Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 46 / 18.04.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul 2021

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

Proiect de hotărâre

Nr. 46 din 18.04.2022

privind aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul 2021

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Ordinul M.F. nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. art. 57 alin.(1) și art.73 alin.(3) din Legea nr. 273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;
  3. Raportul Serviciului Strategie Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;

Luând act de:

  1. Raportul de avizare al comisiei economice din cadrul Consiliului Local Municipal Feteşti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul 2021, conform anexelor nr.1-5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Laurențiu-Georgică ȘONCHERECHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Nicu DICIANU

Intervenții în cadrul ședinței

Dl.consilier Sima Cătălin – Eu nu am văzut făcându-se referire la excedentul bugetar, cât a mai rămas, cât s-a cheltuit din el. Eu chiar m-am uitat cu atenție. Noi am mai cheltuit din el și au mai rămas cam 3 sau 4 milioane lei, mai ales că avem nevoie la proiectul cu extinderea de gaze la Fetești. Contribuția localității este destul de mare. Trebuia să se specifice cât a mai rămas și că se va folosi la Secțiunea dezvoltare.

Dna consilier Petcu Olga – Fără aprobarea noastră nu se folosește excedentul, dar nici nu se trece în buget. Ați văzut că, după ce am aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe 2022, am aprobat excedentul pentru a fi utilizat.

Dl.consilier Sima Cătălin – Totuși destul de târziu aprobăm execuția bugetului pe anul 2021.

Dna consilier Petcu Olga – Nu, termenul este data de 31 mai, dovadă că nici la Drumuri Municipale, nici la Transbus, nu am aprobat. Cred că vor veni la ședința următoare.

Dl.viceprimar Stoian Sergiu – În ceea ce privește excedentul, veți primi o informare la ședința viitoare. O mare parte din excedent vom folosi pentru cofinanțări

Rezultate voturi