ANEXA
la hotărârea privind aprobarea participării UAT Giarmata la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru implementarea proiectului „Casarea autovehiculelor uzate din Comuna Giarmata” – Regulamentul Programului
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1 – Prezentul Regulament stabilește cadrul general, condițiile de acordare a stimulentului pentru casare, etapele procedurii, documentele necesare și procedura internă pentru implementarea proiectului „Casarea autovehiculelor uzate din Comuna Giarmata”.
Art. 2 – Scopul și obiectivul Programului constă în eliminarea din trafic a autoturismelor cu o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației, cu grad ridicat de poluare, în vederea creșterii calității aerului, protecției spațiilor verzi, stimulării înnoirii parcului auto și a utilizării raționale a locurilor de parcare în comuna Giarmata .
Art. 3 – Beneficiarilor programului li se va aloca un stimulent pentru casare în cuantum de 3.000 lei pentru fiecare autovehicul casat, cu condiția îndeplinirii cerințelor menționate mai jos la Art. 5 și Art. 6 de mai jos, după casarea și radierea din circulație și din evidența fiscală a comunei Giarmata a autovehiculului uzat.
Art. 4
(1) În sensul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a) aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia este gestionat Programul, fiind structurat pe două module, dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor fizice;
b) autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, conform RNTR 2;
c) autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2, inclusiv cel în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma "automobil mixt" (autovehicul destinat prin construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate);
d) autospecială/autospecializată uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2;
e) autovehicul uzat - orice autoturism, microbuz, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin ghid;
f) beneficiar - proprietarul autovehiculului uzat, solicitant de finanţare, care a încheiat contract de finanţare cu delegatul;
g) cerere de înscriere - formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, care este completat de solicitant în vederea încheierii contractului de delegare şi este depus în cadrul unei sesiuni de înscriere;
h) cerere de virament - formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghid, care este completat de delegat în vederea transferului în contul său, din contul finanţatorului, a finanţării aprobate;
i) colector autorizat - operator economic cu personalitate juridică sau entitate fără personalitate juridică autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;
j) contract de delegare - actul juridic în baza căruia Administraţia Fondului pentru Mediu virează delegatului finanţarea aprobată şi transmite acestuia dreptul de a exercita atribuţii de analiză/evaluare, implementare şi monitorizare a proiectului finanţat, în vederea îndeplinirii pe plan local a scopului Programului, prevăzut în anexa nr. 2 a ghidului;
k) contract de finanţare - actul juridic încheiat între delegat şi beneficiar, în baza căruia se acordă stimulentul pentru casare, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor şi respectării termenelor stabilite în cuprinsul acestuia, conform modelului orientativ prevăzut în anexa nr. 5 la ghid;
l) contribuţie proprie - suma de 600 lei, parte a stimulentului pentru casare, susţinută din surse proprii de către delegat;
m) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării sau a stimulentului pentru casare şi care vizează, după caz, solicitantul de finanţare, solicitantul de finanţare şi autovehiculul uzat;
n) delegat - solicitantul căruia i-a fost aprobată cererea de înscriere depusă în cadrul Programului şi care a încheiat contract de delegare cu Administraţia Fondului pentru Mediu;
o) microbuz - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M2 sau M3, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare, conform RNTR 2;
p) raport de finalizare - documentul înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu de către delegat, în cuprinsul căruia sunt prezentate activităţile derulate în cadrul Programului, costurile acestora şi rezultatele obţinute; modelul raportului de finalizare este prevăzut în anexa nr. 4 la ghid;
q) solicitant - unitatea administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu, astfel cum este definită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, care depune cererea de înscriere în Program în condiţiile ghidului pentru încheierea contractului de delegare şi virarea de către AFM a sumei de 2.400 lei pentru fiecare autovehicul uzat estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare;
r) solicitant de finanţare - persoana fizică, deţinătoare a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul uzat definit la lit. e), pe care se angajează să îl predea spre casare şi să îl radieze din circulaţie, în schimbul stimulentului pentru casare;
s) stimulent pentru casare - suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a delegatului un autovehicul uzat; stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru mediu şi suma de 600 lei susţinută din surse proprii de către delegat;
ș) ghid - Ghidul de finanțare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2261/23.08.2022, modificat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 864/30.03.2023.
