Procedura de acordare
a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al comunei Gâdinți
ART. 1 Sfera de aplicare
(1) Pot beneficia de prevederile prezentei proceduri debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
(2) În sensul prezentei proceduri, prin obligaţii bugetare principale restante la 31 august 2024, inclusiv, se înţelege:
a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31 august 2024 inclusiv. Sunt considerate obligaţii bugetare principale restante şi obligaţiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvenţă pentru care s-a împlinit scadenţa până la data de 31 august 2024 inclusiv, independent de existenţa unui tabel de creanţe sau a unui program de plată a creanţelor;
b) diferenţele de obligaţii bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 august 2024 inclusiv, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi diferenţele de obligaţii bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată până la data de 06.09.2024 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative), ca urmare a unui control fiscal;
c) obligaţiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de organul fiscal sau prin declaraţie de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
d) alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 august 2024 inclusiv, precum şi obligaţiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
(3) Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la data de 31 august 2024 inclusiv:
a) obligaţiile bugetare pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 31 august 2024 inclusiv;
b) obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii la data de 31 august 2024 inclusiv.
(4) Sunt considerate restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi obligaţiile de plată care, la această dată, se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, înlesnirea la plată îşi pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.
(5) Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (3) lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
ART. 2 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024
(1) Accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) - c), până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
ART. 3 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă
(1) Accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă prin care se corectează obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) declaraţia rectificativă este depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
b) toate obligaţiile bugetare principale individualizate în declaraţia rectificativă se sting prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
c) sunt îndeplinite, în mod corespunzător, condiţiile prevăzute la art. 2, lit. b-d din prezenta procedură.
ART. 4 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi stinse până la această dată
(1) Accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi stinse până la această dată, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ și în mod corespunzător următoarele condiții:
a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a) - c), până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
(2) Obligaţiile accesorii prevăzute la alin. (1) stinse prin orice modalitate prevăzută de lege după data de 06 septembrie (data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative) se anulează şi sunt supuse restituirii potrivit art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5 Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inlcusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data de 06 septembrie 2024
(1) Accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale administrate de organul fiscal local cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) toate diferenţele de obligaţii bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare, până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din aceeaşi lege;
b) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.
(2) În sensul prezentelor măsuri, prin control fiscal în derulare la data de 06 septembrie 2024 se înţelege acel control fiscal pentru care nu s-a comunicat persoanei controlate decizia de impunere până la această dată.
(3) Prin derogare de la art. 105 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, în situaţia inspecțiilor fiscale ce urmează a începe după data de 06 septembrie 2024, în scopul acordării anulării prevăzute la art. 3, organul fiscal ia în considerare declarațiile rectificative depuse de debitori până la data depunerii cererii de anulare a obligațiilor accesorii aferente obligațiilor bugetare restante.
ART. 6 Solicitarea de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare restante
(1) Debitorii care intenţionează să beneficieze de anularea obligaţiilor bugetare accesorii potrivit art. 1 - 5 din prezenta hotărâre pot notifica organul fiscal local cu privire la intenţia lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor prevăzută la art. 2 lit. d) dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 sub sancţiunea decăderii.
(2) După primirea notificării prevăzute la alin. (1), organul fiscal verifică dacă debitorul şi-a îndeplinit obligaţiile declarative până la data depunerii notificării, efectuează stingerile, compensările şi orice alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare ce constituie condiţie pentru acordarea facilităţii fiscale potrivit art. 2 – 5 din procedură. În cazul în care se constată că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, organul fiscal îl îndrumă potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pentru debitorii care au notificat organul fiscal potrivit alin. (1):
a) obligaţiile accesorii, care pot face obiectul anulării, se amână la plată în vederea anulării. În acest caz, organul fiscal emite decizie de amânare la plată a obligaţiilor accesorii .
b) procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru obligaţiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a);
c) obligaţiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a) nu se sting până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.
(4) Prevederile alin. (3) sunt aplicabile şi pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii de anulare a accesoriilor şi data emiterii deciziei de soluţionare a cererii potrivit art. (8) alin. 1 din prezenta procedură.
(5) Decizia de amânare la plată a accesoriilor îşi pierde valabilitatea în oricare din următoarele situaţii:
a) la data emiterii deciziei de anulare a accesoriilor sau a deciziei de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.
b) la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.
(6) Debitorii pentru care au fost stinse, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, accesoriile care pot fi anulate potrivit prevederilor art. 2 - 5, acestea se restituie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedurӑ fiscalӑ, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 7 Efectele cu privire la popririle instituite de organul fiscal local
(1) Prin derogare de la prevederile art. 236 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, debitorii care au notificat organul fiscal potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi au dispuse măsuri de executare silită prin poprire asupra disponibilităţilor băneşti la data de 06 septembrie 2024 pot efectua plata sumelor înscrise în adresele de înfiinţare a popririi din sumele indisponibilizate, altele decât cele reprezentând obligaţii de plată care fac obiectul amânării la plată în vederea anulării potrivit art. 6 alin. (3) lit. a) din prezenta procedură;
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi pentru măsurile de executare silită prin poprire, dispuse, potrivit legii, între data de 06 septembrie 2024 şi data de 25 noiembrie 2024 inclusiv.
(3) În acest sens, organul de executare va transmite către terţii popriţi o adresă de suspendare temporară a executării silite prin poprire (Anexa nr. 1.6), în care se specifică în mod clar suma care reprezintă accesoriile din adresa de înfiinţare a popririi. La această adresă se anexează decizia de amânare a accesoriilor, emisă de organul fiscal.
ART. 8 Cererea de anulare a accesoriilor
(1) Cererea de anulare a accesoriilor depusă potrivit prezentei proceduri, se soluționează prin decizie de anulare a accesoriilor sau, după caz, decizie de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.
(2) Un debitor poate beneficia de anularea accesoriilor potrivit prezentei proceduri în oricare din situațiile prevăzute la art. 1-5, independent sau cumulat, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea anulării.
ART. 9 Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva actelor administrative fiscale emise potrivit prezentei proceduri se poate formula contestație potrivit art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificӑrile şi completӑrile ulterioare.
ART. 10 Menținerea valabilității facilităților fiscale
(1) Facilitatea fiscală reprezentând anularea accesoriilor prevăzută de art. 1 - 5 îşi menţine valabilitatea şi în următoarele cazuri:
a) în cazul desfiinţării definitive a actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile bugetare ce fac obiectul facilităţilor fiscale, în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi în procedura judiciară, dacă s-a dispus emiterea unui nou act administrativ fiscal;
b) în cazul în care ulterior emiterii Deciziei de amânare la platӑ a obligaţiilor bugetare accesorii organul fiscal constată existenţa unor obligaţii bugetare ce nu au fost incluse în Decizia de amânare la platӑ a obligaţiilor bugetare accesorii.
ART. 11 Dispoziţii finale
(1) Unde prezenta procedură nu dispune, se aplică prevederile Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.