Iasi .

            (2) In apropierea  teritoriului  comunei Fantanele  , județul Iași se află zona umedă Larga-Jijia –Miletin- Jijioara .  Aceasta este reprezentată de o serie de acumulari de apa (Larga –Jijia ,Halceni , Belcesti ) iazul Bulbucani ,iazul Domnesc ,iazul Pais , ) care au devenit atracție și pentru numeroasele specii de păsări. Astfel, în urma cercetărilor realizate în anul 2000 de către studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” de la Iași, s-a constatat prezența a peste 190 de specii de păsări care trăiesc  in acest areal . Poți observa :lebede, cormorani, egrete, rațe și alte păsări care aduc un strop de Deltă în zona Moldovei. 

            (3) Comuna Fantanelei,județul Iași dispune de o mare diversitate de soluri. cu o alcătuire geologică relativ simplă, cu o mobilitate tectonică redusă, cu structură şi litologie destul de uniforma. Relieful este dezvoltat pe roci sedimentare, respectiv argile şi marne sarmatice cu alternanţe subţiri de nisipuri fine. Relieful actual derivă dintr-o veche câmpie marină ce s-a înălţat uşor fiind urmată de retragerea mării sarmatice, vechiul relief fiind înlocuit cu un relief de dealuri şi coline mai joase separate de văi largi.

 Din punct de vedere pedologic pe teritoriul comunei Fantanele ,jud.Iași, se întâlnesc soluri cu însuşiri deosebite şi cu pretabilităţi diferite,identificându-se următoarele categorii: - protosoluri; - cernisoluri; - luvisoluri; - pelisoluri; - hidrosoluri; - salsodisoluri; - antrisoluri

Din punct de vedere al potenţialului lor natural de fertilitate, solurile pot fi grupate astfel: 

           Soluri cu potenţial ridicat de fertilitate în care se includ toate tipurile de cernoziomuri şi unele aluviosoluri, când nu sunt afectate de factori limitativi. Aceste soluri se pretează pentru tot felul de utilizări agricole (culturi cerealiere,  pajişti, plantaţii viti-pomicole), dar cele mai mari note de bonitate le primesc pentru culturi cerealiere şi tehnice; 

          Soluri cu potenţial moderat de fertilitate sunt faeoziomurile şi preluvosolurile, rendzinele, majoritatea aluviosolurilor, precum şi cele slab - moderate din prima categorie (cernoziomuri);

         Soluri cu potenţial scăzut de fertilitate includ soluri erodate şi slab dezvoltate (erodosoluri şi regosoluri) cu pretabilitate limitată pentru pajişti, plantaţii vitipomicole şi forestiere, apoi unele luvosoluri, pretabile pentru pajişti, plantaţii pomicole şi unele culturi de câmp, gleiosolurile şi solurile gleice, pretabile pentru fâneţe.

         (4) Denumirea și lungimea parâurilor, lacurilor, denumirea faunei și florei de pe raza teritorială a comunei Fantanele  ,județul Iași se regăsesc în Anexa nr. 3 la prezentul statut.

 Art.4. (1) Repartiția si evoluția în teritoriu a rețelei de localități, în ansamblu, este rezultatul unui complex de condiții natural și social- economice care s-au manifestat în diferite etape istorice. Actuala rețea de asezări rurale este rezul -tatul unui proces istoric, multisecular care atestă continuitatea de locuire a acestui teritoriu din cele mai vechi timpuri.

         (2) Comuna Fantanele,  face parte din categoria asezărilor care apar amintite in primele documente istorice ale secolelor XIV-XV, 

Art. 5 (1) Populația comunei Fantanele , județul Iași numără 2116  locuitori conform recensământului efectuat în 2011 . 

                   (2) Componența și structura populației comunei Fantanele ,județul Iași  se regăsește în anexa nr. 5 prezentul statut 

                   (3) Aspectele privind numărul populației se actualizează în urma recensământului în vederea respectării dreptului cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba lor maternă în relația cu administrația publică locală și cu serviciile deconcentrate. 