(2) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a) termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor;
b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
(3) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele acronime:
a) AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;
b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020;
c) UAT - unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti.
CAPITOLUL II
Criterii de eligibilitate
Art. 5
(1) Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
(2) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar nici în cadrul Programului şi nici pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.
(3) În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.
Art. 6 – Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
CAPITOLUL III
Etapele programului
Art. 7
(1) Etapele Programului sunt următoarele:
a) publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţi şi a sumelor alocate;
b) depunerea cererilor de înscriere şi a documentelor prevăzute la Art. 8 de mai jos de către UAT în aplicaţia dedicată;
c) publicarea rezultatelor analizei şi încheierea contractelor de delegare;
d) publicarea listei UAT care au încheiat contracte de delegare;
e) publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii de finanţare şi a sumelor alocate;
f) înscrierea în aplicaţie a solicitanţilor de finanţare care au domiciliul în raza UAT din lista menţionată la lit. d), în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare;
g) transmiterea de către AFM a solicitărilor de finanţare către UAT, pe baza înscrierilor efectuate potrivit lit. f);
h) derularea Programului conform procedurilor interne adoptate de UAT;
i) monitorizarea proiectelor.
(2) UAT Giarmata, va publica pe pagina proprie de internet anunţul şi procedura internă privind participarea solicitanţilor de finanţare în cadrul Programului, conform Art. 6 alin. (2) din prezenta hotărâre de consiliu local.
Cap. IV
Operațiunile care se vor desfășura de către UAT Giarmata
în relația cu AFM
Art. 8 – În cadrul sesiunii de înscriere, UAT Giarmata va depune următoarele documente:
a) cererea de înscriere, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE;
b) actul administrativ prin care persoana împuternicită să semneze cererea de înscriere este mandatată de către reprezentantul legal în acest sens, după caz;
c) actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, al împuternicitului solicitantului, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de înscriere;
d) documentul doveditor al deschiderii de către solicitant la Trezoreria Statului a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu. Contul va avea cod/indicator bugetar "21.43.02.20 - alte subvenţii primite de la administraţia centrală pentru finanţarea unor activităţi";
e) hotărârea autorităţii deliberative a solicitantului, din care rezultă:
1. acordul cu privire la participarea în cadrul Programului;
2. cuantumul contribuţiei proprii;
3. numărul de autovehicule uzate estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare.
Art. 9 – În cazul în care comisia de analiză a AFM constată că nu au fost depuse toate documentele prevăzute la Art. 8 de mai sus sau acestea sunt neconforme, incomplete, ilizibile sau nu conţin toate elementele prevăzute în ghid, reprezentantul UAT Giarmata va clarifica/remedia situaţia în maximum 10 zile de la data notificării, pentru a preveni respingerea cererii de înscriere a UAT Giarmata.
Art. 10 – În cazul în care este respinsă cererea de înscriere a UAT Giarmata, Viceprimarul va formula contestaţie împotriva deciziei Comitetului director şi/sau a hotărârii Comitetului de avizare în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor, cu respectarea condițiilor prevăzute la Art. 16 din ghid.
Art. 11
(1) În cazul aprobării de către AFM a cererii de înscriere a UAT Giarmata, Primarul va semna contractul de delegare în termen de maximum 15 zile de la data comunicării privind aprobarea finanţării, cu respectarea condițiilor prevăzute la Art. 17 din ghid, pentru a preveni pierderea finanțării.
