REGULAMENT LOCAL
PRIVIND AMPLASAREA ȘI AUTORIZAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE PE RAZA COMUNEI GÂDINȚI , JUDEȚUL NEAMȚ
CAP. I - Dispoziţii generale
Art. 1 - (1) Prezentul regulament stabilește cadrul legal care stă la baza exercitării activității de amplasare a mijloacelor de publicitate în comuna Gâdinți, în vederea asigurării condițiilor pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii.
(2) Regulamentul este elaborat în temeiul prevederilor:
- Legea nr. 185/ 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice,
- Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată;
- Ordonanța nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr.571/1997 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere;
- Hotărârea nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor - cadru de aplicare a ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;
- Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, republicată , cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 - Prevederile prezentului Regulament local de publicitate se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice implicate în activitatea de publicitate, în vederea asigurării eficientei informări a cetăţenilor, a libertăţii de expresie şi esteticii urbane.
Art. 3 - În înţelesul prezentului Regulament local de publicitate, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) afiş - mijloc de transmitere a mesajelor publicitare, culturale, comerciale, politice, de instructaj şi altele asemenea, imprimat pe suport hârtie sau pe folie sintetică şi expus public;
b) aviz - act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de specialitate a administraţiei publice locale, în urma unei proceduri de analiză a proiectului tehnic şi a oportunităţii din punct de vedere urbanistic, pentru amplasarea mijloacelor de publicitate temporară, având structuri fără fundaţie;
c) banner - suport pentru mesajul publicitar confecţionat din folie sintetică sau din material textil, în mod obişnuit cu formă dreptunghiulară, ancorat în zone publice;
d) calcan - faţadă fără goluri a unei construcţii, situată pe limita de proprietate laterală sau posterioară, destinată de regulă să fie acoperită de zidul asemănător al unei clădiri vecine;
e) ecran publicitar - ecran cu LED-uri, LCD sau altele asemănătoare, pe care se rulează grafică, spoturi şi altele asemenea, cu conţinut dinamic şi de dimensiuni variabile;
f) firmă - orice inscripţie, formă sau imagine ataşată unei clădiri, cu referire la un operator economic sau la o activitate care se desfăşoară în interiorul clădirii;
g) incintă - suprafaţa de teren înconjurată din toate părţile de construcţii, de amenajări sau împrejmuiri;
h) indicator publicitar direcţional (panou direcţional) - înscris, formă ori imagine care indică o direcţie,proximitatea unui obiectiv sau a unei clădiri unde se desfăşoară o anumită activitate. În aceeaşi categorie se includ bannerul vertical, caseta luminoasă, tăbliţa indicatoare, toate de mici dimensiuni, fixate prin prinderi speciale pe clădiri, stâlpi şi altele asemenea;
i) mesh - suport pentru mesajul publicitar confecţionat din material sintetic perforat, cum ar fi plasa fină, de obicei de mari dimensiuni, fixat pe clădiri;
j) mijloace de publicitate - ansamblu de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment;
k) panou publicitar mobil - panou publicitar de dimensiuni reduse, amplasat la sol, fără fundaţie sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria greutate;
l) panou publicitar – structură provizorie folosită pentru afișarea unui mesaj publicitar;
m) proiect publicitar special- construcție provizorie atipică, crerată special în scopul promovării unui produs, a unui serviciu sau eveniment și care nu are în alcătuirea sa elemente de fundație și/sau structure publicitare clasice;+
n) promovare – ansamblu de activități și mijloace folosite pentru a difuza un produs sau serviciu pe piață;
o) publicitate – totalitatea modalităților și instrumentelor specific utilizate pentru a facilita cunoașterea și aprecierea de către consumatori a anumitor produse, deschideri de magazine și altele asemenea, precum și orice formă de de prezentare a unei activități comerciale, industrial, artizanale sau liber-profesioniste având ca scop promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi și obligații;
p) publicitatea luminoasă – publicitatea realizată prin corpuri luminoase, afișe sau panouri luminate printr-o sursă de lumină amplasată astfel încât să asigure iluminarea afișului, panoului ori corpului publicitar;
q) publicitate pe vehicule - publicitate realizată prin lipirea de afişe, montarea de panouri sau vopsirea vehiculelor în scopuri publicitare;
r) publicitate stradală (outdoor) - publicitate efectuată în spaţii deschise, în exteriorul clădirilor;
s) publicitate temporară - publicitate realizată cu ocazia unor evenimente, manifestaţii culturale sausportive, precum şi pentru acţiuni de promovare de produse sau activităţi;
ş) reclamă publicitară - activitatea şi inscripţia cu rol de a atenţiona sau de a convinge publicul de calitatea unui serviciu, a unui produs sau a unei idei;
t) steag publicitar - piesă de stofă, pânză sau material plastic ataşată la un suport lance, catarg sau stâlp,purtând culori, embleme, simboluri sau mesaje publicitare;
ţ) structură de publicitate autoportantă - cadru suport amplasat la sol, fără fundaţie sau alt sistem defixare, stabilizat prin propria greutate, pe care sunt dispuse feţe realizate din materiale uşoare de tip mesh,plasă fină, pânză şi altele asemenea, pe care se află imprimate reclame şi mesaje publicitare.
u) totem – structură constructivă sub formă de coloană inscripționată cu texte și elemente grafice prin care o persoană fizică/juridică își identifică activitatea, amplasată în dreptul spațiului și numai pe perioada în care își desfășoară activitatea, fără a perturba activitatea altor agenți economici, și profilul transversal al străzi permite circulația fluentă atât pietonal cât și rutier.
Art. 4 - Pe teritoriul administrativ al comunei Gâdinți se stabilește zona de publicitate lărgită care reprezintă întreg teritoriul comunei.
