ART.1. Se aproba constituirea si componenta comisiei de analiza a solicitarilor de locuinte sociale apartinand UAT Comuna Floresti,dupa cum urmeaza:
1. CLAUDIA SOARE-Inspector Compartiment Asistenta Sociala-Presedinte
2. IOANA-RUXANDRA BUCUR-Secretar General comuna Floresti -membru
3.ADRIANA CEOCEA-Inspector Compartiment Impozite si Taxe-membru
4.CRISTINA BANESCU-Inspector cu atrib.de Arhitect Sef ,Compartiment Urbanism si
Amenajarea Teritoriului –membru
5.NICOLETA CRISTINA SANDU-Sef Birou Buget Finante-membru
ART.2.Se aproba Regulamentul privind repartizarea şi închirierea locuinţelor sociale aparţinând UAT Comuna Floresti,conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare.
ART.3.Prezenta hotarare se comunica de catre Secretarul General al comunei Floresti Institutiei Prefectului Judetului Prahova ,Primarului comunei Floresti , Comisiei de analiza a solicitarilor de locuinte sociale in vederea aducerii la indeplinire si se aduce la cunostinta publica.
REGULAMENT
privind repartizarea şi închirierea locuinţelor sociale aparţinând UAT Comuna Floresti
CAP. I - CONSIDERAŢII GENERALE
Art. 1 Obiectul prezentului regulament îl constituie repartizarea şi închirierea locuinţelor sociale aflate în proprietatea UAT comuna Floresti.
Art. 2 La elaborarea prezentului regulament s-au avut în vedere şi au fost respectate prevederile
următoarelor acte normative:
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 114/1996 –legea locuintei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările si completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările si completările ulterioare;
- H.G. nr. 310/2007pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome.
Art. 3 Principiile care stau la baza prezentului regulament sunt:
- principiul transparenţei – locuintele sociale se repartizează şi se închiriază pe baza listei de priorităţi aprobată de Consiliul Local al Comunei Floresti în condiţiile legii;
- principiul egalităţiişi nediscriminării – accesul liber şi neîngrădit la locuinţe este un drept al
fiecărui cetățean.
Art. 4. În sensul prezentului regulament se definesc următorii termeni:
• Familie: soţul, soţia, copii necăsătoriţi precum şi părinţii soţilor, care locuiesc şi se gospodăresc împreună. Este asimilată termenului de familie şi situaţia persoanei necăsătorite care locuieşte împreună cu copii aflaţi în întreţinerea sa.
• Copil: copilul provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat precum şi copilul încredinţat unuia dintre soţi, dat în plasament familial sau pentru care s-a instituit tutela sau curatela.
• Persoană singură: persoana care a împlinit vărsta de 18 ani, locuieşte şi gospodăreşte singură. Este asimilată persoanei singure şi copilul major care, deşilocuieşte cu părinţii, se gospodăreşte separat.
• Locuinţă socială: locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţa în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
• Criteriu: ordine de prioritate avută în vedere pentru ierarhizarea solicitanţilor de locuinţă socială (condiţii de locuit, numărul copiilor în întreţinere, starea de sănătate, vechimea cererii de locuinţă etc.).
• Listă de priorităţi: act aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei Floresti, în care sunt cuprinşi toţi solicitanţii de locuinţă socială care îndeplinesc criteriile, în ordinea descrescătoare a punctajului primit la criteriile de ierarhizare şi pe baza căruia se atribuie solicitanţilor, cu chirie, locuinţele sociale disponibile.
• Listă de repartizare: act aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al comunei Floresti , în care se înscrie un număr de solicitanţi corespunzător numărului de locuinţe sociale, stabilit în ordinea în care aceştia sunt înscrişi în lista de prioritate pentru soluţionarea cererilor şi care îndeplinesc criteriile.
• Repartiţie: act eliberat fiecărui beneficiar de locuinţă socială înscris în lista de repartizare a locuinţelor, care cuprinde datele de identificare ale titularului repartiţiei şi ale locuinţei repartizate şi în baza căreia se va încheia contractul de închiriere.