Capitolul II

Autoritățile administrației publice locale

Art. 6 (1) Autoritățile administrației publice locale sunt:

     a) Consiliul Local al comunei Fantanele  , județul Iași reprezintă autoritate deliberativă de la nivelul comunei Fantanele  județul Iași. Consiliul Local al comunei Fantanele  , județul Iași este format din 11 (unsprezece) membri.      

     b) Primarul comunei Fantanele , județul Iași ,dl. Chelariu Sorin , ca autoritate executivă.     

      c) La nivelul comunei Fantanele , județul Iași, Consiliul local a ales un viceprimar, numele acestuia fiind dl.Munteanu Constantin . 

        (2) Apartenența politică a consilierilor locali este următoarea: 6 ( sase  ) consilieri locali PSD , 2(doi) consilieri locali USR  ,1 (unu ) consilier local PNL , 1 (unu) consilier local PMP si 1(unu) consailier local  IPM 

         (3) Constituirea Consiliului Local al comunei Fantanele  , județul Iași s-a constatat prin Ordinul prefectului județului Iași nr.368/28.10.2020.

        (4) Componența nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleșilor locali, precum și apartenența politică a acestora, începând cu anul 2004 , sunt prevăzute în anexa nr. 6.a respectiv în anexa nr. 6.b la prezentul statut. 

Art.7 (1) Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi și retrage titlul de cetățean de onoare persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Fantanele  , județul Iași 

                   (2) Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi certificatul de fiu/fiică al/a comunei persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Fantanele  , județul Iași.

                  3) Criteriile potrivit cărora autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi și retrage titlul de cetățean de onoare persoanelor fizice române sau străine, precum și procedura aplicabilă pentru acordarea titlului și certificatului de fiu/fiică al/a comunei  Fantanele ,județul Iași se regăsesc în anexa nr. 7 la prezentul statut. 

Capitolul III

Căi de comunicație

 Art.8 Raza teritorială a comunei Fantanele,județul Iași este tranzitată de o singura  rețea  de transport   cea rutiera, potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național .

      Rețeaua de transport  este formată, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintr-un drum de interes comunal și poduri, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 8.a la prezentul statut. 

Capitolul IV

Principalele instituții care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale

Art. 9 (1) Rețeaua școlară de la nivelul comunei Fantanele , județul Iași, potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde numărul total de unități de învățământ de stat și preuniversitar, acreditate, 

          (2) Pe raza teritorială a comunei Fantanele ,județul Iași își desfășoară activitatea o  unitățe de învățământ de stat .

         ( 3) Unitatea  de învățământ este  prezentata  în anexa nr. 9 la prezentul statut.

         (4) Comuna Fantanele  judetul Iasi susține unitățile de învatamant  potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011. 

Art. 10 (1) Pe raza teritorială a comunei Fantanele , județul Iași își desfășoară activitatea o instituție de cultură, Căminul cultural Fantanele  

                  (2) Pe raza teritorială a comunei Fantanele , județul Iași se organizează Sărbătoarea comunei Fantanele are loc în prima sâmbătă şi duminică din luna septembrie, Datini şi obiceiuri de iarnă - 7 ianuarie.                       

                  (3) Tipul și denumirea instituțiilor de cultură ori tipul și denumirea manifestărilor culturale se regăsesc în anexa nr. 9 la prezentul statut. 

                  (4) Comuna Fantanele  ,județul participă la finanțarea manifestărilor culturale de la bugetul  local, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile și nerambursabile, contracte cu terții, după caz, potrivit legii.

 Art.11 (1) Pe raza teritorială a comunei Fantanele , județul Iași se asigură asistență medicală profilactică și curativă; 

                   (2) Comuna Fantanele ,județul Iași participă la finanțarea activităților de asistență de sănătate publică de la bugetul  local, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile și nerambursabile, contracte cu terții, după caz, potrivit legii. 

                  (3) Asistența medicală prevăzută la alin. (1) se realizează, dacă este cazul, prin:cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie;

                  (4) Lista cu numărul și denumirea unităților prin care se asigură asistența medicală sunt prezentate în anexa nr. 9 la prezentul statut.

 Art.  12 (1) Pe raza teritorială a comunei Fantanele, județul Iași se asigură servicii sociale definite potrivit art. 30 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare.

                       (2) Comuna Fantanele , județul Iași asigură cadrul pentru furnizarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1). 