Cap. II - Aprobarea executării/dezafectării lucrărilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate
Art. 5 - (1) Aprobarea executării lucrărilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate se realizează prin autorizaţia de construire, emisă în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pe baza avizului pentru publicitatea temporară.
(2 ) La emiterea autorizaţiei de construire sau a avizului de publicitate, emitentul va include în mod obligatoriu precizări privind obligaţiile care decurg din caracterul provizoriu şi durata de existenţă limitată a mijlocului de publicitate autorizat, inclusiv precizări privind termenul de încetare a funcţionării acestuia.
(3) Amplasarea de mijloace de publicitate pe schele montate pe fațadele construcțiilor aflate în curs de execuție a lucrărilor de intervenții, ori pe elementele de împrejmuire a șantierului aferent se face cu condiția autorizării amplasării acestora împreună cu lucrările privind organizarea executării lucrărilor de construcții, sau ulterior, pentru o perioadă mai mică sau cel mult egală cu durata autorizată a organizării de șantier.
(4) Proprietarii imobilelor pe care sunt amplasate mijloace de publicitate sunt obligați să permită executarea lucrărilor pentru amplasarea acestora numai în baza autorizației de construire, emisă în condițiile alin.1 sau pe baza avizului de publicitate.
Art. 6 - (1) În cazul în care, la expirarea termenului de încetare a funcţionării mijlocului de publicitate autorizat sau avizat, prevăzut la art. 4 alin. (2), nu a fost obţinută prelungirea acestui termen, proprietarul construcţiei-suport de publicitate are obligaţia desfiinţării mijlocului de publicitate şi aducerii imobilului la starea iniţială.
(2) În situația în care , în termen de 15 zile de la data expirării termenului de încetare a funcționării mijlocului de publicitate autorizat,prevăzut la art.4 alin.2 proprietarul construcției suport de publicitate nu a îndeplinit obligațiile prevăzute la alin.(1), primarul comunei Gâdinți dispune desființarea acestuia pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizații de desființare și fără sesizarea instanțelor judecătorești.
Art. 7 - Pentru amplasarea mijloacelor de publicitate care nu necesită fundații utilizate în cadrul unor campanii publicitare și/sau activități de promovare care nu depășesc 30 zile, care se desfășoară pe domeniul public sau privat al comunei ori pe proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice, în condițiile prezentului regulament se vor emite avize de publicitate temporară, la cererea solicitanților.
Art. 8 - Perioada de valabilitate a avizului pentru publicitate temporară este de maximum 30 de zile și poate fi prelungită o singură dată, la cererea solicitantului, pentru o perioadă cel mult egală cu cea aprobată inițial.
Art. 9 - După modul de autorizare, mijloacele de publicitate se clasifică după cum urmează:
1.Mijloace de publicitate pentru a căror amplasare este necesară obținerea autorizației de construire, din această categorie fac parte următoarele mijloace de publicitate:
a) Panourile publicitare;
b) Ecranele publicitare;
c) Firmele luminoase sau neluminoase;
d) Totemurile publicitare;
d) Steagurile publicitare.
2. Mijloace de publicitate pentru a căror amplasare este necesară obținerea avizului de amplasament , din această categorie fac parte următoarele mijloace de publicitate:
a) Panourile direcționale
b) Bannere
c) Mesh-urile
d) Panourile publicitare mobile
e) Proiecte publicitare speciale
CAP.III - Autorizarea amplasării mijloacelor de publicitate
Art. 10 - Pentru mijloacele de publicitate descrise la art.9 pct.1 autorizaţia de construire se emite în condiţiile Legii 50/1991 republicata, cu completările și modificările ulterioare, privind autorizarea lucrărilor de construcţii.
Art. 11 - Mijloacele de publicitate descrise la art.9 pct.1 vor avea obligatoriu caracter provizoriu, autorizaţia de construire eliberandu-se cu menționarea duratei de existență a mijlocului de publicitate.
Art. 12 - Amplasarea de mijloace de publicitate pe schele, panouri de protecţie sau împrejmuiri ale şantierelor de construcţii se va autoriza odată cu autorizarea lucrărilor de execuţie ale respectivelor construcţii sau, după caz, odată cu autorizarea lucrărilor de organizare de şantier.
Art. 13 - La expirarea termenului de existenta a mijlocului de publicitate autorizat, conform duratei de existenta a acestuia, stabilita prin autorizaţia de construire, beneficiarul autorizaţiei are obligaţia de a desfiinţa prin mijloace proprii mijlocul de publicitate.
Art. 14 - Termenul de existență a mijlocului de publicitate este de 12 luni și poate fi prelungit o singură dată, la cererea solicitantului, pentru o perioadă cel mult egală cu cea aprobată inițial în condiţiile legii.
Art. 15 - În cazul în care nu a fost reautorizat, iar beneficiarul nu a desfiinţat mijlocul de publicitate prin mijloace proprii, primarul comunei Gâdinți poate dispune desfiinţarea mijlocului de publicitate pe cale administrativă, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de existență a mijlocului de publicitate, indiferent de categoria de proprietate pe care acesta este amplasat, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare.
Art. 16 - Cheltuielile rezultate ca urmare a acţiunilor prevăzute la art.15, sunt în sarcina proprietarului mijlocului de publicitate, urmând a fi recuperate ulterior de la acesta, în condiţiile legii.
Art. 17 - Proprietarii mijloacelor de publicitate au obligaţia de a lua masurile necesare pentru întreţinerea si repararea acestora, ori de cate ori este necesar.