• Contract de închiriere: actul juridic prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii ale locatorului şi
locatarului privind închirierea, exploatarea, întreţinerea şi administrarea locuinţei sociale.
• Comisie de analiză: comisie constituită prin hotărare a Consiliului Local al comunei Floresti cu atribuţii privind analizarea solicitărilor de locuinţe sociale, stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe sociale, în repartizarea locuinţelor sociale şi stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale.
CAP. II. ANALIZA SOLICITĂRILOR DE LOCUINȚE SOCIALE
Art. 5. (1). În vederea soluţionării cererilor privind repartizarea unei locuinţe sociale, se constituie Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale, prin hotărârea Consiliului Local al Comunei Floresti.
(2). Comisia constituită conform alin. (1) va avea următoarele atribuţii:
- analizează până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele sociale;
- întocmeşte lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită si o prezinta spre aprobare consiliului local;
Art. 6. (1). Cererile şi dosarele pentru locuinţă socială se vor depune la sediul Primariei comunei Floresti, nr.604,judetul Prahova si vor fi transmise Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale. Dosarele solicitanţilor de locuinţă socială, împreună cu cererea şi actele necesare se vor depune în toată perioada unui an calendaristic.
(2) .Cererile depuse în perioada 01 ianuarie – 15 octombrie vor fi analizate de către Comisia constituită conform art. 5, până la data de 01 noiembrie a anului în curs.
(3) .Cererile depuse după perioada prevăzută la alin.(3)vor fi analizate de către Comisia constituită
conform art. 5,anul următor.
Art. 7. Categoriile de persoane îndreptăţite să primească o locuinţă socială sunt următoarele:
• persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor
proprietari;
• tinerii care au vârsta de până la 35 de ani;
• tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani;
• invalizii de gradele I si II;
• persoanele cu handicap;
• pensionarii;
• veteranii şi văduvele de război;
beneficiarii prevederilor Legii recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, pentru revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 si pentru revolta muncitoreasca anticomunista din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, victimele violentei domestice;
• alte persoane sau familii indreptatite.
Art.8. (1).Nu pot beneficia de locuinte sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care:
a)detin in proprietate o locuinta;
b)au instrainat o locuinta dupa data de 1 ianuarie 1990;
c)au beneficiat de sprijinul statului in credite si executie pentru realizarea unei locuinte;
d)detin, in calitate de chirias, o alta locuinta din fondul locativ de stat.
(2). Prin exceptie de la prevederile alin. (1) lit. a) pot beneficia de locuinte sociale victimele violentei domestice numai pana la data finalizarii partajului prin una dintre modalitatile prevazute de lege.
(3).Neeligibilitatea pentru atribuirea unei locuinţe sociale există şi în cazul în care soţii/soţiile sau copiii care locuiesc şi gospodăresc împreună cu solicitantul se află în una din situaţiile menţionate la alin. (1).
(4) .Beneficiarii locuintelor sociale nu au dreptul sa subinchirieze, sa transmita dreptul de locuire sau sa schimbe destinatia spatiului inchiriat, sub sanctiunea rezilierii contractului de inchiriere si a suportarii eventualelor daune aduse locuintei si cladirii, dupa caz.
Art. 9. (1). Au acces la locuinţă socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa.
(2) .La determinarea venitului net lunar pe membru de familie se au în vedere toate veniturile realizate de persoana singură/familie.
(3) .Venitul net lunar pe persoană se stabileşte pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare,
potrivit legii.
Art. 10 .Actele necesare analizării cererii precum şi repartizării locuinţei sociale sunt: (1).Actele obligatorii:
- cerere tip;
- declaraţie tip privind veniturile;
- declaraţie tip pe proprie răspundere privind condiţiile de locuit;
- declaraţie tip pe proprie răspundere - din care să rezulte următoarele:
- nu deţin în proprietate o locuinţă ;
- nu deţin teren;
- nu am înstrăinat o locuinţă proprietate după data de 01.01.1990 ;
- nu am beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe ;
- nu deţin în calitate de chiriaş o altă locuinţă din fondul locativ de stat
- nu am fost evacuat dintr-o locuinţă din fondul locativ de stat, din motive imputabile
mie;
- nu au refuzat o repartiţie de locuinţă din fondul locativ de stat ;
- nu obţin alte venituri în afara celor declarate.
