la Proiectul de hotarare privind apartenența la domeniul public al comunei Gâdinți a DE 345 aferent obiectivului de investiții ”Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț”
Subsemnatul Georgel BORDEA având funcția de inspector la Compartimentul urbanism si amenajarea teritoriului in cadrul Primariei Gadinti, având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 56 din 7.08.2025 privind apartenența la domeniul public al comunei Gâdinți a DE 345 aferent obiectivului de investiții ”Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț, însoțit de referatul de aprobare cu nr.5026/7.08.2025, tinand cont de:
Temeiul de drept al solicitarii:
- art. 554 și art. 858 - 863 din Legea nr. 287/2009,republicată, privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare,
- art.129 alin.(1), alin.(2) lit. c) coroborate cu prevederile alin.(6) lit. c) si alin.(7) lit. k), art. 139 alin.(1) și alin. (2), art. 289 alin. (5)- alin. (9), precum și Anexa 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- art.2 lit. a) și art.5 din Legea nr. 18/1991 fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare,
- art.24 alin. (1) - alin.(3),art. 27, art.28 alin. (5) - alin. (7), art.41 alin. (5) și alin.(51) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și șia publicității imobiliare cu modificările și completările ulterioare,
- art.3 lit. a), art. 4 lit. a), art. 5 lit.c) și art.8 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare,
- Ordinul comun nr. 212/145/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice de întocmire a proiectelor de organizare a teritoriului exploataţiilor agricole, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Ministerul Administrației Publice,
- Hotărârea Consiliului local nr. 7 din 25.01.2024 privind aprobarea prelungirii valabilității Planului urbanistic general al comunei Gâdinți,
Temeiul de fapt al solicitarii:
Necesitatea reglementarii situației juridice a unor drumuri de exploatare agricolă din extravilanul localitatii, respectiv: DE 345 în suprafață de 14203 mp, în vederea derulării investiției ”Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț” și completării documentației înaintate la Consiliul Județean Neamț în vederea obținerii autorizației de construire.
Atestarea apartenentei la domeniul public al comunei Gadinti a bunului imobil prevazut in anexa la proiectul de hotarâre se face pentru inscrierea in sistemul integrat de cadastru si Carte funciara in favoarea comunei Gadinti cu destinatia drum de exploatare agricolă.
Având în vedere cele de mai sus consider oportun, necesar și legal proiectul de hotărâre privind apartenența la domeniul public al comunei Gâdinți a DE 345 aferent obiectivului de investiții ”Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Gâdinți, județul Neamț” și propunem adoptarea acestuia in forma prezentata de initiator.
Inspector ,
Georgel BORDEA