Nr. 57 / 30.04.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Metodologiei de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice din U.A.T. Giarmata, Județul Timiș

Inițiator proiect

Claudiu MIHĂLCEANU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Giarmata

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 57 din 30.04.2025

privind aprobarea Metodologiei de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice din U.A.T. Giarmata, Județul Timiș

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1.  Ordinul nr. 1.923/2024 pentru aprobarea metodologiei cadru de evaluare a nevoilor comunității în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice;
  2. Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Ordinul nr. 2.489/2023 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice, în vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot afecta viaţa persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială;
  4. art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat sub nr. 4675/14.04.2025;
  2. raportul despecialitate al Compartimentului Asistență Socială înregistrat sub nr. 4675/1/14.04.2025;

Luând act de:

  1. avizele acordate de comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Giarmata;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei giarmata

întrunit în a 7-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă Metodologia de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice din U.A.T. Giarmata, Județul Timiș conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Compartimentul Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Giarmata.

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituției Prefectului - Județul Timiș;

- Primarului Comunei Giarmata;

- Compartimentului Asistență Socială.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Lucian-Elon GLIGOR

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GIARMATA,

Sorina-Ana GHERMAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 57 / 30.04.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 57 / 30.04.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.05.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 12.05.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu