Nr. 125 / 06.11.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind exprimarea acordului Consiliului Local al Municipiului Fetești pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”: aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici; acordul privind asigurarea şi susţinerea cheltuielilor implementării proiectului şi care nu sunt finanţate de AFM prin “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public-2024”

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

8 Noiembrie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 125 din 06.11.2024

privind exprimarea acordului Consiliului Local al Municipiului Fetești pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”: aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici; acordul privind asigurarea şi susţinerea cheltuielilor implementării proiectului şi care nu sunt finanţate de AFM prin “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public-2024”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public-2024, desfășurat de Administrația Fondului de Mediu;
  2. art. 120 și art. 121 alin.(1) și (2) din Constituția României, republicată;
  3. H.G.nr.907/2016 privind etapele de elaborare si conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
  4. art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. art. 129, alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Serviciului Strategie Dezvoltare, Investiții, Pregătire și Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Fetești;

Luând act de:

  1. Rapoartele de avizare ale comisiilor economică şi juridică din cadrul Consiliului Local Municipal Feteşti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

întrunit în a 4-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.Se aprobă participarea MUNICIPIULUI FETEȘTI în cadrul ”Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public-2024” finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – denumit PROGRAM, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)-2024. 

Art.2.Consiliul Local al Municipiului Fetești își exprimă acordul cu privire la contractarea finanțării și participarea UAT Municipiul Fetești în cadrul “Programului privind creșterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public-2024”, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)-2024, cu propunerea de proiect având ca titlu: “MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”, având o valoare totală de 4.851.107,36 lei inclusiv TVA. 

Art.3.Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) din proiectul cu nr.099/2024, elaborator SC PROEX INSTAL CONSULTING SRL și indicatorii tehnico-economici ai acesteia, ce va fi depusă în cadrul ”Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public-2024”, finanțat de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM)-2024. Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) este prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4.Se aprobă Devizul general constituit din Devizul cheltuielilor eligibile și Dezivul cheltuielilor neeligibile ale proiectului “MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”, astfel cum este menționat în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5.Se aprobă valoarea totală a investiției din cadrul proiectului “MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”, ce va fi depus în cadrul Programului, în valoare 4.851.107,36 lei cu TVA,  din care valoarea fără TVA 4.082.910,97 lei, din care valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile (finanţate de către AFM prin program) este de 4.028.138,93 lei fără TVA, iar valoarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului (care vor fi decontate de prin grija UAT Municipiul Fetești) este de 54.772,03 lei fără TVA.

Art.6.Se aprobă indicatorii tehnici ai proiectului “MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA” astfel cum sunt menționați în anexa nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.7.Consiliul Local al Municipiului Fetești își exprima acordul cu privire la susținerea cheltuielilor neeligibile ale proiectului: “MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA”, în cuantum de 54.772,03 lei fără TVA, respectiv 57.662,03 lei inclusiv TVA.

Art.8.Se împuternicește Primarul Municipiului Fetești, domnul Laurențiu-Georgică Șonchereche, să reprezinte Municipiul Fetești în relația cu Administrația Fondului de Mediu și să semneze toate documentele necesare implementării și realizării proiectului.

Art.9.Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul municipiului prin aparatul de specialitate.

Art.10.Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general, în termenul prevăzut de lege, primarului municipiului Fetești și prefectului județului Ialomița și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariafetesti.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Sergiu-Ștefan STOIAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI,

Nicu DICIANU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 125 / 06.11.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 14
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 2
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 125 / 06.11.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 06.11.2024
2 Comunicarea către primar 11.11.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 19.11.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 08.11.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 07.11.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 08.11.2024