-nu deţin în proprietate/folosinţă:
a) autoturism şi/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani
b) două sau mai multe autoturisme şi/sau motociclete cu o vechime mai mare de
10 ani
c) autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci,
rulote, autobuze, microbuze
d) utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
- acte doveditoare din care să reiasă domiciliul stabil in comuna Floresti; (documente de identitate (B.I/C.I/CIP) pentru titular şi membrii familiei unde este cazul
- xerocopii)
- adeverinţă de venit din care să rezulte venitul mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, pentru fiecare membru al familiei (după caz: adeverinţe de venit de la angajator, adeverinţă de venit de la Administraţia Financiară/Primarie cupoane de pensie, indemnizaţie etc.);
- certificat de naştere - solicitant şi membrii familiei (xerocopii);
- chitanţe plăţi utilităţi (gaz, curent, apă) (xerocopie).
- acte doveditoare privind plata chiriei. (xerocopie). (2).Alte acte necesare, după caz:
- sentinţa judecătorească definitivă de evacuare din imobilul revendicat în conformitate cu Legea nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr.10/2001, cu modificările şi completările ulterioare (xerocopie);
- certificat de căsătorie (xerocopie);
- sentinţă de divorţ (xerocopie);
- certificat de deces pentru soţ/ soţie (xerocopie);
- adeverinţă din centrul de plasament pt. tinerii peste 18 ani proveniţi din acea instituţie;
- certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap (xerocopie);
- decizie asupra capacităţii de muncă şi decizie de pensionare pentru cei pensionaţi pentru invaliditate (xerocopie);
- certificat de revoluţionar – revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987
(xerocopie);
- certificat de revoluţionar; urmaş al unei persoane decedate în revoluţia din decembrie 1989 (xerocopie);
- documente din care să rezulte calitatea de veteran de razboi; beneficiar al Decretului - lege nr.
118/1990 şi a celor deportaţi în străinătate / prizonieri (xerocopie);
- diplomă de studii superioare (xerocopie);
- contract de închiriere pentru spaţiuldeţinut cu titlu de chirie, contract de comodat, contract pentru acordarea de servicii sociale cu cazare, alte acte care atestă locuirea legală (xerocopie);
Art.11. La stabilirea ordinii de prioritate a cererilor solicitanţilor de locuinţe se vor avea în vedere urmatoarele Criteriii de repartizare ,respectiv:
a)Conditiile de locuit ale solicitantilor;
b)Numarul copiilor si al celorlalte persoane care gospodaresc impreuna cu solicitantii;
c) Starea sanatatii solicitantilor sau a unor membri ai familiei;
d)Vechimea cererilor;
Art.12 .Compartimentul Asistenta Sociala din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Floresti, verifică în teren situaţia socio-locativă a fiecărui solicitant de locuinţă socială şi întocmeşte o ancheta sociala privind situatia locativa.
Art.13. Lipsa anchetei sociale prevăzute la art. 12 conduce la respingerea dosarului de către Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţă socială.
Art. 14. (1). În urma analizării solicitărilor de locuinţă socială, Comisia de analiză întocmeşte lista de priorităţi cuprinzând solicitanții îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită.
(2) Lista de priorităţi va fi transmisă către Comisia de analiza până la data de 30 noiembrie a anului în curs, pentru a fi supusă spre aprobare Consiliului Local al Comunei Floresti.
(3) Contestaţiile impotriva hotararilor consiliilor locale cu privire la listele de acordare a locuintelor sociale se vor adresa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii.
Art. 15 Lista de priorităţi va cuprinde:
- nume şi prenume solicitant;
- total punctaj.
Art. 16. Lista de priorităţi se va afişa la sediul Primăriei Comunei Floresti-sat Florestiu, nr.604, în termen de 10 zile de la aprobarea acesteia prin hotărârea consiliului local .
