REGULAMENT
PRIVIND STIMULAREA PARTICIPĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR A
COPIILOR PROVENIND DIN FAMILII DEFAVORIZATE ŞI A PROCEDURII DE ACORDARE A TICHETELOR SOCIALE PENTRU GRĂDINIŢĂ
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art.1 (1) Stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale se acordă în cadrul unui program de interes naţional, potrivit prevederilor art.9 alin. (2) şi (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Scopul acordării stimulentului educaţional îl constituie:
a) stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familiile defavorizate;
b) creşterea accesului la educaţie a acestora.
Art.2 Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie.
Art.3 (1) Grupul ţintă îl constituie copiii din familii defavorizate, în vederea creşterii accesului la educaţie al acestora, respectiv:
a) copii din familii defavorizate, cetăţeni români, care au domiciliul sau reşedinţa în România;
b) copii din familii defavorizate, cetăţeni români, fără domiciliu sau reşedinţă şi/sau fără locuinţă, denumiţi ca fiind persoane fără adăpost, numai pe perioada în care se află în evidenţele Compartimentului de asistenţă socială;
c) copii din familii defavorizate care nu au cetăţenia română dacă se află în una din următoarele situaţii: - sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reşedinţa în România;
d) sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie;
e) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România.
(2) Beneficiază de stimulent educaţional copiii din familiile defavorizate formate din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună;
(3) Beneficiază de stimulent şi copiii din familii defavorizate formate din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta;
(4) Pentru acordarea stimulentului se consideră familie şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi se gospodăresc împreună;
(5) Sunt consideraţi ca făcând parte din familie şi copiii naturali ai soţilor săi ai unuia dintre aceştia ori, după caz, ai persoanei singure, copiii adoptaţi, copiii încredinţaţi în vederea adopţiei, copiii pentru care o persoană a fost desemnată pentru întreţinerea copilului în temeiul art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cei aflaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă la o persoană sau familie sau pentru care s-a instituit tutela, în condiţiile legii, precum şi copiii aflaţi în plasament la asistent maternal profesionist.
Capitolul II
Condiţiile de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă
Art.4 (1) Stimulentul se acordă numai pentru copiii care frecventează în mod regulat unităţile de învăţământ preşcolar;
(2)Prin frecvenţă regulată se înţelege prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă în luna monitorizată, cu excepţia absenţelor motivate;
(3) Stimulentul educaţional se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
a) vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent;
b) vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi ale metodologiei de înscriere în învăţământul primar;
c) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
d) stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activităţile organizate în cadrul unităţilor din învăţământului preşcolar, în perioada septembrie-iunie.
Art.5 (1) Stimulentul educaţional acordat sub formă de tichete sociale este utilizat pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor.
(2) Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani;
(3) În cazul în care se constată una din situaţiile prevăzute la alin.(2), acordarea stimulentului educaţional încetează, iar sumele utilizate astfel se recuperează de la titularul dreptului.
Art.6 Stimulentul educaţional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozitabil, conform Codului fiscal şi nu se urmăreşte silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu acelaşi titlu.
Art.7 Stimulentul educaţional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligaţii legale de întreţinere şi nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii sociale bazate pe testarea veniturilor.
Capitolul III
Procedura de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă
Art.8 (1) Dreptul la stimulent educaţional se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate;
(2) Dreptul la stimulent se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi înscrierea/frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă.
(3) Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se întocmesc de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, stabilit în condiţiile legii, se înregistrează şi se depun la Compartimentul de asistenţă socială din cadrul Primăriei comunei Gâdinți.
(4) Beneficiarul stimulentului este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniţă este reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Art.9 În situaţia în care familia defavorizată este beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alocaţie pentru susţinerea familiei conform prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, stimulentul educaţional se acordă reprezentantului familiei doar pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de dovada înscrierii la grădiniţă.
Art.10 (1) Componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal se dovedesc cu livretul de familie.
