Domnul consilier Iancu Iulică solicită clarificări în privința efortului care trebuie depus de noua societate și care sunt implicațiile acestei decizii de acordare a gestiunii directe.
Domnul Gogotă Cătălin precizează că actualul operator de salubritate pentru realizarea acțiunilor de deszăpezire a avut contract cu SC Drumuri Municipale și cu alți operatori de pe raza municipiului. În continuare menționează că serviciul de deszăpezire vine la pachet cu măturatul stradal, iar ambele operațiuni pot fi executate de SC Drumuri Municipale. În privința utilajelor menționează că dispune de utilaje, dar având în vedere că este o activitate nouă în cadrul societății este necesară și achiziționarea altor utilaje pentru prestarea noilor servicii în condiții de înaltă calitate.
Domnul consilier Iancu Iulică subliniază că actualul operator de salubritate a gestionat aceste servicii de deszăpezire și măturat în mod deficitar, iar acum domnul director vine cu o societate care nu este pregătită pentru aceste activități care implică și forță de muncă de o anumită specialitate, motiv pentru care întrebă dacă vor ști să acționeze în noile situații.
Domnul primar Șonchereche Laurențiu-Georgică precizează că societatea ADI ECOO 2009 nu are capacitatea să mai susțină efectuarea acestor activități (deszăpezire și măturare) de la data de 1 ianuarie 2025, iar în situația în care va continua prestarea acestor activități va încheia contracte cu alte societăți, fapt care va conduce la mărirea artificială a prețurilor pentru aceste servicii. În privința gestionării acestor activități Municipiul Fetești, în calitate de beneficiar, a urmărit în mod activ modul de desfășurare a acestora pe străzile din localitate, iar unde au fost constatate neconformități sau neexecutări nu au fost acceptate la plată străzile respective. Aparatul de specialitate al primarului urmărește activ modul cum este îndeplinită această activitate de către operatorul de salubritate, nefiind permisă irosirea banilor publici. Domnul primar menționează că s-a ajuns la o incapacitate de comunicare cu operatorul de salubritate, nu pot fi acceptate la plată servicii care nu se fac, iar societatea Drumuri Municipale trebuie să-și completeze codurile CAEN, urmând ca după formalitățile de rigoare să fie delegate aceste activități. Când ADI ECOO 2009 a preluat aceste activități de la SC Urban SA, a fost preluat și personalul aferent. În privința modalității de gestiune și a delegării acestei activități către o societate din subordinea Consiliului Local Fetești, activitățile vor începe odată cu aprobarea proiectului de hotărâre, fiind singura posibilitate pentru asigurarea acestor servicii publice, deoarece organigrama DADPP nu permite preluarea de personal datorită O.U.G.nr.63/2010.
Domnul consilier Iancu Iulică întreabă la ce să ne așteptăm în această iarnă, deoarece erau străzi pe care nu se acționa.
Domnul primar Șonchereche Laurențiu-Georgică precizează că drumurile publice vor fi eliberate cu utilajele aflate în dotare, asigurarea funcționalității instituțiilor publice fiind prioritară, urmând ca pe străzile secundare să se acționeze în mod coordonat.