ANEXĂ la hotărârea nr. 45 din 29.08.2024

PROCEDURA 

de acordare a facilităților fiscale constând în anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale restante la data de 31.12.2023 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza UAT Ferești.

      

      I.      DISPOZIȚII GENERALE

Art.l.(l ) Prezenta procedură instituie modalitatea de acordare a scutirii de la plată a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale, restante la plată, datorate bugetului local de către persoanele fizice, care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al comunei Ferești.

(2)      Sunt exceptate persoanele fizice care desfășoară activități economice: persoane fizice autorizate — asociații familiale, cabinete individuale, persoane fizice independente, întreprinderi individuale și alte persoane fizice care obțin venituri din activități economice așa cum sunt definite de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(3)      Prezenta procedură se aplică pe raza Administrativ - Teritorială a comunei Ferești și va fi adoptată prin hotărâre a Consiliului Local.

      II.      OBIECTIVUL, SCOPUL Șl DURATA PROCEDURII

Art.2. (I) Obiectivul prezentei proceduri constă în asigurarea autonomiei locale care are la bază dreptul de a acorda înlesniri la plată, prin care se urmărește stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligațiilor de plată restante la buget, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și respectiv, diminuarea arieratelor bugetare, aspect de care beneficiază întreaga societate.

(2)      Prezenta procedură se aplică de la data intrării în vigoare a hotărârii de consiliu local privind aprobarea procedurii de acordare a unor înlesniri la plată constând în scutirea de majorări de întârziere aferente obligațiilor cuvenite bugetului local de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al comunei Ferești, până la data de 15.12.2024, respectiv impozite, taxe, chirii/redevențe și alte venituri la bugetul local.

(3)      Scutirea se aplică în procent de 100% pentru majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale și nefiscale datorate bugetului local, conform legii, în condițiile stingerii integrale a debitelor principale până la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 15.12.2024.

      III.      BAZA LEGALĂ


Art.3.(l) Art. 185, alin.(l), lit.b) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Art. 184, alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4.(l ) Autoritatea publică care implementează prezenta procedură este UAT- Ferești, prin Compartimentul Impozite și Taxe locale.

(2) Prezenta procedură este adoptată potrivit prevederilor art. 185, alin-(6) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.


      IV.      DOMENIUL DE APLICARE

Art.5.(l) Prezenta procedură se adresează contribuabililor persoane fizice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al comunei Ferești și care au evidențiate la rolul fiscal obligații restante, datorate bugetului local al comunei Ferești.

(2) La cererea temeinic justificată a contribuabilului, în condițiile îndeplinirii condițiilor art. 6, alin.(3), organul fiscal local poate acorda scutirea în proporție de 100% pentru majorările de întârziere aferente obligațiilor restante, dacă obligațiile bugetare certe, lichide și exigibile, vor fi achitate Ia data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 15.12.2024, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

V. CONDITII DE ACORDARE

Art.6. (l)Scutirile ce vor fi acordate prin prezenta procedură, sunt cele prevăzute la art.185, alin.(l lit.b) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv scutiri de majorări de întârziere aferente obligațiilor fiscale și nefiscale.

(2)Scutirea se aplică în proporție de 100% pentru majorările de întârziere aferente obligațiilor principale, dacă obligațiile bugetare certe, lichide și exigibile, vor fi achitate la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 15.12.2024, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

(3)Pot beneficia de scutirile prevăzute în prezenta procedură, contribuabilii persoane fizice care au obligații restante și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)      contribuabilul stinge integral, până la data depunerii cererii temeinic justificate, dar nu mai târziu de 15.12.2024, inclusiv, sub sancțiunea decăderii, obligațiile bugetare certe, lichide și exigibile, exclusiv majorările de întârziere care fac obiectul cererii de scutire;

b)      au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 15.12.2024 sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepția celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată.

c)      contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și toate obligațiile de plată ca urmare declarării, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege.

d)      contribuabilul depune cererea temeinic justificată, până Ia data de 15.12.2024 inclusiv, sub sancțiune decăderii, la registratura comunei Ferești, însoțită de următoarele documente:

 -fotocopia/fotocopiile actelor de identitate a/ale proprietarilor;

*Fotocopiile vor fi conforme cu originalul. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea mențiunii "conform cu originalul" și prin semnătura acestuia.

(4) Nu se anulează accesoriile achitate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

      VI.       MODALITATEA DE IMPLEMENTARE A PROCEDURII

Art.7 (1)Penfru a beneficia de scutire, contribuabilul persoană fizică depune declarațiile și documentele de proprietate în cadrul Serviciului impozite și taxe, moment în care se verifică concordanța dintre datele din evidența fiscală și cele înscrise în actele de proprietate/declarații și se eliberează o nota de plată din care rezultă atât creanțele principale restante și curente scadente ce trebuie achitate cât și suma ce urmează a fi anulată.