(2) În cazul în care nu este eliberat livretul de familie sau situaţia familiei nu este evidenţiată în livretul de familie, reprezentantul familiei, prezintă, după caz, în copie certificată sau, după caz, autentificată pentru conformitate cu originalul, următoarele documente:
a) certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiei defavorizate;
b) certificat de căsătorie;
c) hotărâre judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
d) hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
e) hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind instituirea unei măsuri de protecţie sau sentinţă judecătorească;
f) sentinţa judecătorească privind instituirea tutelei;
g) sentinţă judecătorească privind delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti;
h) hotărâre judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
i) hotărâre judecătorească prin care soţul sau soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
j) alte acte, în funcţie de fiecare caz în parte, privind componenţa familiei.
Art.11 (1) La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau în considerare toate veniturile impozabile şi neimpozabile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele rezultate din obligaţiile legale de întreţinere faţă de copii şi/sau faţă de părinţi, pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educaţional.
(2) La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, sunt exceptate următoarele:
a) sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) alocaţia de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
d) alocaţia pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) ajutorul pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece acordat în baza Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie,
f) ajutoare de stat acordate pentru activităţile agricole din fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile;
g) sumele acordate ca burse sau alte forme de prijin financiar destinate exclusiv susţinerii educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor;
h) sume primite din activitatea de zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011;
i) sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de
formare profesională, organizate în condiţiile legii;
j) sumele primite cu titlu de ajutor temporar ori ocazional din partea unor persoane fizice sau juridice ori de la bugetul de stat sau local cu titlu de ajutor de urgenţă.
Art.12 Asistentul maternal profesionist poate solicita stimulentul educaţional atât pentru copiii săi, cât şi pentru cei pe care îi are în plasament.
Art.13 Verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în cerere şi în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului, precum şi prelucrarea datelor înscrise în cerere se realizează de către personalul Compartimentului de asistență social din cadrul Primăriei comunei Gâdinți.
Art.14 Acordarea sau respingerea dreptului la stimulent se face prin dispoziţie scrisă a primarului.
Art.15 Titularul tichetului social pentru grădiniţă are obligaţia să anunţe orice modificare în componenţa familiei sau în veniturile acesteia în maximum 15 zile de la producerea acesteia.
Art.16 (1) În situaţia în care se constată schimbări ce conduc la încetarea dreptului la stimulent, prin dispoziţie a primarului se încetează dreptul şi/sau se recuperează tichetele sociale pentru grădiniţă, cu luna următoare celei în care au intervenit modificările;
(2) Dacă restituirea în natură a tichetelor sociale pentru grădiniţă necuvenite nu este posibilă, sumele reprezentând contravaloarea acestora se recuperează de la titular, pe baza dispoziţiei primarului, în condiţiile legii.
(3) Tichetele sociale pentru grădiniţă necuvenite şi neutilizate, respectiv sumele reprezentând contravaloarea acestora, se restituie/achită de către titular, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei.
Capitolul IV
Locul de distribuire a tichetelor sociale pentru grădiniţă
Art.17 (1) Tichetele sociale pentru grădiniţă vor fi distribuite de la sediul Primăriei comunei Gâdinți de către reprezentantul Compartimentului de asistență socială Asistenţă.
(2) Responsabil cu distribuirea tichetelor sociale pentru grădiniţă va fi Compartimentul de asistență socială.
(3) Programul de distribuire a tichetelor sociale pentru grădiniţă va fi de Luni-Vineri între
orele 9 - 13.
