la proiectul de hotărâre
privind participarea în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu,
Având în vedere anunțul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) privind deschiderea sesiunii 2025 a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi – RABLA PLUS, destinat autorităților publice locale pentru achiziționarea de autovehicule pur electrice, propun participarea Comunei Fărcășești la acest program, cu următoarele justificări:
- Parcul auto existent al Primăriei Comunei Fărcășești este insuficient, iar eficiența operațională a autovehiculelor actuale este scăzută, generând costuri ridicate de exploatare și emisii poluante;
- Programul „Rabla Plus” oferă o oportunitate reală pentru modernizarea flotei auto, prin achiziționarea de autoturisme 100% electrice, cu emisii zero și costuri reduse de funcționare;
- Conform Ghidului de finanțare al programului, autoritățile publice locale pot beneficia de finanțare nerambursabilă integrală (100%), în limita valorii eligibile stabilite pentru fiecare autovehicul;
- Utilizarea autovehiculelor electrice contribuie la implementarea politicilor europene și naționale privind tranziția ecologică și dezvoltarea durabilă a comunităților locale;
- Achiziționarea acestor autovehicule va spori capacitatea administrativă a aparatului de specialitate al primarului în derularea activităților de interes public.
În acest context, propun:
- Aprobarea participării Comunei Fărcășești la Programul „Rabla Plus” – sesiunea 2025;
- Achiziționarea unui număr de 3 autoturisme pur electrice;
- Mandatarea primarului Comunei Fărcășești, domnul Drăgoescu Constantin, pentru semnarea tuturor documentelor necesare înscrierii, depunerii cererii de finanțare, derulării procedurilor de achiziție și implementării proiectului.
Având în vedere cele prezentate, susțin aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată.
Iniţiator proiect
Primar
DRĂGOESCU CONSTANTIN