(2) Serviciul Economic va depune raportul de finalizare a proiectului în termen de 30 de zile de la data utilizării finanţării acordate prin contractul de delegare.
(3) Finanţarea se utilizează numai după data intrării în vigoare a contractului de delegare şi numai în termenul de valabilitate a acestuia.
(4) Conform art. 131 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sumele alocate în baza contractelor de delegare rămase neutilizate la sfârşitul anului nu se regularizează, se reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie, iar sumele neutilizate la finalizarea contractului de delegare se restituie în termen de 10 zile lucrătoare, în contul AFM.
Cap. V
Operațiunile care vor fi efectuate de către solicitanții de finanțare (beneficiari persoane fizice) și procedura internă de analiză a dosarelor și de aprobare a solicitării de către Primăria Giarmata
Art. 12 – Pentru a participa în cadrul Programului, solicitantul de finanţare (beneficiarul persoană fizică) are următoarele obligaţii:
a) să se asigure că UAT Giarmata, în raza căreia îşi are domiciliul şi unde este înregistrat autovehiculul uzat, participă în cadrul Programului, prin consultarea paginii de internet a AFM www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare” sau pe site-ul Primăriei la secțiunea “Anunțuri publice”
b) să respecte procedura internă prevăzută în prezentul capitol;
c) să încheie contractul de finanţare cu UAT Giarmata;
d) să caseze şi să radieze din circulaţie autovehiculul uzat, ulterior semnării contractului de finanţare;
e) să se asigure că respectă condiţiile prevăzute la Art. 5 și Art. 6 de mai sus pentru a beneficia de stimulentul pentru casare.
Art. 13
(1) Solicitanţii de finanţare vor verifica pe pagina de internet a AFM www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare” sau pe site-ul Primăriei Giarmata la secțiunea “Anunțuri publice”, anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții de finanțare conform prevederilor Art. 7 alin (1) lit. e) de mai sus.
(2) Ulterior datei menționate în anunțul precizat la alin. (1) de mai sus, solicitanţii de finanţare se pot înscrie exclusiv în aplicaţia informatică a AFM pe pagina de internet a AFM www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare”.
(3) Se pot înscrie doar solicitanţii de finanţare care au domiciliul în raza comunei Giarmata, în limita sumelor prevăzute în contractul de delegare.
(4) Înscrierea solicitanţilor de finanţare se face doar prin completarea unor câmpuri predefinite ale aplicaţiei informatice a AFM. Documentele care atestă eligibilitatea vor fi transmise de solicitantul de finanţare către UAT Giarmata, ulterior înscrierii, conform procedurii şi termenelor stabilite la Art. 14 de mai jos.
(5) Un solicitant de finanţare se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru casarea unuia sau mai multor autovehicule uzate.
(6) După finalizarea înscrierii, AFM transmite către UAT Giarmata lista solicitanţilor de finanţare care solicită stimulentul pentru casare, prin poşta electronică.
Art. 14
(1) Persoanele care s-au înscris conform Art. 13 de mai sus, vor depune Cererea prevăzută în Anexa nr. 1 a prezentului Regulament completată, la Primăria comunei Giarmata, Relații cu Publicul sau online, prin transmiterea acesteia la adresa de e-mail primaria.giarmata@yahoo.com.
Cererea va fi scanată/fotografiată și va conține semnătura olografă a beneficiarului sau semnătura electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei. Documentele transmise electronic se acceptă numai în format PDF, lizibil.
(2) Cererea prevăzută la Anexa nr. 1 a prezentului Regulament conține declarații și acorduri cu privire la:
- Acordul privind participarea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
- Angajament să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare.