Capitolul V
Modalitatea de identificare a beneficiarilor
Art.18 (1) Identificarea beneficiarilor se face de către personalul Compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Gâdinți utilizând următoarele baze de date cu beneficiari de prestaţii sociale, respectiv:
a) baza de date existentă cu beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
b) baza de date existentă cu beneficiarii de alocaţie de stat conform Legii nr. 61/1993R, cu modificările şi completările ulterioare;
c) baza de date existentă cu beneficiarii de alocaţie de susţinere conform Legii nr. 277/2010R, cu modificările şi completările ulterioare;
d) baza de date existentă cu beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece conformLegii nr. 226/2021 privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie
e) baza de date existentă cu familiile care au în plasament copii conform Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Identificarea beneficiarilor se face după cum urmează:
a) în urma consilierii familiilor cu copii atât la domiciliul acestora cât şi la sediul Primăriei comunei Gâdinți prin Compartimentul de asistență socială.
b) în urma efectuării anchetelor sociale de către asistentul social și asistenta medicală comunitară la familiile cu copii de pe raza comunei Gâdinți.
c) prin activităţile de prevenire a separării copiilor de familiile naturale sau extinse potrivit Legii nr. 272/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
d) în urma situaţiilor semnalate de medicul de familie.
(3) Pe site-ul Primăriei comunei Gâdinți vor fi afișate prin grija Compartimentului de asistență socială informări privind condiţiile de acordare a stimulentului educaţional acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniţă.
(4) Identificarea se face şi de către personalul din cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar, de pe raza comunei Gâdinți prin:
a) informarea părinţilor la şedinţele organizate de către educatorii din grădiniţă despre programul privind stimulentul educaţional acordat sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă.
b) îndrumarea părinţilor către Compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Gâdinți în vederea depunerii cererilor şi a actelor necesare în vederea acordării stimulentului educaţional acordat sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă.
c) afişarea la sediul grădiniţei a unei informări privind condiţiile de acordare a stimulentului educaţional acordat sub forma tichetelor sociale pentru grădiniţă.
Capitolul VI
Modalitatea de soluţionare a situaţiilor identificate
Art.19 Cererea de participare în program poate fi făcută oricând pe perioada anului şcolar, iar stimulentul se acordă din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de frecvenţă.
Art.20 Responsabilitatea gestionării tichetelor sociale pentru grădiniţă revine persoanelor împuternicite în scris de către primarul comunei Gâdinți, unităţilor emitente, respectiv operatorilor economici cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale, potrivit legii.
Art.21 Contractele privind achiziţionarea tichetelor sociale pentru grădiniţă se încheie între Comuna Gâdinți reprezentată de primarul comunei şi unităţile emitente cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor legale .
Art.20 Tichetele sociale pentru grădiniţă nu pot fi distribuite de Compartimentul de asistenţă socială dacă la data stabilită pentru distribuire instituția publică nu a achitat integral unităţii emitente contravaloarea nominală a tichetelor reprezentând tichetele sociale pentru grădiniţă.
Art.21 Compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Gâdinți are obligaţia de a organiza o evidenţă proprie, potrivit formularelor prevăzute ca model în anexele nr. 3-5 la Hotărârea Guvernului nr.15/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Art.22 Soluţionarea situaţiilor excepţionale identificate se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2015, cu modificările și completările ulterioare şi a normelor de aplicare ale acesteia.
Capitolul VII
Dispoziţii finale
Art. 23 (1) Școala gimnazială , comuna Gâdinți are obligaţia de a transmite Compartimentului de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Gâdinți până la data de 5 a lunii, situaţia centralizatoare privind beneficiarii, conform prezenţei înregistrate în luna anterioară, în format electronic şi letric, semanată de conducătorul unităţii de învăţământ.
(2) Situaţia centralizatoare va conţine în mod obligatoriu numele, prenumele, codul numeric personal ale copilului şi ale reprezentantului acestuia, precum şi numărul de absenţe înregistrate.
(3) Notarea prezenţei de către educatori se va face conform unei proceduri care se transmite de către Ministerul Educaţiei către unităţile de învăţământ.
Art. 24 Sumele reprezentând cheltuielile administrative privind stabilirea sau încetarea dreptului la stimulent, pentru tipărirea formularelor cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, precum şi, după caz, pentru transmiterea tichetelor sociale pentru grădiniţă sunt suportate de la bugetul local.