Art. 1 - Se aprobă completarea Inventarului terenurilor disponibile, aparținând domeniului privat al Comunei Gălbinasi, ce pot fi atribuite în folosință gratuită conform Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, aprobat prin H.C.L. nr.28/30.04.2025, cu terenurile prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art. 2 - Loturile specificate în anexa nr.1 vor putea fi atribuite în folosință gratuită, pe durata existenței locuinței proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr.15/2003, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 si 35 de ani.
Art. 3 - Inventarul terenurilor disponibile, aparținând domeniului privat al Comunei Gălbinași, ce pot fi atribuite în folosință gratuită conform Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală aprobat prin H.C.L. nr. 28/30.04.2025 se va actualiza potrivit prevederilor art.1.
Art. 4 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Gălbinași prin compartimentul agricol, cadastru, dezvoltare rurală și urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gălbinași precum și persoanele abilitate să exercite controlul financiar preventiv .
Art. 5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei Gălbinași, Primarului comunei Gălbinași, celor nominalizați cu ducerea la îndeplinire, Instituției Prefectului - județul Buzău în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei și pe pagina de internet a Comunei Gălbinași, județul Buzău.