Art. 1 - Se aprobă constituirea unui drept de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului înscris în CF Giarmata nr. 414536 în suprafață de 587 mp situat în com. Giarmata, str. Sfinții Împărați Constantin și Elena, nr.10, jud. Timiș - teren intravilan în favoarea numiților CHELARIU VASILE-ADRIAN și CHELARIU IONELA-MARIA .
Art. 2 - Dreptul de superficie se constituie pentru construcția proprietatea numiților CHELARIU VASILE-ADRIAN și CHELARIU IONELA-MARIA - construcție C1, nr. niveluri 1, an construire 2025, suprafață construită la sol 130 mp, S. construită desfășurată 130 mp, C1 - fundație P.
Art. 3 - (1) Dreptul de superficie se instituie pentru perioada existenţei construcţiilor, dar nu mai mult de 99 de ani sau decât durata existentei construcţiei, conform art. 694 din Codul Civil. La împlinirea termenului, dreptul de superficie se va reînnoi, prin act adiţional la contractul de superficie. Pe tot acest parcurs se va realiza,anual, o actualizare, a taxei de superficie cu rata inflaţiei comunicată de catre Institutul Naţional de Statistică. Totodată, în situația în care, în zonă se vor realiza noi investiții, printr-un raport de reevaluare se va stabili un nou cuantum al taxei de superficie.
(2) In temeiul art. 885, art. 888 şi art. 1244 din Codul civil, contractul de superficie se va încheia prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute. Pentru autentificarea contractului de constituire a superficiei este obligatoriu prezentarea certificatului de atestare fiscală. Toate cheltuielile generate in acest sens sunt in sarcina exclusiva a superficiarului.
(3) Contractul de superficie va conţine în mod obligatoriu următoarele clauze:
- în cazul în care superficiarul doreşte să intervină asupra construcţiei existente prin modificări structurale, altele decât reparaţii şi consolidări, acesta le poate face, dacă nu implică modificarea suprafeţei construite la sol, neafectând în acest sens terenul construit.
- exceptând aceste cazuri, toate modificările aduse clădirilor existente la data încheierii contractului de superficie se pot realiza doar cu acceptul proprietarului terenului, prin Hotărârea Consiliului Local, în caz contrar se aplică prevederile art. 695 alin. (3) din Codul Civil:” în cazul în care superficiarul modifică structura construcţiei, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situaţia anterioară. în al doilea caz, curgerea termenului de prescripţie de 3 ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.”
Art. 4 - (1) Se aprobă valoarea superficiei la suma de 1022,8 euro/an.
(2) Plata superficiei va fi evidenţiata prin factura fiscala emisa de proprietar la cursul euro/leu de la data emiterii facturii, trimestrial; achitarea superficiei se va face în contul indicat de UAT Giarmata. Termenele de plată fiind: 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie, 31 decembrie.
(3). Pentru neplata in termen se calculează majorări de întârziere in procent de 0,15 lei/zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate.
(4) Superficiarul va depune în termen de 30 de zile de la data semnării contractului, cu titlu de garanţie suma de bani reprezentând contravaloarea a două superficii, în contul indicat de UAT Giarmata, sumă ce va fi folosita pentru prelevarea eventualelor penalitati si sume datorate proprietarului, in perioada derulării Contractului de Superficie.
Art. 5 - Ca urmare a aprobării prezentei se retrage dreptul de folosință acordat, în temeiul Legii nr.15/2003, domnului GROSOȘ IOAN-FLAVIU și se aprobă radierea acestui drept înscris în CF Giarmata nr. 414941 sub C1. Motivul retragerii: domnul GROSOȘ IOAN-FLAVIU a înstrăinat construcția edificată pe terenul mai sus mențioinat, dreptul de folosință fiind acordat intuitu personae.
Art. 6 - (1) Se împuternicește secretarul general al Comunei Giarmata pentru semnarea contarctului de superficie în fața notarului public sau o altă persoană desemnată în acest sens prin Dispoziție a Primarului Comunei Giarmata.
(2) Se împuternicește Compartimentul Patrimoniu pentru radierea din cartea funciară a dreptului de folosință gratuită notat în CF Giarmata nr. 414536 sub C1.
Art. 6 - Prezenta se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Compartimentului Parimoniu;
- numiților GROSOȘ IOAN-FLAVIU și CHELARIU VASILE-ADRIAN și CHELARIU IONELA-MARIA - prin grija Compartimentului Patrimoniu;
- Compartimentului Patrimoniu;
- Compartimentului Contabilitate, Buget, Finanțe.