- Angajament că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
- Declarație pe proprie răspundere că nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
- Declarație pe proprie răspundere nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
- Declarație pe proprie răspundere că autovehiculul uzat conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
- Precum și mențiuni referitoare la faptul că declarațiile și angajamentele sunt reale, corecte și complete și faptul că solicitantul cunoaște prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
(3) Odată cu depunerea Cererii menționate la alin. (1) și (2) de mai sus, persoanele interesate vor depune și următoarele documente:
- Actul de identitate al solicitantului, în copie conformă cu originalul;
- Cartea de identitate a mijlocului de transport, în copie conformă cu originalul;
- Certificatul de înmatriculare, în copie conformă cu originalul;
- Cerere de eliberare certificat de atestare fiscală de către primaria comunei Giarmata
- Certificat de atestare fiscală valabil din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, emis ANAF – Administrația Finanțelor Publice Timiș.
- Împuternicire în original sau copie legalizată, dacă este cazul;
- Actul de identitate al împuternicitului, în copie conformă cu originalul;
- Extras de cont în vederea virării stimulentului pentru casare, în cazul aprobării cererii;
- Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal – Anexa nr. 2 a prezentului Regulament.
(4) Adeverința de dezmembrare emisă de un Centru autorizat de casare/colectare autovehicule și Certificatul de radiere din circulație și dovada scoaterii din evidența fiscală, se vor depune de către solicitant, în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de finanțare, conform Art. 15 alin. (11) de mai jos, sub sancțiunea pierderii stimulentului de casare.
(5) În situația în care autovehiculul uzat, care face obiectul dosarului privind casarea, este deținut în coproprietate, cererea de participare la program se completează și semnează de fiecare coproprietar conform Anexei 3, iar toate documentele anexate acesteia, menționate la alin. (2) de mai sus se depun de fiecare coproprietar.
(6) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.
(7) Documentele menționate mai sus la alin. (2) și alin. (3) vor fi transmise în termen de 5 (cinci) zile de la data depunerii cererii prin aplicația informatică a AFM conform Art. 13 de mai sus.
Art.15
(1) Dosarele se analizează de către Compartimentul Protecția Mediului, în ordinea depunerii lor și se va ține cont, în mod obligatoriu, de data, ora și minutului primirii dosarului. Persoana responsabilă din cadrul cOMPARTIMENTULUI pROTECȚIA mEDIULUI căreia i-a fost repartizat dosarul, verifică dacă dosarul cuprinde toate documentele solicitate prin prezenta procedură și îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.
(2) În cazul în care se constată că lipsesc documente sau acestea nu sunt completate corect, se va transmite solicitantului de finanțare o adresă de completare documente, potrivit modalității de comunicare indicate de către acesta în cererea de înscriere la Program, și i se va solicita completarea/corectarea documentelor în termen de 5 (cinci) zile.
(3) În cazul în care solicitantului de finanțare nu completează, respectiv nu corectează documentele în termenul stipulat la alin. (2) de mai sus, persoana responsabilă întocmește în termen de o zi de la data expirării termenului, referatul de respingere a cererii de acordare a stimulentului de casare a autovehicului uzat.
(4) În termen de maximum 15 zile de la data depunerii, se vor înainta Primarului dosarul împreună cu referatul de aprobare, respectiv respingere.
(5) Primarul va analiza dosarele și referatele transmise și va emite dispoziții de aprobare sau de respingere a solicitărilor, în termen de maximum 5 zile de la data transmiterii.
(6) Dispoziția primarului de aprobare sau respingere a solicitării va fi comunicată în scris solicitanților de finanțare în termen de maximum 10 zile de la aprobarea/respingerea cererii.
(7) Dispoziția Primarului va putea fi atacată în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În conținutul dispoziției se va menționa termenul și calea de atac care poate fi exercitată.
(8) După epuizarea sumelor aprobate în cadrul prezentului Program, persoana responsabilă, întocmește o adresă, prin care le comunică celorlalți solicitanți ai stimulentului de casare faptul că, prezentul Program s-a încheiat.
(9) Odată cu transmiterea dispoziției de aprobare, solicitantul de finanțare este invitat să se prezinte la sediul Primăriei Giarmata pentru semnarea contractului de finanțare în termen de 5 (cinci) zile. În cazul în care solicitantul nu se prezintă în termen, pierde stimulentul de casare.