CAP.IV - Emiterea avizului de amplasament
Art. 18 - Amplasarea mijloacelor de publicitate descrise la art.9 pct. 2, se face în baza avizului de amplasament emis de Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului din aparatul de specialitate al primarului comunei Gâdinți.
Art. 19 - Avizul de amplasament se eliberează în urma analizării documentației tehnice depusă de solicitantul avizului de amplasament pentru mijloace de publicitate temporară, având structuri fără fundație.
Art. 20 - În vederea obținerii avizului de amplasament, solicitantul va depune la sediul Primăriei comunei Gâdinți - Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului o documentație cuprinzând următoarele:
a) Cerere tip completată cu elementele de identificare ale solicitantului, cu precizarea scopului solicitării actului
b) Plan de amplasament cu indicarea poziționării mijlocului de publicitate
c) Piese desenate cu detalii ale obiectului publicitar pentru care se solicită avizul de amplasament: vedere frontală, laterală, sau orice alte detalii tehnice relevante pentru acesta
d) Acordul vecinilor autentificat notarial, în cazul în care mijlocul de publicitate se amplasează la o distanta mai mica de 3,00 m față de limita de proprietate
e) Imagini fotografice cu amplasamentul pentru care se solicita avizul
f) În cazul în care sistemul publicitar va fi amplasat în imediata vecinătate a rețelelor tehnico-edilitare se va face dovada că se respectă normele privind distanțele la care se amplasează – avizul furnizorilor de utilități
g) În cazul amplasării mesh-uri se va prezenta un memoriu tehnic din care să rezulte starea tehnică și capacitatea portantă a elementului suport, se va prezenta acordul în formă autentică a deţinătorului/proprietarului elementului suport;
h) Dovada achitării taxei de publicitate pentru suprafaţa mijlocului de publicitate - toate fetele;
i) Documentul de plată a taxei pentru eliberarea avizului de amplasament.
Art. 21 - Avizul de amplasament se emite în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării solicitării.
Art. 22 - La data expirării termenului de valabilitate a avizului de amplasament, beneficiarul are obligaţia de a elibera amplasamentul prin înlăturarea/desființarea mijlocului de publicitate.
Art. 23 - În cazul în care beneficiarul nu aduce la îndeplinire cele prevăzute la art. 22, primarul comunei Gâdinți poate dispune înlăturarea fără preaviz a respectivului mijloc de publicitate, în termen de 15 zile de la data expirării avizului de amplasament, cheltuielile urmând a cădea in sarcina beneficiarului.
Art. 24 - Perioada de valabilitate a avizului pentru publicitate temporara este de maximum 30 de zile si poate fi prelungita o singura data, la cererea beneficiarului, pentru o perioada cel mult egala cu cea aprobata iniţial.
Art. 25 - Prevederile art. 22 nu se aplică afișelor electorale utilizate în timpul campaniilor electorale, afişelor publicitare pentru spectacole publice, teatre, concerte şi altele asemenea şi a anunţurilor de mică publicitate , amplasate pe panourile speciale .
Cap. IV - Reguli generale privind amplasarea mijloacelor de publicitate
Art. 26 - (1)Publicitatea este permisă atât pe domeniul public sau privat al comunei Gâdinți cât şi pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Amplasamentele aflate în proprietatea sau în administrarea Comunei Gâdinți, destinate montării mijloacelor de publicitate vor fi închiriate/concesionate prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii.
(3) Licitaţiile pentru amplasamentele prevăzute la alin. (2) se organizează pe zone de publicitate sau/şi tipuri de mijloace de publicitate, stabilite în conformitate cu regulamentul local de publicitate.
(4 ) Comuna Gâdinți are obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu al tuturor operatorilor de publicitate la utilizarea amplasamentelor stabilite prin regulamentul local de publicitate.
(5) Organizarea licitaţiilor publice pentru închirierea/concesionarea suprafeţelor de teren în vederea amplasării de noi mijloace publicitare, se va face în funcţie de solicitările operatorilor economici (persoane fizice sau persoane juridice) cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a prezentului Regulament local de publicitate.
Art. 27 - (1) În cazul construcţiilor-suport pentru mijloace de publicitate, indiferent de regimul de proprietate al imobilelor pe care sunt amplasate, este obligatorie afişarea de materiale publicitare pe întreaga perioadă de menţinere în amplasament a acestora.
(2) În situația în care proprietarul construcției-suport pentru mijloace de publicitate nu are contracte de publicitate în derulare, va afișa materiale privind propria activitate sau materiale privind campanii educaționale, umanitare, sociale, culturale, de interes public.
(3) Nu se vor folosi culori stridente în construcția mijloacelor publicitare.
Art. 28 - Mijloacele de publicitate care se amplasează în zona drumurilor publice se autorizează și se execute cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare privind regimul drumurilor și circulația pe drumurile publice , ale normelor tehnice privind proiectarea și amplasarea construcțiilor, instalațiilor și panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte și tuneluri rutiere, precum și ale legislației ce reglementează domeniul public și regimul proprietății.