                       (3) Lista cu tipul serviciilor sociale asigurate de comuna Fantanele  ,județul Iași se regăsește în anexa nr. 9 la prezentul statut

 Art. 13  Pe raza teritorială a comunei Fantanele  ,județul Iași își desfășoară activitatea o asociație sportivă As Fantanele

Capitolul V

Funcțiuni economice ale unității administrativ-teritoriale

Art. 14 (1) Principalele funcțiuni economice, capacități de producție diversificate din sectorul secundar și terțiar, precum și din agricultură sunt prevăzute în anexa nr. 10 la prezentul statut. 

Capitolul VI

Bunurile din patrimoniul unității administrativ-teritoriale

 Art. 15 (1) Patrimoniul comunei Fantanele ,județul Iași este compus din bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public și domeniului privat al comunei Fantanele  ,județul Iași . 

                       (2) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Fantanele , județul Iași, întocmit și atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 37/31.03.2021 în conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se găsește în anexa    

                     (3) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Fantanele  ,județul Iași se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică și se publică pe pagina de internet a comunei Fantanele i ,județul Iași , în secțiunea dedicată acestui statut. 

Capitolul VII

Serviciile publice existente

Art. 16 Serviciile comunitare de utilități publice furnizate la nivelul comunei Fantanele , județul Iași sunt: 

        a) serviciul public de alimentare apă și canalizare, furnizat de SC  APAVITAL Iasi ;

         b) serviciul public de transport, după caz, furnizat de: Regio calatori; 

         c) serviciul public de salubrizare, furnizat prin ADIS Iasi ; 

         d) serviciul public de iluminat :E.ON. 

Art. 17 Transportul și distribuția energiei electrice de pe raza teritorială a comunei Fantanele ,județul Iași sunt furnizate de E.ON- DEL GAZ . 

Capitolul VIII

Atribuirea și schimbarea denumirilor de străzi, piețe și de obiective de interes public local

Art. 18 (1) Comuna Fantanele ,județul Iași , atribuie sau schimbă denumirile de: străzi, piețe și de obiective de interes public local, precum și pentru obiective și instituții de interes local aflate în subordinea sa, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare.

           (2) În situația în care, prin proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, se propune atribuirea ca denumire a unor nume de personalități ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri, aceste hotărâri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate și avizate de comisia de atribuire de denumiri județeană, respectiv a municipiului București, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare. 

              (3) Schimbarea denumirilor instituțiilor publice și a obiectivelor de interes județean, se face prin hotărâre a consiliului județean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituțiile și obiectivele în cauză, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare. 

Capitolul IX

Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele și organizațiile nonguvernamentale care își desfășoară activitatea în unitatea administrativ-teritorială

Art.  19 (1) Comuna Fantanele ,județul Iași realizează un cadru de cooperare sau asociere cu organizații neguvernamentale, asociații, organizații de tineret, în vederea finanțării și realizării unor acțiuni sau proiecte care vizează dezvoltarea comunității.

                     (2) Comuna Fantanele,județul Iași . acordă o atenție deosebită proiectelor culturale și educative cu caracter local, regional, național, european și internațional, care se încadrează în strategia de dezvoltare a unității administrativ- teritoriale.

                      3) Comuna Fantanele,județul Iași poate acorda finanțări nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare . 

                     4) Lista cu denumirea principalelor organizații neguvernamentale care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a comunei Fantanele ,județul Iași se regăsește în anexa nr. 12 la prezentul statut. 

Art. 20 (1) Pe teritoriul comunei Fantanele,județul Iași își desfășoară activitatea un număr de 6(sase)  partide politice sau organizații aparținând minorităților naționale, înființate în condițiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare

          ( 2) Lista partidelor politice care își desfășoară activitatea în comuna Fantanele,județul Iași se găsește în Anexa nr. 12 la prezentul statut.

 Articolul 21 (1) În comuna Fantanele ,județul Iași, își desfășoară activitatea următoarele culte religioase: ortodocși (85,03%), romano –catolici (14, 97 %.)

                        (2) Lista cu denumirile lăcașelor aparținând cultelor religioase prevăzute la alin. (1) se regăsește în anexa nr. 12 la prezentul statut. 

