Nr. 115 / 29.07.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea unor măsuri fiscale conform O.U.G.nr. 69/2020

Inițiator proiect

Sorin GAFIȚOI

Primarul municipiului

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

12 August 2020

Hotărâre

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 115 din 29.07.2020

pentru aprobarea unor măsuri fiscale conform O.U.G.nr. 69/2020

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.V, art.VI, art.VIII-XXII din O.G.nr.69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal, precum și instituirea unor măsuri fiscale;
  2. prevederile art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.c) din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Rapoartele de avizare ale comisiilor economică și juridică din cadrul Consiliului Local Municipal Feteşti;

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă Procedura de reducere a impozitului pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru durata stării de urgență instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau un alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă, pentru durata stării de urgență instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, scutirea de la plata taxei pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului, ori a unităților administrativ-teritoriale, conform Procedurii prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Se aprobă, pentru durata stării de urgență instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, scutirea de la plata taxei pentru folosința temporară a terenurilor, respectiv pentru totem/steag/panou publicitar/ săgeți indicatoare/căi de acces-activitate economică, organizări de șantier, aparate de autorservire instalate pe teritoriul municipiului Fetești, datorate de către persoanele fizice sau juridice ce dețin contracte de folosință teren, conform Procedurii prevăzută în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 - Se aprobă anularea accesoriilor pentru obligațiile principale restante la 31 martie 2020 datorate bugetului local al municipiului Fetești, conform Procedurii prevăzută în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate şi adusă la cunostinţă publică prin grija secretarului general.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Dalia-Iulica CONȚIȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI,

Nicu DICIANU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 115 / 29.07.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 3
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 5
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 5
4 Numărul voturilor „PENTRU” 18
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 115 / 29.07.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.07.2020
2 Comunicarea către primar 07.08.2020
3 Comunicarea către prefectul județului 07.08.2020
4 Aducerea la cunoștință publică 12.08.2020
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 12.08.2020