(10) Primarul va desemna prin dispoziție persoanele împuternicite să semneze contractele de finanțare cu solicitanții de finanțare.
(11) În termen de 30 de zile de la data semnării contractului de finanțare, solicitanții de finanțare vor transmite prin email sau vor depune în original la primărie adeverința de dezmembrare emisă de un centru autorizat de casare/colectare autovehicule, certificatul de radiere din circulație și dovada scoaterii din evidența fiscală, sub sancțiunea pierderii stimulentului de casare.
(12) În termen de 5 zile de la data transmiterii, respectiv depunerii documentelor menționate la alin. (11) de mai sus, Compartimentul Contabilitate, Buget, Finanțe va transfera solicitantului de finanțare stimulentul de casare în cuantum de 3.000 lei în contul indicat de acesta prin cerere.
Art. 16 – În cazul în care survin modificări privind criteriile de eligibilitate care sunt de natură a conduce la pierderea dreptului de a beneficia de stimulentul de casare, solicitanții de finanțare sunt obligați să aducă la cunoștința Primăriei, situația care generează pierderea dreptului în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea acesteia.
Art. 17
(1) În cazul nerespectării, de către beneficiarul stimulentului de casare, a angajamentului că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la data plății de către Primăria Giarmata a stimulentului pentru casare, se va emite un act administrativ de recuperare a stimulentului de casare acordat.
(2) Recuperarea sumei datorate, se face cu actualizarea acesteia cu indicele prețurilor de consum și cu dobânda legală.
(3) Compartimentul Protecția Mediului întocmește o baza de date cu privire la contribuabili care au beneficiat de stimulentul de casare acordat în baza prezentului Program.
(4) Baza de date mai sus menționată, se va verifica lunar de către Compartimentul Protecția Mediului, iar în situația în care, se constată că un beneficiar al stimulentului de casare a dobândit un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară, în perioda de până la 3 ani de la data plății stimulentului pentru casare,
(5) În termen de 5 zile de la data constatarea situației, Compartimentul Prrotecția Mediului întocmește referatul având ca obiect recuperarea sumei actualizate cu indicele prețurilor de consum și cu dobânda legală care urmează să fie recuperată, de la beneficiarul stimulentului de casare.
(6) În termen de 1 zi de la data întocmirii referatului mai sus menționat,se emite decizia de recuperare a prejudiciului - stimulentul de casare al autovehicului uzat conform Anexei 3 din prezenta procedură.
(7) În termen de 5 zile de la data emiterii decizia de recuperare a prejudiciului-stimulentul de casare al autovehicului uzat, Compartimentul Protecția Mediului transmite decizia emisă către primarul comunei Giarmata si beneficiarului stimulentului de casare, conform prevederilor legale în materie.
CAPITOLUL VI
Virarea sumelor de către AFM către UAT Giarmata
Art. 18
(1) Virarea sumei prevăzute în contractul de delegare se realizează din contul de trezorerie al AFM în contul de trezorerie deschis de către UAT Giarmata, în baza cererii de virament înaintate de către UAT Giarmata.
(2) Comaprtimentul Protecția Mediului va transmite către AFM cererea de virament în termen de maximum 90 de zile de la semnarea contractului de delegare.
(3) Virarea sumei se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii de virament, în ordinea depunerii cererilor, în limita disponibilului existent la Fondul pentru mediu şi a eşalonărilor plăţilor lunare pe categorii de proiecte şi programe finanţate de către AFM.
(4) Neînregistrarea cererii de virament în termenul prevăzut la alin. (2) atrage încetarea contractului de delegare.
(5) În cazul în care cererea de virament este semnată de către împuternicitul reprezentantului legal al delegatului, aceasta este însoţită de actul de împuternicire şi copia actului de identitate al împuternicitului, valabil la data înregistrării cererii la AFM.