Capitolul X 

Participare public

Art. 22 Populația din comuna Fantanele  județul Iași este consultată și participă la dezbaterea problemelor de interes local, astfel:

 a) prin intermediul referendumului local, organizat în condițiile legii;

 b) prin intermediul adunărilor cetățenești organizate pe sate;

 c) prin dezbaterile publice asupra proiectelor de acte administrative; 

d) prin participarea la ședințele consiliului local 

Art. 23   În funcție de obiectul referendumului local, modalitatea de organizare și validare a acestuia se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, după caz. 

Capitolul XI

Cooperare sau asociere

Art. 24. Comuna Fantanele,județul Iași se asociază sau cooperează, după caz, cu persoane juridice de drept public sau de drept privat române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local cu respectarea prevederilor art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. Art. 25 (1) Comuna Fantanele,județul Iași aderă la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune. 

                      (2) Lista cu denumirea înfrățirilor, cooperărilor sau asocierilor încheiate de Comuna Fantanele ,județul Iași se regăsește în anexa nr. 13 la prezentul statut. 

Articolul 26 Programele, proiectele sau activitățile, după caz, a căror finanțare se asigură din bugetul local, prin care se promovează/consolidează elemente de identitate locală de natură culturală, istorică, obiceiuri și/sau tradiții, se regăsesc în anexa nr. 14 la prezenta.

Capitolul XII 

Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 27 Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentul statut, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. ....../.......2022.

 Art.28 Orice modificare care are ca obiect modificarea Statutului comunei Fantanele , județul Iași sau a anexelor acestuia se realizează numai prin hotărâre a autorității deliberative. 

Art. 29 Anexa nr. 11 la prezentul statut se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică. 

Art. 30 Prezentul statut și anexele acestuia, cu excepția celei prevăzute la art. 29 se actualizează, în funcție de modificările și completările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora, cel puțin o dată pe an.

Presedinte de Sedinta                                                                                   Contrasemneaza,

Consilier Local                                                                                       Secretar general delegat,

Marchidan Costica                                                                            Alexandru-Ionut PETREA

 

 

 

               Prezenta hotarare a fost adoptata cu un nr de   10  voturi pentru,  0   impotriva, 0 abtineri,                                                                  din   10  consilieri prezenti, 11 consilieri in functie 

 

Anexa nr. 1.a la statut

Modelul Stemei Comunei Fantanele ,județul Iași

Simbolurile heraldice statale fac parte din identitatea naţională. Stema actuală a fost elaborată după Revoluţia din Decembrie 1989. 

Elementele constitutive ale stemei naţionale a României cuprind: 

      Vulturul de aur cruciat- element central care simbolizează dinastia întemeietoare a Basarabilor, nucleul în jurul căruia a fost organizată Ţara Românească, una dintre cele trei provincii din Evul Mediu (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania); 

Scutul pe care stă este de azur- simbolizează cerul. Vulturul ţine în gheare însemnele suveranităţii: un sceptru şi o sabie, care reamintesc de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt şi de domnitorul Tării Româneşti, Mihai Viteazul, primul unificator al celor trei Ţări Române.

 Un blazon împărţit în câmpuri heraldice prezintă simbolurile provinciilor istorice româneşti de la stânga la dreapta: Ţara Românească pe azur: un vultur ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur Moldova: un bour negru cu o stea între coarne. Banatul şi Oltenia, un pod galben cu două arce de boltă (simbolizând podul peste Dunăre al împăratului roman Traian) şi un leu de aur. Transilvania: deasupra se află un vultur negru cu gheare de aur; dedesubt se găsesc şapte turnuri crenelate simbolizând cele şapte oraşe principale ale Transilvaniei. Teritoriile adiacente Mării Negre (provincia istorică Dobrogea) sunt reprezentate de doi delfini afrontaţi. 

 

Anexa nr.1. b la statut

Modelul steagului comunei Fantanele  ,județul Iași

     Drapelul României este tricolor: roşu, galben şi albastru. Drapelul României are culorile plasate vertical precum urmează: albastru (la lance), galben (în mijloc) şi roşu (în afară). Albastrul este cobalt, galbenul – crom, iar roşul – vermillon. De-a lungul istoriei, drapelul României, nu a suferit transformări majore, cu excepţia distribuţiei culorilor (în materie de proporţie şi poziţie), ca urmare a impactului spiritului revoluţionar francez când multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. 

