Consiliul Local al comunei Ghiroda.
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 11469 /17.02.2020 al Primarului Comunei Ghiroda, domnul Stănuşoiu Ionuţ;
Având în vedere Referatul de specialitate al Compartimentului Achiziţii publice nr. 11471/17.02.2020;
Având în vedere avizele Comisiei I pentru economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, juridică, dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, administrarea domeniului public şi privat; ale Comisiei II pentru administraţie locală, ordine publică, juridică, muncă şi protecţia socială, protecţia copilului, protecţia mediului; ale Comisiei III pentru învăţământ şi ştiinţă, sănătate şi familie, cultură, sport, culte, turism din cadrul Consiliului Local al Comunei Ghiroda;
În conformitate cu prevederile art.15 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare si prevederile Ordonanţei 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 din OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă Programul anual de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul Comunei Ghiroda pentru anul 2020, în domeniile cultură şi culte , conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărăre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Ghiroda.
Art. 3. Hotărârea se comunică :
- Prefecturii Judeţului Timiş – Direcţia Controlul Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ ;
- Compartimentului Contabilitate-Buget din cadrul Primăriei Comunei Ghiroda ;
- Compartimentului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Comunei Ghiroda;
- Casei de cultură a Comunei Ghiroda;
- Primarului Comunei Ghiroda;
- Cetăţenilor prin afişare
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ionel CAMPEAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GHIRODA,
Sorin-Viorel PRILIPCEANU