Cap. III REPARTIZAREA LOCUINŢELOR SOCIALE
Art. 17. (1) .Repartizarea locuinţelor sociale în Comuna Floresti se face în baza listei de priorităţi cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială, prevăzută la art.15, aprobată anual în condiţiile legii, de către Consiliul Local al Comunei Floresti.
(2) .În funcţie de numărul şi structura locuinţelor sociale disponibile, Comisia de analiză întocmeşte lista de repartizare a locuinţelor sociale, ţinând cont de ordinea stabilită în lista de priorităţi rămasă definitivă și ținând cont de următoarele criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj:
1.SITUATIA LOCATIVA ACTUALA
a)chirias in spatiu din fondul locativ privat 5 puncte
b)locuiesc in locuinte improvizate 4 puncte
c)tolerat in spatiu 3 puncte
2.STAREA CIVILA A SOLICITANTULUI SI COMPONENTA FAMILIEI
a)casatorit 10 puncte
b)persoana singura(necastorit ,vaduv,divortat) 8 puncte
3.NUMAR PERSOANE AFLATE IN INTRETINERE
a) 1 copil 2 puncte
b)2 copii 3 puncte
c)3 copii 4 puncte
d)4 copii 5 puncte
e) mai mult de 4 copii 5 puncte+1 pct.
pt.fiecare copil aflat in intretinere
4.STAREA ACTUALA DE SANATATE A MEMBRILOR FAMILIEI
a) persoana cu handicap grav 4 puncte
b)persoana cu handicap accentuat 3 puncte
c)persoana cu handicap mediu 2 puncte
d) boala de care sufera solicitantul sau un alt membru al familiei, 1 punct
aflat in intretinerea acestuia
5.VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI
a) pana la 1 an 1 punct
b) pana la 2 ani 2 puncte
c)pana la 3 ani 3 puncte
d)pana la 4 ani 4 puncte;
e)peste 4 ani 4 puncte+1 punct
pentru fiecare an
6.SITUATII LOCATIVE SAU SOCIALE DEOSEBITE
a) persoane si familii evacuate sau care urmeaza sa fie evacuate
din locuintele retrocedate fostilor proprietari 9 puncte
b)tinerii care au varsta de pana la 35 de ani(titular si sot/sotie) 7 puncte
c)tinerii proveniti din institutii de ocrotire sociala si care au implinit 18 ani 5 puncte
d) persoane victime ale violentei domestice 3 puncte
7.VENITUL MEDIU NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIE
a) sub salariul minim pe economie 4 puncte
b)intre salariul minim pe economie si salariul mediu pe economie 2 puncte
(3).Lista de repartizare va fi transmisă către Comisia de analiza pentru a fi supusă spre aprobare Consiliului Local al Comunei Floresti.
(4).Lista de repartizare va cuprinde:
- nume şi prenume solicitant;
- număr poziţie în lista de priorităţi;
- total punctaj în lista de priorităţi;
- număr de membri din familie;
- date locuinţa socială repartizată (adresa, nr. camere, etc).
CAP. IV. ÎNCHIRIEREA LOCUINŢELOR SOCIALE
Art. 18. În vederea încheierii contractului de închiriere pentru locuinţe sociale, beneficiarii de repartiţii vor prezenta următoarele documente:
a) repartiţia emisă de consiliul local;
b) buletinul/cartea de identitate;
c) declaraţie şi adeverinţa de venit net lunar realizat pe ultimele 12 luni, pentru fiecare dintre membrii familiei care realizează venituri;
d) alte documente, după caz, din care pot să rezulte unele drepturi pe care le-au dobândit în
legătură cu închirierea locuinţei.
Art. 19. Închirierea locuinţelor sociale se face pe o perioadă de 5 ani, în baza contractului încheiat între Primarul comunei Floresti şi chiriaş.
Art. 20. În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual.
