Art.I.Se aprobă modificarea titlului H.C.L. Fetești nr. 225/06.12.2022 care va avea următorul cuprins:
”HOTĂRÂRE privind împuternicirea reprezentantului legal al UAT Municipiul Fetești să voteze în AGA ADI ECOO 2009 documentele necesare în vederea implementării proiectului ”Sprijin pentru pregătirea portofoliului de proiecte în vederea atingerii obiectivelor prevăzute prin Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în județul Ialomița”.
Art.II.Se aprobă modificarea art.1 din H.C.L. Fetești nr. 225/06.12.2022 care va avea următorul cuprins:
” Art.1.Se împuternicește domnul Șonchereche Laurențiu-Georgică, reprezentantul legal al UAT Municipiul Fetești, să voteze în AGA ADI ECOO 2009 documentele necesare în vederea implementării proiectului ”Sprijin pentru pregătirea portofoliului de proiecte în vederea atingerii obiectivelor prevăzute prin Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în județul Ialomița”, finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1. Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România.”
Art.III.Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.