Art. 1 - Se aprobă proiectul ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești”, în vederea participării la apelul de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.A., Subinvestiția I1.a.-” Înființare de centre voluntare prin aport voluntar”, investiţia I1. "Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune", Componenta C3 – Managementul deșeurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Investiția va fi amplasată pe terenul extravilan în suprafață de 21.359 mp, CF 32632 a localității Fetești, NC 32632, conform Planului de amplasament și extrasului de carte funciară precizat în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă Nota de fundamentare pentru proiectul ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești” cu privire la necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, precum și numărul de locuitori deserviți de obiectivul de investiții finanțat, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă valoarea eligibilă a proiectului ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești”, în cuantum de 778.720 euro fără TVA, respectiv 3.830.914 lei fără TVA.
Art. 4 - Aprobă finanțarea din bugetul local al Municipiului Fetești a cheltuielilor neeligibile pentru asigurarea implementării proiectului ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești”.
Art. 5 - Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor de mentenanță și a celor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești”, precum și cele necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, vor fi prevăzute în bugetul local al Municipiului Fetești.
Art. 6 - Se aprobă asigurarea și susținerea cheltuielilor de mentenanță a investiției aferente proiectului ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești” pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.
Art. 7 - Se împuternicește primarul Municipiului Fetești, domnul Șonchereche Laurențiu-Georgică, să reprezinte municipiul Fetești în relația cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, să semneze în numele și pentru Municipiul Fetești toate documentele necesare depunerii, contractării și implementării proiectului ”Înființare centru de aport voluntar în Municipiul Fetești”.
Art. 8 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul instituției şi publicare pe site-ul www.primariafetesti.ro.
Art. 9 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.