ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 43 din 23.03.2023

CONTRACT DE FINANȚARE PROGRAM SPORTIV

Nr. ____________/______/2023

 

 

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. ___________________ pentru aprobarea susţinerii financiare a activităţii sportive desfăşurate de AsOCIAȚIA SPORTIVĂ ȘCOLARĂ GIARMATA 

 

Art.1. PĂRŢILE CONTRACTANTE 

1.1. COMUNA GIARMATA, cu sediul în loc. Giarmata, str. Principală, nr. 445, Jud. Timiș, având CIF 6049470, repr. legal prin Primar dl. MIHĂLCEANU CLAUDIU, pe de o parte,

şi

1.2Asociația Sportivă Școlară Giarmatacu sediul în Loc. _______, str. ______nr. ____, jud. Timiș, având ________, cu  reprezentată prin _________ in calitate de __________ denumită în continuare structură sportivă, pe de altă parte,

 

În baza dispozițiilor O.U.G. nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, în temeiul dispoziţiilor art. 18^1 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 privind finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, având în vedere dispozițiile H.G. 1447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitate sportivă,

 

convin încheierea prezentului contract:

 

Art.2. OBIECTUL ȘI VALOAREA CONTRACTULUI 

2.1. Obiectul prezentului contract are ca scop promovarea şi dezvoltarea activităţii sportive în Comuna Giarmata, prin finanțarea activităţilor sportive desfăşurate de AsociaȚia Sportivă Școlară Giarmata

2.2. Susţinerea financiară pentru anul competiţional 2023 se va realiza prin alocarea de la bugetul local a sumei de 50.000 lei, aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei Giarmata.

2.3. Susţinerea financiară pentru anul competiţional 2023 se va realiza în tranșe pe bază de cerere la care vor fi anexate documente justificative ale cheltuielilor efectuate.

2.4. În lipsa unei corecte și complete justificări a destinației/utilizării finanțărilor primite în temeiul prezentului contract, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, Comuna Giarmata își rezervă dreptul de a sista orice fel de plăți stabilite potrivit potrivit art. 2.2. din prezentul contract, instituţia finanţatoare având dreptul să refuze decontarea cheltuielilor efectuate cu ocazia desfăşurării acţiunilor/activităţilor respective.

2.5. Sumele alocate rămase necheltuite până la finalizarea perioadei contractuale  vor fi returnate Finanţatorului în  termen de maximum 10 de zile de la momentul încetării prezentului contract.

 

Art 3. DURATA CONTRACTULUI 

Prezentul contract este valabil pentru anul competiţional 2023.

Art.4. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR 

4.1. Comuna Giarmata: 

a) să supravegheze şi să controleze modul de utilizare a sumei repartizate, precum şi modul de respectare a dispoziţiilor legale; 

b) să susţină financiar activităţile sportive desfăşurate de Asociația Sportivă Școlară Giarmata din bugetul local; sumele alocate de Consiliul Local al Comunei vor fi întrebuinţate la decontarea cheltuielilor necesare realizării obiectivelor prevăzute în programul anual, pe natura de cheltuieli, conform dispozițiilor H.G. 1447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitate sportivă, potrivit dispozițiilor OUG 38/2017 și a Legii nr. 69/2000;

c) în cazul în care structura sportivă nu respectă prevederile prezentului contract, instituţia finanţatoare are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate, precum şi sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate, după caz. 

d) Comuna Giarmata va vira sumele stabilite în contul Asociației Sportive Școlare Giarmata în baza solicitării și numai sub condiția respectării obligațiilor care îi incumbă Asociației Sportive Școlare Giarmata potrivit art. 4.2. din prezentul contract, decontările se vor efectua parţial şi numai în baza documentelor justificative legal întocmite și depuse în termen;

e) Comuna Giarmata are dreptul să analizeze şi să dispună diminuarea valorii contractului în cazul nerealizării obiectivelor.

f) în cazul în care structura sportivă nu respectă prevederile prezentului contract, instituţia finanţatoare are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate, precum şi sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate.