Anexa nr. 1.c la statut

Modelul imnului comunei Fantanele  ,județul Iași  Imnul naţional al României

 Poemul „Un răsunet“ al lui Andrei Mureşanu a fost scris şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848 şi a fost cântat pentru prima oară în iulie 1848. Ulterior poemul a devenit imn, sub titlul „Deşteaptă-te, române!“. 

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi autor de manuale de muzică După 1848, „Deşteaptă-te, române!“ a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul atât în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în luptele din Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial. La 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, cântecul s-a auzit spontan pe străzi, ca un simbol al libertăţii câştigate. Astfel, instituirea ca imn naţional a venit de la sine. 

Anexa nr. 2 la statut

Componenta comunei Fantanele

 Comuna Fantanele  ocupă o poziţie relativ in partea de nord est în cuprinsul judeţului, plasându-se la 48 km nord-vest de Municipiul Iaşi, cu o suprafaţă totală de 3318   ha, din care suprafata de 2927 ha teren extravilan și 391 ha intravilan .

                                          Anexa nr.3 la statut 

Hidrografia ,flora ,fauna,si tipul solurilor de la nivelul UAT 

 

Anexa nr.4 la statut

Date privind infiintarea UAT Fantanele prima atestare  documentara ,precum si evolutia istorica 

        Satul Fantanele cum este denumit acum sau  Ratesti ,Cioara ,Odaia Cioara sau Odaia Domneasca cum a fost cunoscut pana in 1910 este asezat in partea de nord –est a judetului Iasi avand urmatoarele coordonate geografice: 47,24, 45 latitudine nordica  si   27.11,03 longitudine estica ;

       Pana in  1968 satul Fantanele cu intermitente a format singur o comuna –Comuna Fantanele care era compusa din satele Fantanele Vechi si Fantanele Noi .

       Din anul 1968 comuna a fost defiintata ,cele doua sate Fantanele Vechi si Fantanele Noi s-au unit intr-un singur sat –Fantanele care a fost afiliat  satului Focuri formand impreuna comuna Focuri pana in 2004.

          In urma unui referendum   din 2004 a devenit din nou comuna functionand si in prezent sub denumirea de UAT Comuna Fantanele .

         Locul pe care se afla satul Fantanele si teritoriul din jurul sau ,nu a fost un teritoriul pustiu ci a cunoscut o dezvoltare continua daca nu din cele mai indepartate timpuri cel putin de la inceputul secolului al XV –lea .

    Denumirea de Cioara documentar apare pentru prima data in anul 1716;  20 aprilie intr-o porunca pe care  Mihail  Racovita domnul Moldovei  o dadea vornicului de poarta Bejan Hudici ,, pentru ca sa mearga la Cioara la satul Ratesti de pe apa Miletinului de la tinutul Hirlaului si sa aleaga parte de occina a preotului Ambrozie si a altor razesi dupa zapisele ce au dandu-le si marturie hotarnica ,,

     Din aceasta porunca se poate desprinde ca in 1716 mosia se numea Cioara iar satul care era locuit de razesi se numea Ratesti .

Urmarind in timp numele de Cioara ,documentele arata ca in cursul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XIX- numele de Cioara a mosiei a fost imprumutat si satului Ratesti(Actul-din 02.02.1825 facut la Chisinau intre Neculai Roset Rosnovanul vistiiernic si fratele sau Alexandru  referitor la schimburile de mosii ce le apartinea .

     Incepand cu 1832 satul Cioara nu mai apare ci apare sub denumirea de ,,Odaia Cioara ’’ iar incepand cu  16.octombrie 1878 apare sub denumirea de Odaia Domneasca .

     In 1879 a luat fiinta satul Fantanele –Vechi care la infiintarea sa a purtat denumirea de Odaia Domneasca  sat care s-a format nu pe vartra fostului sat ,, Cioara-Ratesti disparut in 1831 ci in jurul satului Odaia Domneasca.

 

 

Anexa nr.5 la statut

Componenta si structura populatiei 

 

 

 

Anexa nr.6 a  la statut

Componenta nominala  perioada/perioadele de exercitare a mandatelot alesilor locali a UAT Fantanele judetul Iasi precum si apartenenta politica a acestora incepand cu 1992.

Statutul în format fișier