Art.29 - (1)Amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă în următoarele situații:
a) în ariile naturale protejate de interes naţional şi internaţional, cu excepţia intravilanelor incluse în acestea
b) în spaţii verzi cu caracter ornamental sau cu valoare deosebită
c) în locurile de joacă sau locurile de odihnă situate în spațiile cu aceasta destinație
d) pe clădirile reprezentând sedii ale autorităţilor administraţiei publice locale , precum şi ale instituţiilor publice, cu excepţia afişajelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul sediilor
e) pe arbori
f) pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, indiferent de categoria acestora
g) pe obiectele de artă monumentală şi monumentele de for public;
h) pe monumentele istorice, cu excepţia firmelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul clădirii şi a mesh-urilor amplasate pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare/restaurare în condiţiile prezentului Regulament local de publicitate;
i) pe clădirile aflate în stare avansată de deteriorare, în situaţia în care amplasarea mijlocului de publicitate afectează structura de rezistenţă şi/sau stabilitatea şi integritatea elementelor constructive şi decorative ale anvelopei clădirii;
j) în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult, a parcurilor publice
k) în zonele în care a fost restricţionată sau interzisă publicitatea prin Regulamentul local de publicitate;
l) în interiorul intersecţiilor şi al sensurilor giratorii, în spaţiul destinat circulaţiei autovehiculelor şi semnalizării rutiere, în zone în care desfăşurarea în condiţii normale a traficului ar putea fi perturbată
m) pe parapetele şi/sau pereţii pasajelor rutiere subterane şi supraterane ori sub poduri
n) pe semnele de circulaţie, inclusiv pe stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie, pe stâlpii de alimentare cu energie electrică, pe stâlpii de iluminat public, pe stâlpii de susţinere a elementelor de transport public, pe stâlpii de telecomunicaţii sau orice alt tip de stâlpi amplasaţi în localitate sau de-a lungul arterelor de circulaţie
o) în zona de protecţie a drumurilor
p) pe lucrările de artă care traversează drumul, pe portale cu semnalizare rutieră sau în soluţii independente autoportante în traversarea drumului
q) pe garduri
(2) Se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor.
(3) Se interzice amplasarea şi utilizarea mijloacelor de publicitate sonore.
(4) Se interzice amplasarea mijloacelor de publicitate care prin formă, conţinut, dimensiuni şi culori în combinaţii specifice pot fi confundate cu mijloacele de semnalizare rutieră sau împiedică vizibilitatea acestora, precum şi a indicatoarelor de orientare şi informare, (de ex. firmele cu lumină intermitentă pentru semnalizarea farmaciilor).
(5) În situaţia în care pe faţada sau pe calcanul unei clădiri sunt amplasate mai multe mijloace de publicitate în afară de firme, acestea vor fi realizate în mod unitar, fiind obligatoriu de acelaş tip şi de aceleaşi dimensiuni, fiind încadrate simetric pe faţada sau pe calcanul respectiv.
Art. 30 - Amplasarea mijloacelor de publicitate la o distanţă mai mică de 3,00 m faţă de limita de proprietate a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice şi/sau juridice se va realiza doar cu acordul proprietarilor acestor imobile și astfel încât să nu afecteze accesul și utilizarea acestora.
Art. 31 - (1) În scopul asigurării siguranței cetățenilor și integrității bunurilor, operatorii de publicitate vor realiza mijloacele publicitare cu materiale și sisteme constructive ce respect prevederile legale privind calitatea în construcții.
(2) Operatorii de publicitate au obligația să asigure identificarea panourilor publicitare prin inscripționarea acestora cu informații privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscal a acestuia și numărul autorizației de construire.
(3) Pentru alte forme de publicitate decât cele enumerate în prezentul regulament, propuse în viitor de operatorii de publicitate, în funcție de specificul, forma, funcțiunea și unicitatea acestora, primarul comunei Gâdinți prin compartimentele de specialitate va analiza proiectele și le propune spre aprobare consiliului local dacă le consider oportune.
(4) În cazul amplasării unor mijloace publicitare fără autorizaţie de construire sau aviz, pe lângă aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 185/2013, operatorul de publicitate va fi obligată să achite şi taxele de publicitate pentru perioada în care mijloacele publicitare au fost afişate.
(5) În contractele încheiate cu scopul amplasării unor mijloace publicitare, se va stabili care este partea din contract care va avea obligaţia obţinerii avizelor/autorizaţiilor pentru mijloacele publicitare, declararea şi achitarea taxelor de reclamă şi publicitate aferente.
(6) În cazul mijloacelor de publicitate amplasate fără aviz/autorizaţie, proprietarii spaţiilor pe care sunt amplasate construcţiile provizorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia persoanelor abilitate în efectuarea controlului toate datele solicitate despre societăţile care au închiriat spaţiul pentru reclamă şi publicitate (inclusiv contractele încheiate) şi să ia masuri în vederea demontării acestora în termen de 5 zile de la data somării de către inspectorii care efectuează controlul, în caz contrar vor fi sancţionaţi pentru lipsa avizului/autorizaţiei.
Cap. V - Reguli specifice pentru categoriile de mijloace de publicitate
Reguli generale privind amplasarea firmelor
Art. 32 - (1) Firmele se amplasează pe faţadele clădirilor sau în locuri special amenajate, după cum urmează:
a) pe clădirile de locuit având spaţii cu altă destinaţie la parter sau mezanin, se amplasează numai pe porţiunea de faţadă corespunzătoare acestor spaţii sau pe parapetul plin şi continuu al primului etaj, unde este cazul, cu acordul proprietarilor
b) firmele în consolă se amplasează la o înălţime minimă de 2,50 m de la nivelul solului , faţă de planul vertical al faţadei, firmele vor putea ieşi în consolă maximum 1,20 m, dar păstrând o distanţă de minimum 1,00 m faţă de planul vertical ce trece prin bordura carosabilului sau faţă de limita interioară a plantaţiei de aliniament
c) copertinele pe care se inscripţionează o firmă vor fi amplasate la minimum 2,50 m înălţime faţă de nivelul solului şi vor ieşi din planul faţadei maximum 1,50 m, ele vor păstra o distanţă de minimum 1,00 m faţă de planul vertical ce trece prin bordura carosabilului sau faţă de limita interioară a plantaţiei de aliniament
d) în cazul amplasării firmelor pe aticul clădirilor de locuinţe colective sau pe parapetul plin al etajului I, după caz, firmele nu vor depăşi dimensiunile elementelor constructive-suport
e) în cazul apartamentelor în care se derulează activităţi cu caracter temporar situate în clădiri de locuinţe colective, firmele aferente se amplasează la parterul clădirii, cu acordul proprietarilor afectaţi.
f) pe clădirile având doar spaţii cu funcţiuni comerciale, firmele se pot amplasa la parter, mezanin şi etajul 1 sau pe aticul/terasa clădirii şi vor fi toate de acelaşi fel şi aceleaşi dimensiuni.
g) firma atașată unor clădiri, amplasate pe terenul ce aparţine clădirii pe care o defineşte, suprafaţa acesteia nu va depăşi 8 mp, indiferent de zona de publicitate în care se amplasează.