CAP VII
Dispoziții finale
Art. 19 – UAT Giarmata are obligaţia să păstreze documentele colectate de la solicitanţii de finanţare/beneficiari şi cele transmise la AFM, pentru o perioadă de 5 ani, şi să le prezinte la solicitarea AFM. Acestea se vor arhiva de către responsabilul din cadrul Compartimentului Protecția Mediului.
Art. 20 – Prezentul Regulament are următoarele anexe care fac parte integrantă din acesta:
Anexa 1 - Cererea de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate
Anexa 2 - Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Anexa 3 - Cererea de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate - coproprietari
ANEXA nr. 1 la Regulamentul Programului
CERERE de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate
Subsemnatul(a) ............................................................................., domiciliat(ă) în ……………, str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap..., legitimat (ă) prin B.I./C.I. seria ......, nr. .................. CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , în calitate de proprietar persoană fizică/reprezentant legal (sau împuternicit conform actului de împuternicire nr. ........ din data de ..................), nr. telefon............................... adresa de email: …………, solicit participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2261/23.08.2022, modificat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 864/30.03.2023, prin predarea la un Centru autorizat de casare/colectare autovehicule a autovehiculului uzat marca ................................................................., înmatriculat (conform cărții de identitate seria ...................., dobândit (conform certificatului de ........................) la data de ........................
Am luat la cunoștiință prevederile Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinului nr. 2261/2022 și declar pe propria răspundere că:
- Sunt de acord să particip la Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
- Mă angajez să predau spre casare autovehiculul uzat cu care particip la Program și să îl radiez din circulație și din evidențele fiscale.
- Mă angajez că nu voi achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare, iar în caz contrar voi returna Primăriei Giarmata suma de 3000 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele prețurilor de consum și cu dobânda legală, obținută ca beneficiar al acestui program.
- Că nu am obţinut şi nu sunt pe cale să obţin finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
- Că nu sunt condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
- Autovehiculul uzat cu care particip în Program conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
Anexez următoarele acte:
- Actul de identitate al solicitantului, în copie conformă cu originalul;
- Cartea de identitate a mijlocului de transport, în copie conformă cu originalul;
- Certificatul de înmatriculare, în copie conformă cu originalul;
- Certificat de atestare fiscală din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, emis ANAF Timiș.
- Certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul local;
- Împuternicire în original sau copie legalizată, dacă este cazul;
- Actul de identitate al împuternicitului, în copie conformă cu originalul;
- Extras de cont;
În cazul aprobării prezentei cereri rog virarea sumei de 3000 lei în contul nr. ....................................................................................................................... deschis la banca................................................ .
Subsemnatul/a.............................................. cu CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, o declar corectă și completă, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
Semnătura .............................................
Data.....................................
Anexa nr. 2 la Regulamentul Programului
ACORD PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Subsemnatul/a _______________________________________________________, cu CNP _________________________ candidat/a la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate”, sunt de acord să transmit departamentului tehnic din cadrul UAT Giarmata următoarele date cu caracter personal: nume, prenume, CNP, date de contact, telefon, e-mail.
Înțeleg și sunt de acord că prelucrarea datelor de mai sus, precum și a altor date cu caracter personal pe care le voi aduce la cunoștința departamentului tehnic cu ocazia depunerii dosarului pentru participarea la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate” se realizează în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Am luat cunoștință, potrivit dispozițiilor art. 13 – 21 din Regulamentul (UE) 2016/679, că am dreptul de a fi informat privind modul în care compartimentul tehnic prelucrează datele cu caracter personal furnizate, dreptul de acces la datele prelucrate, dreptul de a solicita rectificarea datelor (dacă acestea sunt inexacte sau incomplete) sau de a solicita ștergerea acestora (în cazul în care nu mai există un temei pentru prelucrarea acestora), dreptul la portabilitatea datelor (de a obține o copie a datelor sau a unora dintre datele furnizate pentru a le folosi în scop propriu).