 

4.2. Asociația Sportivă Școlară Giarmata:

a) să utilizeze suma prevăzută la art. 2 exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor aferente acţiunilor/activităţilor desfășurate conform prevederilor din prezentul contract şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; 

b) să realizeze acţiunile, activităţile si obiectivele prevăzute la art. 2; 

c) să permită persoanelor delegate de instituţia finanţatoare să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor prevăzute la art. 2;

d) să întocmească şi să transmită instituţiei finanţatoare, în termen de maxim 15 zile de la data încheierii acţiunilor/activităţilor, următoarele documentele justificative de cheltuieli conform modalităţilor de decontare stabilite de finanţator:

● raport privind realizarea obiectivului/obiectivelor, după caz; 

● raport financiar însoţit de documentele justificative de cheltuieli; 

e) să restituie, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale şi a prevederilor prezentului contract, în termen de 15 zile de la data comunicării somaţiei de plată din partea organului de control,  sumele primite,  precum şi penalităţile aferente acestora, calculate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; 

f) să respecte prevederile actului constitutiv şi ale statutului propriu, precum şi statutul şi regulamentele federaţiei sportive naţionale la care este afiliată; 

g) să promoveze spiritul de fair-play, să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea violenţei şi dopajului în cadrul acţiunilor finanţate potrivit prezentului contract; 

h) să contribuie la dezvoltarea sportului din Comuna Giarmata si să promoveze imaginea Comunei Giarmata în toate activităţile pe care le va desfăşura; 

i) sa nu transfere sau sa cesioneze drepturile dobândite prin prezentul contract altor persoane fizice sau juridice;

j) să respecte Condiţiile şi criteriile de finanţare stabilite de finanţator;

k) să păstreze, conform prevederilor legale, toate documentele financiare care atestă desfăşurarea activității sportive finanțate şi să accepte controlul şi verificările Finanţatorului în legătură cu modul de utilizare a fondurilor ce constituie finanţarea primită;

l) să nu utilizeze finanţarea acordată pentru activităţi generatoare de profit;

m) să nu ascundă Finanţatorului acte ori fapte care - dacă ar fi fost cunoscute – ar fi fost de natură să îl determine pe Finanţator să nu efectueze finanţarea în cauză;

n) să nu comunice date, informaţii, înscrisuri false sau eronate;

o) să nu utilizeze sumele de bani dobândite prin intermediul prezentului contract de finanțare pentru plata drepturilor salariale acordate personalului implicat în desfășurarea activității sportive.

 

Art. 5. MODIFICAREA SI INCETAREA CONTRACTULUI 

5.1.Incetarea prezentului contract poate avea loc în următoarele cazuri: 

a) la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat; 

b) prin acordul părţilor contractante; 

c) în urma ivirii unui caz de forţă majoră; 

d) imposibilitatea asigurării fondurilor băneşti de către consiliul local al Comunei Giarmata; 

e) prin reziliere: in cazul nerespectării destinaţiei sumelor alocate; 

f) in cazul în care nu se obţin performanţele sportive la care Asociația Sportivă Școlară Giarmata s-a obligat prin prezentul contract; 

g) daca nu se respectă clauzele stipulate în prezentul contract, rezilierea, se face de drept, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată. 

 

Art.6. REGLEMENTAREA LITIGIILOR 

6.1. Eventualele divergențe având legătură cu prezentul contract de finanţare vor fi soluţionate pe cale amiabilă, în caz contrar părţile se vor adresa instanţei de judecată. 

 

Art.7. FORȚA MAJORĂ 

7.1. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă în condițiile legii. 

 

Art.8. CLAUZE SPECIALE 

8.1. Părţile au obligaţia de a nu întreprinde nimic de natură a afecta buna desfăşurare a activităţii care face obiectul prezentului contract de finanţare. 

8.2. Modul de gestionare a sumelor alocate de Consiliul Local al Comunei Giarmata către Asociația Sportivă Școlară Giarmata va fi controlat de către Compartimentul Contabilitate din cadrul Primariei Comunei Giarmata, în baza rapoartelor și documentelor justificative prezentate.

8.3. La sfârşitul Campionatului, Consiliul Local al Comunei Giarmata va analiza performanţele obţinute de Asociația Sportivă Școlară Giarmata şi modul de îndeplinire a prezentului contract de finanţare. 

 

 

 

Art.9. DISPOZIȚII FINALE 

Modificarea, adaptarea si completarea prezentului contract, se va face numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin acte adiţionale. 

 

Prezentul contract de finanțare a fost încheiat în 2 exemplare de valoare juridică egală, la data de _______________________. 

 

 

COMUNA GIARMATA

PRIMAR: dl. MIHĂLCEANU CLAUDIU

 

 

VIZA CFP: ______________________________

 

 

Asociația Sportivă Școlară Giarmata 

Prin ____________________________________