(2 )în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e), firmele se amplasează astfel:
a) în zona scării de acces corespunzătoare, dacă apartamentul este situat la alte niveluri decât la parter sau demisol.
Art. 33 - (1) Pe faţada spaţiilor comerciale de la parterul imobilelor de locuit se pot amplasa, alături de firme, şi alte mijloace de publicitate cu respectarea prevederilor referitoare la autorizarea şi executarea firmelor.
(2) Publicitatea amplasată pe faţada unui spaţiu comercial se va diferenţia faţă de firmă prin culoare, formă sau dimensiune.
Art. 34 - (1) În cazul firmelor iluminate, reflectoarele se vor amplasa astfel încât să asigure o iluminare uniformă, care să pună în valoare clădirea şi care să nu deranjeze traficul auto şi pietonal, reflectoarele fiind mascate de elemente ale construcţiei sau firmei.
(2) Firmele iluminate vor fi amplasate la minimum 3,00 m de la nivelul solului.
(3) Firmele iluminate amplasate la mai puţin de 30 m de semnalizările rutiere nu vor folosi culorile specifice acestora şi nici lumină intermitentă.
Reguli generale privind amplasarea panourilor publicitare, a ecranelor şi publicităţii luminoase
Art. 35 - Este interzisă amplasarea mijloacelor de publicitate luminoase pe suporturile existente care nu au fost destinate publicităţii, cum sunt: stâlpii de telecomunicaţii şi/sau electricitate, instalaţiile de iluminat public, instalaţiile de semaforizare.
Art. 36 - (1) Pot fi amplasate panouri publicitare, ecrane şi publicitate luminoasă pe calcane, pe faţade, pe terase ori acoperişuri ale clădirilor, astfel încât sistemele lor de prindere să nu constituie o sursă de accidente şi să nu afecteze structura de rezistenţă şi funcţionarea optimă a clădirilor, ecranele publicitare pot fi amplasate pe clădiri la o înălţime minimă de 5 m.
(2) Amplasarea panourilor publicitare, a ecranelor şi publicităţii luminoase pe clădiri se autorizează numai în baza unei expertize tehnice pentru rezistenţa şi stabilitatea clădirilor sau a elementelor de construcţie după caz, elaborate în condiţiile legii de către experţi tehnici atestaţi, precum şi a documentaţiei tehnice pentru autorizare, verificată de verificatori de proiecte atestaţi pentru cerinţele esenţiale de calitate "rezistenţă mecanică şi stabilitate", "siguranţă în exploatare" şi "securitate la incendiu", prevăzute de legislaţia în vigoare privind calitatea în construcţii.
(3) Verificarea construcţiei cu privire la respectarea cerinţelor esenţiale de calitate prevăzute la alin. (2) se realizează prin reexpertizare tehnică, la fiecare 10 ani de la data emiterii autorizaţiei de construire pentru amplasarea structurii publicitare, sau ca urmare a acţiunilor factorilor de risc naturali/antropici asupra construcţiei/elementului constructiv care susţine structura publicitară.
(4) Panourile publicitare şi ecranele amplasate pe calcanele sau faţadele clădirilor nu vor depăşi limitele acestora.
(5 ) Sunt exceptate de la prevederile prezentului Regulament local de publicitate ecranele publicitare care fac parte integrantă din faţadele clădirilor şi care au fost autorizate împreună cu acestea, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 37 - (1) Pe stâlpii de iluminat public pe care nu sunt amplasate semnalizări rutiere şi indicatoare de circulaţie se pot amplasa panouri peste cota minimă de +4,00 m de la sol.
(2) Pe un stâlp se poate amplasa un singur panou, iar proiecția la sol a panoului se va situa în afara gabaritului carosabilului.
Art. 38 - (1) Panourile publicitare amplasate pe sol vor fi montate astfel încât să nu împiedice circulaţia rutieră şi/sau pietonală, ori accesul pietonal şi/sau al autovehiculelor de intervenţie pe proprietăţi, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament local de publicitate.
(2) Panourile publicitare, indiferent de tipul de proprietate pe care au fost montate, vor fi amplasate astfel încât proiecția la sol a acestora să fie în totalitate în interiorul proprietății pe care au fost autorizate.
Art. 39 - (1) Pe străzile din comuna Gâdinți se pot amplasa panouri publicitare în următoarele condiţii:
a) la distanţă de minimum 4,00 m faţă de limita carosabilului, în cazul în care nu există trotuar;
b) la distanţă de minimum 1,00 m faţă de limita dinspre carosabil a spaţiului verde de pe trotuar, fără a împiedica circulaţia pietonilor;
c) la minimum 2,50 m înălţime de la sol, pentru panourile cu suprafaţa utilă mai mare de 2,50 mp per faţă;
(2) panourile de mici dimensiuni, respectiv cu suprafaţa maximă de 2,20 mp se amplasează la o distanţă de cel puţin 25,00 m între panouri;
(3) panourile de mari dimensiuni, respectiv cu suprafaţa maximă de 12,00 mp, se amplasează la o distanţă de cel puţin 50,00 m între panouri.