Art. 21. (1). Contractul de închiriere se reziliază în următoarele situaţii:
a) locatarul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive.
b) locatarul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor precum şi oricăror bunuri aferente lor sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora;
c) locatarul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;
d) locatarul nu a respectat clauzele contractuale şi/sau prevederile art. 49 din Legea nr.114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) locatarul a parăsit locuinţa;
f) locatarul nu şi-a achitat obligaţiile ce îi revin din cheltuielile comune pe o perioadă de trei
luni consecutive;
g) venitul mediu net lunar pe persoană, realizat în doi ani fiscali consecutivi, depăşeşte nivelul minim prevăzut la art. 42 din Legea nr.114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h) locatarul a schimbat destinaţia spaţiului;
i) locatarul nu a comunicat primarului , în termen de 30 de zile, orice modificare intervenită faţă de condiţiile iniţiale care au stat la baza repartizării locuinţei sociale.
j) în situaţia în care se constată modificări față de condițiile inițiale și nu sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate pentru a beneficia de locuinţă socială;
k) în cazul în care, cu ocazia a 2 verificări consecutive, se constată că locuinţa este ocupată de către alte persoane decât titularul şi persoanele menţionate în contract.
l) locatarul sau un membru al familiei dobândeşte bunuri imobile sau mobile, a beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe sau deţine, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă, din fondul locativ de stat, ulterior încheierii prezentului contract.
(2) .În aceste cazuri locatarul este obligat să predea locuinţa în termen de 30 zile de la data
notificării de reziliere.
(3) .Chiria şi cheltuielile privind utilităţile se datorează până la data predării locuinţei.
Art. 22. În cazul decesului titularului contractului de închiriere ori a părăsirii locuinţei de către acesta, închirierea poate continua, după caz, până la expirarea perioadei contractuale, cu următoarele categorii de persoane:
- soţul/soţia dacă au locuit împreună;
- descendenţii sau ascendenţii dacă au locuit împreună cu titularul contractului de închiriere şi
au fost înscrişi în contractul de închiriere;
- alte persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul, cel puţin 2 ani şi care au fost înscrise
în contractul de închiriere.
Art. 23. (1).În caz de neplată a chiriei executarea silită se va face prin hotărâre judecătorescă, prin care chiriaşul va fi obligat să achite chiria restantă, majorările de întârziere şi cheltuielie de judecată. (2).Chiria pe care o suportă chiriaşul se va recalcula ori de câte ori apar modificări ale veniturilor acestuia.
Art. 24. (1). Chiriaşii nu pot subînchiria locuinţele, nu pot transmite dreptul de folosinţă a acestora altor persoane şi nu pot schimba destinaţia lor, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţeişi clădirii, după caz.
(2). Orice clauză contractuală, aviz ori dispoziţie, contrare prevederilor alin. 1 sunt nule de drept şi determină răspunderea celor în culpă.
Art. 25. (1) Comisia de analiza a solicitarilor de locuinte sociala va verifica anual sau ori de câte ori este necesar îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate care au stat la baza închirierii locuinţei sociale, precum şi starea de fapt a locuinţelor închiriate, pe toată perioda de valabilitate a contractului de închiriere.
(2) Titularul contractului de închiriere este obligat să comunice Primarului comunei Floresti în termen de 30 de zile, orice modificare intervenită faţă de condiţiile iniţiale care au stat la baza repartizării locuinţei sociale (modificări venit, număr membrii, etc), sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere.
Art. 26 .Anterior expirării contractului, titularul contractului de închiriere care doreşte să beneficieze în continuare de locuinţă socială, va depune la Primaria comunei Floresti , cererea şi actele doveditoare în vederea analizării situației de către Comisie, conform criteriilor aprobate. Termenul de depunere este de cel târziu 15 octombrie a anului anterior expirării contractului.
CAP. V .STABILIREA CHIRIEI
Art. 27. (1) Stabilirea chiriei nominale se face cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) .Nivelul chiriei pe care o va plăti beneficiarul repartiţiei se stabileşte odată cu încheierea
contractului de închiriere.
(3) Chiria astfel stabilită se va recalcula o dată cu prezentarea documentelor privind schimbarea
venitului mediu net lunar al familiei.