Dna consilier Petcu Olga – La comisia economică domnul Nistor a solicitat ca dra manager a Spitalului să vină la ședință.
Dl.Nistor Gheorghe – Da, așa este. Dra manager, ce reprezintă transformarea postului de la arhivar la arhivist III? De ce s-a făcut? Știu că postul din organigramă nu se modifică indiferent de studii.
Dna consilier Petcu Olga – Vreau să vă spun că domnul Nistor a primit răspuns în cadrul ședinței comisiei economice de la doamna Ciocoiu Luminița.
Dl.consilier Nistor Gheorghe - Da, dar cred că dra manager este cea mai în măsură să răspundă.
Dra Tudor Silica-Vali - manager Spitalul Municipal ”Anghel Saligny” Fetești – În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru invitație și pentru tot sprijinul pe care îl acordați Spitalului Municipal Fetești. După cum știți, ați răspuns pozitiv întotdeauna pentru stimulentul acordat medicilor, pentru reparații capitale la stația de oxigen și nu pot decât să vă mulțumesc foarte mult pentru sprijin și promptitudine. Acum am să vă răspund la întrebare. Este vorba de o transformare de post, iar normativul pentru arhivist permite ca lucrătorul, după promovare, să aibă studii de scurtă durată. Așa prevede normativul, persoana a promovat și și-a completat studiile. Noi chiar am cerut și un punct de vedere de la minister, să nu greșim, să avem interpretarea textelor de lege în limita și spiritul ei. Dacă doriți vă punem la dispoziție răspunsul ministerului. Noi am apreciat că este legal și nu pot decât să stimulez colegii să promoveze în anumite sectoare de activitate și atunci dacă legea ne permite, putem să facem această transformare de post, cu votul dumneavoastră evident.
Dl.consilier Nistor Gheorghe – Vă mulțumesc.
Dl.consilier Sima Cătălin – Am mai discutat în cadrul ședințelor de consiliu și în comisia economică, că este bine să veniți periodic, de două ori pe an, să ne prezentați activitatea, cu proiectele care s-au finalizat, proiectele care sunt în derulare, ce strategie aveți pentru retenția personalului, mai ales că acum avem și noul Ambulatoriul.
Dra Tudor Silica–Vali – Voi pune la dispoziția Consiliului local un raport amănunțit.
Dl.consilier Sima Cătălin – Bineînțeles că aceste lucruri trebuie diseminate către populație, ca să se știe ce facem pe domeniul sănătății.
Dra Tudor Silica- Vali – Sunt de acord. Vă mulțumesc.