(4) în situaţia în care ansamblul de mijloace de publicitate este constituit dintr-o succesiune de panouri publicitare de diferite dimensiuni dispuse în orice combinaţie, distanţa dintre panouri va fi de minimum 50,00 m.
Art. 40 - (1) Se interzice montarea pe trotuare şi spaţii pietonale cu lăţimea mai mică de 2,25 m, precum şi pe zonele verzi dintre trotuar sau spaţiu pietonal şi carosabil a panourilor publicitare cu structură proprie şi elemente de susţinere care necesită fundaţie.
(2) Realizarea elementelor de fundare/ancorare necesare asigurării stabilităţii panoului de reclama publicitară se execută obligatoriu îngropat, respectiv sub cota suprafeţei solului/trotuarului, până la nivelul solului.
Art. 41 - De-a lungul drumurilor de interes national, județean precum și în cadrul zonei de protecție a acestora se pot amplasa panouri publicitare, în următoarele condiții:
a) la minimum 2,50 m înălțime de la sol, pentru panourile cu suprafața utilă mai mare de 2,50 m per față;
b) cu distanța de minimum 50,00 m între două panouri publicitare, pe sectoarele de drum din intravilan;
c) cu distanța de minimum 100,00 m între două panouri publicitare, pe sectoarele de drum din extravilan;
Art. 42 - (1) Dispozițiile art.39 - art.41 se completează cu prevederile instituite în aceeași materie prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, şi anume:
1. În localităţi, panourile publicitare se amplasează astfel:
a) la distanţa de minimum 4,0 m faţă de marginea îmbrăcăminţii rutiere - în cazul în care nu există trotuar
b) la distanţa de minimum 1,00 m faţă de limita dinspre drum a spaţiului verde de pe trotuar, fără a împiedica circulaţia pietonilor;
c) la o distanţă de minimum 25,00 m unul faţă de celălalt.
(2) Se interzice utilizarea materialelor retroreflectorizante la execuţia panourilor publicitare, înscrisurile de pe panoul publicitar se vor realiza cu litere având înălţimea de minimum 200 mm, beneficiarul răspunde de rezistenţa şi de stabilitatea acestor panouri.
(3) Pentru identificare, la partea inferioară dinspre drum a panoului publicitar se vor înscrie, cu litere având înălţimea de minimum 25 mm, denumirea titularului şi numărul autorizaţiei emise de administratorul drumului.
Art. 43 - (1)Panourile amplasate pe sol în intravilanul localităţii Gâdinți vor avea următoarele dimensiuni: 1,20 x 1,80 m, 3,20 x 2,40 m, respectiv 4,00 x 3,00 m.
(2) în extravilanul localităţii Gâdinți pot fi amplasate panouri publicitare pe zona de protecţie a drumurilor publice, având dimensiunea de 8,00 x 4,00 m, iar în afara acestora şi panouri de 14,00 x 4,00 m.
Reguli generale privind amplasarea panourilor publicitare mobile
Art. 44 - Pe trotuarele/spaţiile pietonale cu o lăţime de cel puţin 2,25 m se pot amplasa panouri publicitare mobile pliante, având ca scop promovarea unităţilor de alimentaţie publică (restaurante, cafenele, pizzeria, braserii, etc), comunicarea de tarife sau acţiuni promoţionale, în următoarele condiţii:
a) dimensiunile maxime ale panoului vor fi de 0,50 m x 0,90 m;
b) amplasarea panoului este permisă numai în dreptul spaţiului destinat activităţii care face obiectul publicităţii şi numai pe durata programului zilnic de funcţionare a acestuia.
Art. 45 - Amplasarea bannerelor publicitare pe raza comunei Gâdinți este permisă cu prezentarea acordului proprietarului stălpilor de susținere.
Art. 46 - (1) Steagurile publicitare montate pe catarg şi pe stâlpi de iluminat, la înălţimea minimă de 2,50 m de la cota terenului amenajat, se amplasează numai în locuri în care nu împiedică vizibilitatea circulaţiei rutiere, steagurile amplasate pe catarg se pot amplasa numai pe terenurile proprietate privată ale operatorilor economici.
(2) Pe un catarg se poate amplasa un singur steag.
(3) Durata de menţinere a bennerelor și a steagurilor publicitare pe stâlpii de iluminat va fi de maximum 30 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu încă 30 de zile.
(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) - (3) steagurile publicitare amplasate în incintele centrelor comerciale, supermarketuri, hipermarketuri, parcurilor comerciale, parcurilor industriale astfel definite în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu condiţia să nu afecteze vizibilitatea circulaţiei rutiere.
Reguli generale privind amplasarea mesh-urilor
Art. 47 - (1) Este permisă amplasarea de mesh-uri şi mesh-uri digitale, în următoarele situaţii:
a) pe construcţii, dar nu mai mult de un an calendaristic şi numai dacă reproduc imaginea construcţiei după consolidare/restaurare, eventualele texte de publicitate comercială vor ocupa cel mult 25% din suprafaţa totală a acesteia;
b) pe calcanele construcţiilor care nu sunt clasate monumente istorice.
(2) Se pot amplasa mesh-uri şi mesh-uri digitale pe calcanele clădirilor cu funcţiuni comerciale şi de birouri.
