Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 186 / 01.08.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea proiectului ”Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală în Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești”, a cheltuielilor legate de proiect și a Acordului de parteneriat

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

Proiect de hotărâre

Nr. 186 din 01.08.2023

privind aprobarea proiectului ”Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală în Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești”, a cheltuielilor legate de proiect și a Acordului de parteneriat

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Ordinul nr. 2299/2023 privind aprobarea Ghidului de finanțare pentru investiția specifică: I3.3-Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice din cadrul pilonului II: Transformare digitală- componenta 7: Transformare digitală, Investiția I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină;
  2. art.44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice, cu modificările si completările ulterioare;
  3. art.129 alin.(2) lit.d) și alin.(7) lit.c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. H.C.L.nr. 84/30.06.2010, privind aprobarea transferului către Consiliul Local Municipal Feteşti a managementului asistenţei medicale a Spitalului Municipal Feteşti, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Hotărârea nr. 8/25.07.2023 a Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Serviciului Strategie Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;
  3. Adresa Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești înregistrată cu nr. 6316/28.07.2023;

Luând act de:

  1. Raportul de avizare al comisiei economice din cadrul Consiliului Local Municipal Feteşti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.Se aprobă proiectul ”Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală în Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Componenta C7 – Transformare digitală - Investiția I.3 Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, Investiția I1.3.3 Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice. 

Art.2.Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală în Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești”, în cuantum de 2.938.705,00 Lei (inclusiv TVA) formată din suma de 2.469.500,00 lei fără TVA echivalentul a 500.000 Euro la cursul de schimb valutar InforEuro aferent lunii Mai 2023 respectiv 1 Euro = 4,9390 Lei  la care se adaugă suma de 469.205,00 Lei reprezentând valoarea TVA.  

Art.3.Se aprobă contribuția proprie de 0 lei în proiect a solicitantului, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului care pot apărea pe parcursul implementării proiectului. 

Art.4.Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală in Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetesti”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești. 

Art.5.Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului, de catre beneficiar, Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești. 

Art.6.Se alege ca an de referință anul calendaristic 2019 pentru depunerea proiectului în care indicatorul de performanță ”numărul de internări” este în cuantum de 29.275, astfel cum este menționat în  Anexa 1 – cererea de finanțare, cuantum certificat prin depunerea următoarelor documente: ,,SAN 2019” și ,,M.S. 60.4.4A Cap.II Activitatea spitalului, a Ambulatoriului integrat și a cabinetelor medicale de specialitate pe anul 2019”, documente care se regăsesc în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.7.Se împuternicește Doamna Manager Tudor Silica Vali să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Spitalului Municipal ”Anghel Saligny” Fetești şi al Partenerului U.A.T. Municipiul Fetesti, precum și toate actele juridice care vor decurge din derularea proiectului.  

Art.8.Se aprobă Acordul de parteneriat prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.9.Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin afişare și publicare pe site-ul www.primariafetesti.ro.  

Art.10.Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Laurențiu-Georgică ȘONCHERECHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Nicu DICIANU

Rezultate voturi