(2)      După stingerea debitelor prin orice mijloacele legale de plată, contribuabilul depune cererea pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere, până la data de 15.12.2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, la registratura comunei Ferești.

(3)      însoțită de documentația privind scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local, va fi analizată de Compartimentul Impozite și Taxe, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

(4)      Compartimentul Impozite și Taxe verifică îndeplinirea condiției privind achitarea integrală la data solicitării a obligațiilor bugetare datorate bugetului local, documentele depuse de contribuabil și respectarea oricărei alte prevederi a acestei proceduri.

(5)      În urma analizei efectuate se emite decizia privind acordarea/neacordarea scutirii de către Compartimentul Impozite și Taxe.

(6)      Decizia prevăzută la alin. (4) se întocmește în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, iar un exemplar se arhivează la Compartimentul Impozite și Taxe.

















CERERE 

pentru acordare scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale         principale restante la data de 31.12.2023 inclusiv, datorate bugetului local de

către contribuabilii de pe raza comunei Ferești.


Subsemnatul (a)__________________________identificat (ă) cu C.I seria.___,nr.______________

eliberat(ă) de ______________la data de _______________cu domiciliu in localitatea___________,

str._____________________nr.___________,judetul______________tel.___________, solicit aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere ăn conditiile prevăzute de HCL nr.________

din data de ______________.

Motivez cererea astfel:

............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................


Declaratie pe proprie răspundere

Subsemnatul (a)____________________identificat (ă) cu C.I seria nr.___________ cu domiciliul în localitatea ___________,str._____________________nr.___________,judetul__________________ /declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în declarațiile depuse la Compartimentul  impozite și taxe locale sunt corecte și complete.

Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

Numele și prenumele:

Data semnării:  







ROMÂNIA      

PRIMĂRIA COMUNEI FEREȘTI      APROB,

Compartiment Impozite și Taxe Locale      PRIMAR,

Str. Nicolae Milescu Spătaru, nr. 157,  Județul Vaslui, România       Sebastian ARTENI

 

DECIZIE DE ANULARE A MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE

Numele și prenumele................................................................................

Domiciliul: sat_________________, str........................................................nr......................

Alte date de identificare a debitorului: identificat (ă) cu C.I seria.___,nr.________, C.N.P............................................, tel.................................


Având în vedere :

      Cererea nr. ............. din data .....................

Prevederile art. 185 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Prevederile HCL nr......... data................. cu privire la aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere

Se aprobă cererea pentru acordare scutirii de la plata accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2023 inclusiv, datorate bugetului local, reprezentând:

Nr.       Denumirea creanței      Suma aferentă majorărilor de întârziere

            

            

            

            

Împotriva prezentei decizii, persoana interesată poate depune contestație la Primăria comunei Ferești în termen de 45 de zile de la data comunicării, conform prevederilor art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, sub sancținea decăderii,

SEF COMPARTIMENT,      ÎNTOCMIT,




ROMÂNIA      

PRIMĂRIA COMUNEI FEREȘTI      APROB,

Compartiment Impozite și Taxe Locale      PRIMAR,

Str. Nicolae Milescu Spătaru, nr. 157,  Județul Vaslui, România       Sebastian ARTENI


DECIZIE DE RESPINGERE A CERERII DE ANULARE A MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE

Numele și prenumele................................................................................

Domiciliul: sat_________________, str........................................................nr......................

Alte date de identificare a debitorului: identificat (ă) cu C.I seria.___,nr.________, C.N.P............................................, tel.................................

Având în vedere :

      Cererea nr. ............. din data .....................

Prevederile art. 185 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Prevederile HCL nr......... data................. cu privire la aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere

Se respinge cererea pentru acordare scutirii de Ia plata accesoriilor aferente obligațiilor bugetare

principale restante la data de 31decembrie 2023 inclusiv, datorate bugetului local, rezentând :

Nr. crt.      Denumirea creanței      Suma aferentă majorărilor de întârziere

            

            

            

            

Motivele pentru care se respinge cererea de acordare a anulării majorărilor de întârziere:

................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Împotriva prezentei decizii, persoana interesată poate depune contestație la Primăria comunei Ferești în termen de 45 de zile de Ia data comunicării, conform prevederilor art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, sub sancțiunea decăderii.


SEF COMPARTIMENT,      ÎNTOCMIT,