Reguli generale privind amplasarea indicatoarelor publicitare direcţionale
Art. 48 - Este permisă amplasarea indicatoarelor publicitare direcționale, în afara casetelor şi steagurilor publicitare, pe stâlpii de iluminat public, dacă pe aceştia nu sunt montate semnalizări rutiere în baza acordului proprietarului stâlpului și a avizului primarul comunei Gâdinți .
Art. 49 - În vederea obținerii avizului pentru publicitate temporară mijloacele de publicitate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fie folosite ca purtător de mesaj în cadrul unor activități de promovare cu durată determinată şi precizată în mod explicit în cererea de emitere a avizului, depusă de solicitant;
b) să poată fi montate/demontate în/din toate amplasamentele aprobate prin avizul pentru publicitate temporară în cel mult 24 de ore;
c) toate amplasamentele aprobate prin avizul pentru publicitate temporară să fie aduse la starea inițială în cel mult 48 de ore de la încheierea termenului de valabilitate a avizului pentru publicitate temporară.
Reguli generale privind amplasarea afişelor publicitare şi a anunţurilor de mică publicitate
Art. 50 - (1) În vederea asigurării eficientei informări a cetăţenilor, a libertăţii de expresie şi esteticii urbane, se vor instala în amplasamente cu vizibilitate, în condiţiile regulamentului local de publicitate, panouri speciale destinate afişelor publicitare şi anunţurilor de mică publicitate.
(2) Panourile prevăzute la alin.(1) vor fi curăţate în ziua de luni, a fiecărei săptămâni, prin grija compartimentului administrativ din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gâdinți, în vederea actualizării anunțurilor afișate.
Art. 51 - Este interzisă amplasarea de afișe publicitare care să acopere alte afișe publicitare postate anterior, aflate în perioada de valabilitate, care fac publicitate unor evenimente/acțiuni/campanii aflate în derulare care care urmează să se deruleze.
Reguli generale privind publicitatea pe vehicule publicitare și taxiuri
Art. 52 - (1) Vehiculele special echipate în scopuri de publicitate, prin lipirea de afișe, montarea de panouri sau inscripționarea cu texte publicitare ori altele asemenea, vor putea fi autorizate să circule pe raza comunei, conform prevederilor conţinute în avizul pentru publicitate temporară.
(2) Staţionarea vehiculelor publicitare pe drumurile publice sau în locurile vizibile dinspre acestea este interzisă.
(3) Vehiculele special echipate în scopuri de publicitate nu vor circula în convoi mai mare de două maşini şi cu o viteză mai mare decât jumătate din viteza admisibilă pe tronsonul de stradă.
(4) Circulaţia convoaielor este permisă numai cu ocazia manifestărilor speciale, în baza avizului emis de primarul comunei Gâdinți, cu durata de valabilitate de o zi.
(5) Publicitatea pe taxiuri este permisă în următoarele condiţii:
a) Echiparea taxiurilor în scopuri publicitare, prin lipirea de afişe, autocolante sau alte tipuri de mijloace publicitare (ecranele publicitare sunt premise doar în interiorul taxiului), se poate face doar pe baza avizului de publicitate având valabilitate de 1 an.
b) Orice înscrisuri, simboluri, afişe, panouri, aplicate pe partea exterioară a taxiului nu va afecta înscrisurile şi însemnele de pe taxi prevăzute de legislaţia în vigoare.
c) Se interzice autovehiculelor autorizate pentru transportul în regim de taxi să aibă aplicate pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale reclame publicitare care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului auto ori a pasagerilor, atât din interior cât şi din exterior.
d) Avizul se va păstra obligatoriu, în copie, la bordul autovehiculului taxi pe toată perioada de valabilitate a acestuia.
Art. 53 - Este permisă utilizarea ca suport pentru afişe/reclame publicitare a mijloacelor de transport în comun, cum ar fi autobuze, microbuze, cu condiţia ca prin aceasta să nu fie afectată vizibilitatea călătorilor înspre exteriorul mijlocului de transport.
Cap. VI – Reglementări fiscale
Art. 54 - (1) Taxele pentru folosirea mijloacelor de reclama și publicitate sunt reglementate de art.477, art.478 și art.479 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.
(2) Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în comuna Gâdinți în baza unui contract sau unui alt fel de înțelegere încheiată cu altă persoană, precum și orice persoană care utilizează un panou, afișaj sau structură de afișaj pentru reclama și publicitate într-un loc public, datorează taxă de reclama și publicitate precum și taxa de afișaj în scop de reclama și publicitate către bugetul local al comunei Gâdinți.
(3) Prestatorul serviciului de reclama și publicitate are obligația de a depune lunar, până la data de 10 ale lunii declarația privind obligațiile de plată, provenind din taxa pentru serviciile de reclama și publicitate, aferente lunii anterioare (model 2016 ITL 014).
(4) Taxa de reclama și publicitate este suportată de beneficiarul serviciului de reclamă și publicitate și se plătește de către prestatorul serviciului de reclamă și publicitate, lunar până la data de 10 ale lunii următoare datorării taxei.
(5) În cazul în care panoul, afișajul sau structura de afișaj este închiriată altei persoane, utilizatorul final va datora taxa și va depune declarația pentru stabilirea pentru serviciile de reclamă și publicitate sau taxa de afișaj în scop de reclama și publicitate.
(6) Persoana care datorează taxa pentru afișaj în scop de reclama și publicitate are obligația depunerii declarației de impunere în vederea stabilirii taxei în termen de 30p de zile de la data amplasării(model 2016 ITL 014).Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se plătește de utilizator anual, în două rate egale, până la data de 31 martie și 30 septembrie inclusiv, impozitul anual de până la 50 lei inclusiv se plătește integral până la primul termen de plată.
