Art. 1 - (1) Se aprobă tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile din deşeurile municipale, aferente prestării serviciului public de salubrizare – activitatea " colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat", practicat de către operatorul serviciului de salubrizare pentru activitatea " colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat", în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare, în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(2) Se aprobă tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă, aferente prestării serviciului public de salubrizare – activitatea " colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat ", practicat de operatorul serviciului de salubrizare, pentru activitatea " colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat", în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare, în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(3) Se aprobă tariful pentru activitatea eliminarea, prin depozitare, a deşeurilor reziduale, a deşeurilor stradale, a deşeurilor de pământ şi pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalaţiile de tratare a deşeurilor municipale, precum şi a deşeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor la depozitele de deşeuri nepericuloase, practicat de operatorul RER SERVICII ECOLOGICE SRL, în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
(4) Se aprobă tariful pentru activitatea sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică practicat de operatorul RER SUD S.A., în conformitate cu anexa nr.1 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.
Art. 2 - (1) Se aprobă instituirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul pentru activitatea colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, la un nivel 1,2 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale aplicat utilizatorilor cu contract .
(2) Taxa de salubrizare pentru utilizatorii fără contract nu se fundamentează pe elemente de cheltuieli.
(3) Sumele încasate din taxa de salubrizare se utilizează de către autorităţile administraţiei publice locale ale U.A.T comuna GĂLBINAŞI la plata facturilor lunare emise de operator, la tariful în lei/tonă, pentru acoperirea costurilor de gestionare a cantităţilor de deşeuri provenite de la utilizatorii fără contract.
(4) În modalitatea de plată prin tarif, operatorul care se află în raporturi contractuale cu utilizatorii facturează către autoritatea administraţiei publice locale, în vederea acoperirii cheltuielilor cu prestarea serviciului de salubrizare către utilizatorii care nu au contract încheiat cu acesta, suma rezultată din aplicarea prevederilor art.41 din Normele metodologice din 30 septembrie 2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare ale Ordinului Preşedintelui ANRSC nr.640/30 septembrie 2022 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Factura pentru acoperirea costurilor de gestionare a cantităţilor de deşeuri provenite de la utilizatorii fără contract se emite de operator până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată şi se achită de către autorităţile administraţiei publice locale ale comunei GĂLBINAŞI în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturii. Neachitarea facturii în termenul de scadenţă atrage penalităţi de întârziere stabilite conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Se aprobă, în aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (5) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ca tariful pentru separarea incorectă a deşeurilor municipale sa fie la un nivel de 0,0001 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale.
(7) Se aprobă regulamentul taxei de salubrizare prevăzute instituite conform alin.(1) în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta hotărâre parte integrantă din aceasta.
Art. 3 - (1) Se aprobă ca operatorul să evidenţieze separat pe factura emisă utilizatorilor contravaloarea fiecărei activităţi componente a serviciului de salubrizare, corespunzător tarifelor aprobate, contravaloarea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară, corespunzător indicatorilor de performanţă ai activităţilor desfăşurate de operatori, inclusiv valoarea reducerii facturii la utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile.
(2) Se aprobă aplicarea, după aprobarea tarifelor prevăzute pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile din deşeurile municipale, valorii contribuţiei pentru economia circulară prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în hotărârea de dare în administrare şi în contracte.
(3) Se aprobă aplicarea, după aprobarea tarifelor prevăzute pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile din deşeurile municipale, valoarea contribuţiei pentru economia circulară prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare .
Art. 4 - (1) Operatorul serviciului de salubrizare pe baza tarifelor odată aprobate, se va ocupa cu încheierea contractelor cu utilizatorii şi încasarea sumelor din facturile emise.
(2) Se aprobă ca în cazul caselor de vacanţă şi asimilate (pentru utilizatorii casnici care nu au domiciliul în raza administrativ teritorială a comunei GĂLBINAŞI dar care deţin imobile pe raza comunei) tarifele şi taxele lunare/anuale percepute pentru fiecare gospodărie în parte, pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile şi pentru deşeurile altele decât cele de hârtie, metal, plastic, sticlă şi textile, se face la nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deşeurilor municipale aplicat utilizatorilor cu contract pentru 1 persoană.
(3) Se aprobă, având în vedere facturarea utilizatorilor şi modalitatea de plată prin tarif, aplicarea prevederilor din secţiunea a 3-a facturarea utilizatorilor (art.43÷art.art.46) din Normele metodologice din 30 septembrie 2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare ale Ordinului Preşedintelui ANRSC nr. 640/ 30 septembrie 2022 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5 - În termen de maxim 60 zile de la adoptarea prezentei hotărâri, operatorul serviciului de salubrizare al comunei GĂLBINAŞI pentru activitaţile pentru care are hotărâre de dare în administrare, va inventaria toţi utilizatorii de pe raza teritorial administrativă a comunei GĂLBINAŞI şi va încheia contractele de prestare a serviciului de salubrizare şi va comunica COMPARTIMENTUL FINANCIAR-CONTABIL, IMPOZITE SI TAXE, ACHIZITII PUBLICE din cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei GĂLBINAŞI, pentru a li se impune taxa de salubrizare utilizatorilor care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul pentru activitatea " colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat.
Art. 6 - Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte prevederi contrare prevederilor acesteia îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 7 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Gălbinași prin compartimentul financiar contabil, impozite și taxe, achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gălbinași precum și șeful serviciului ,, SERVICIUL SALUBRIZARE GĂLBINAȘI ,, .
Art.8 - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei Gălbinași, Primarului comunei Gălbinași, celor nominalizați cu ducerea la îndeplinire, Instituției Prefectului - județul Buzău în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei și pe pagina de internet a Comunei Gălbinași, județul Buzău.