Art. 55 - Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama și publicitate nu se aplică în următoarele cazuri:
a) instituțiilor publice cu excepția cazurilor când acestea fac reclama unor activități economice;
b) persoanelor care închiriază panoul, afișajul sau structura de afișaj unei alte persoane;
c) pentru afișele, panourile sau alte mijloace de reclama și publicitate amplasate în interiorul clădirilor și fără vedere direct din exteriorul incintei;
d) pentru panourile de identificare a instalațiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulație precum și alte informații de utilitate publică și educațională;
e) pentru afișajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcția lor, realizării de reclama și publicitate.
f) pentru bannere de promovare a unor activități inițiate de partidele politice
Cap. VII - Sancţiuni, contravenţii
Art. 56 - (1)Nerespectarea prevederilor prezentului Regulament local de publicitate atrage răspunderea materială şi contravenţională, după caz.
(2) Sancţiunile şi contravenţiile sunt cele prevăzute de Legea nr. 185/ 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, republicată, de Legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, republicată şi Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Constatarea și aplicarea sancțiunilor și contravențiilor la prezentul Regulament se face de către inspectorul din cadrul compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului din cadru aparatului de specialitate al primarului comunei Gâdinți.
Cap. VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 57 - Pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a avizelor de publicitate temporară se vor achita taxe conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Art. 58 - În vederea asigurării respectării prevederilor Regulamentului local de publicitate primarul comunei Gâdinți prin aparatul de specialitate va identifica și va notifica proprietarii de mijloace de publicitate a căror amplasare nu mai corespunde cu noile reglementări, astfel:
a) pentru panourile situate pe domeniul public și privat al comunei care nu sunt autorizate în conformitate cu prevederile legale sau care au fost amplasate fără respectarea prevederilor legale ori care nu au inscripționate informațiile privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscal a acestuia și numărul autorizației de construire se va dispune dezafectarea.
b) pentru panourile situate pe proprietatea persoanelor fizice sau juridice care nu au fost autorizate sau care nu au contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare a prezentului Regulament local de publicitate ori care nu au inscripționate informațiile privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscal a acestuia și numărul autorizației de construire se va dispune dezafectarea.
Art. 59 - În termen de 5 zile de la notificarea emisă conform art. 57 lit. a) şi b) primarul comunei Gâdinți dispune demolarea mijloacelor de publicitate amplasate contrar prevederilor prezentului Regulament local de publicitate pe cheltuiala proprietarului fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti.
Art. 60 - În termen de 30 de zile de la aprobarea prezentului Regulament local de publicitate se vor demara procedurile de licitaţie publică a amplasamentelor identificate pe domeniul public și privat al comunei.
Anexa la Regulamentul local de publicitate
Cerere tip pentru emitere aviz de publicitate temporară
Către,
Primarul comunei Gâdinți, județul Neamț
CERERE
Pentru emiterea avizului de publicitate temporară
Subsemnatul__________________________ C.N.P.__________________ cu domiciliul/ sediul în judeţul___________ , municipiul/ oraş/ comuna___________ ,sat___________ , sectorul_________ , cod poştal_______ , strada______________ ,
nr.______ , bloc______ , scara___________ , apart.__ , telefon/ fax____________ ,email_____________ , în calitate de reprezentant al_________________________ ,C.U.I.__________________ solicit emiterea,
AVIZULUI PENTRU PUBLICITATE TEMPORARĂ
În scopul:_________________________________________________________________ imobilul - terenul şi/ sau construcţii, situat în comuna/sat __________________ strada___________________nr. ______ , Nr. C.F. _________ , Nr. Cad._________începând cu data de_______ până la data_________ .
Anexez următoarele documente:
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Data: Semnătura_________________
Model pentru aviz de publicitate temporară
R O M Â N I A JUDEŢUL NEAMȚ COMUNA GÂDINȚI P R I M A R Adresa:comuna Gâdinți Str Principală Nr 25 , judeţul Neamț Telefon/Fax: 0222 765 155 Email:primaria_gadinti@yahoo.com Cod de înregistrare fiscală: 16366130 Cod Poştal: 617396 |
|
|
AVIZ PENTRU PUBLICITATE TEMPORARĂ
Nr.________ din _________
Ca urmare a cererii adresate de____________________________________________________ având C.N.P./ C.U.I._____________________________________ , cu domiciliul/ sediul în judeţul___________________________ , municipiul/ oraş/ comuna________________________________ sat______________ , sectorul_____________ , cod poştal___________ , strada_________________ nr.________ , bloc_________ , scara_______________ , apart.____ telefon/ fax________________
email__________________ , înregistrată cu nr.____________ din data____________ în conformitate cu H.C.L. nr.____________ din_________________ se
AVIZEAZĂ FAVORABIL
Pentru imobilul - terenul şi/ sau construcţii, situat în comuna/sat Gâdinți, strada________________________________nr. _____ , Nr. C.F. ________ , Nr. Cad._______ .
Publicitatea începe în data_______________________ de până la data de_______________________ .
Beneficiarul publicităţii este_________________________________________ cu domiciliul/ sediul în
judeţul___________________________ , municipiul/ oraş/ comuna____________________________ ,
sat______________ sectorul_____________ cod poştal___________ strada___________________
___________________________________________________________
P R I M A R, SECRETAR GENERAL,
Vasile BĂBUȚĂ Silvia CRĂCIUN
INSPECTOR,
Georgel BORDEA
Se prelungeşte valabilitatea
Avizului pentru publicitate temporară
conform articolului nr. 23 din Regulamentul local de publicitate
De la data de_______________ până la data de_______________________
P R I M A R, SECRETAR GENERAL,
Vasile BĂBUȚĂ Silvia CRĂCIUN
INSPECTOR,
Georgel BORDEA