Data:
Semnătura:
ANEXA nr. 3 la Regulamentul Programului
CERERE
de participare la Programul privind casarea autovehiculelor uzate-coproprietari
1. Subsemnatul(a) . . . . . . . . . . . . . . . . . ............................................................, domiciliat(ă) în …….., str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap..., legitimat (ă) prin B.I./C.I. seria ......, nr. .................. CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , în calitate de coproprietare persoană fizică/reprezentant legal (sau împuternicit conform actului de împuternicire nr. ........ din data de ..................), nr. telefon............................... adresa de email: …………..
2. Subsemnatul(a) . . . . . . . . . . . . . . . . . ............................................................, domiciliat(ă) în …….., str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap..., legitimat (ă) prin B.I./C.I. seria ......, nr. .................. CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , în calitate de coproprietare persoană fizică/reprezentant legal (sau împuternicit conform actului de împuternicire nr. ........ din data de ..................), nr. telefon............................... adresa de email: …………..
3. Subsemnatul(a) . . . . . . . . . . . . . . . . . ............................................................, domiciliat(ă) în …….., str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap..., legitimat (ă) prin B.I./C.I. seria ......, nr. .................. CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , în calitate de coproprietare persoană fizică/reprezentant legal (sau împuternicit conform actului de împuternicire nr. ........ din data de ..................), nr. telefon............................... adresa de email: …………..
4. Subsemnatul(a) . . . . . . . . . . . . . . . . . ............................................................, domiciliat(ă) în ………., str. .................................... nr. ...., bl. ...., sc. ..., ap..., legitimat (ă) prin B.I./C.I. seria ......, nr. .................. CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , în calitate de coproprietare persoană fizică/reprezentant legal (sau împuternicit conform actului de împuternicire nr. ........ din data de ..................), nr. telefon............................... adresa de email …………..:
solicităm participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2261/23.08.2022, modificat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 864/30.03.2023, prin predarea la un Centru autorizat de casare/colectare autovehicule a autovehiculului uzat cu număr de înmatriculare ........................... marca .................... cu număr de identificare ............................................., înmatriculat (conform cărții de identitate seria ) la data de ...................., dobândit (conform certificatului de înmatriculare nr. ........................) la data de ........................
Am luat la cunoștiință prevederile Programul privind casarea autovehiculelor uzate ce se derulează în baza Ordinului nr. 2261/2022 și declarăm pe propria răspundere că:
- Suntem de acord să participăm la Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
- Ne angajăm să predăm spre casare autovehiculul uzat cu care participăm la Program și să îl radiem din circulație și din evidențele fiscale.
- Ne angajăm că nu vom achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare, iar în caz contrar vom returna Primăriei Giarmata suma de 3.000 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele prețurilor de consum și cu dobânda legală, obținută ca beneficiari ai acestui program.
- Că nu am obţinut şi nu suntem pe cale să obţinem finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
- Că nu suntem condamnați pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
- Autovehiculul uzat cu care participăm în Program conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
Anexăm următoarele acte:
- Actele de identitate ale solicitanților, in copie conformă cu originalul;
- Cartea de identitate a mijlocului e transport, in copie conformă cu originalul;
- Certificatul de înmatriculare, in copie conformă cu originalul;
- Certificat de atestare fiscală pentru fiecare coproprietar din care să rezulte că nu suntem înregistrați cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, emis ANAF Timiș.
- Certificat de atestare fiscală pentru fiecare coproprietar din care să rezulte că nu suntem înregistrați cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul local;
- Împuternicire în original sau copie legalizată, dacă este cazul;
- Actul de identitate al împuternicitului, în copie conformă cu originalul;
- Extras de cont;
În cazul aprobării prezentei cereri rugăm virarea sumei de 3000 lei în contul nr. ....................................................................................................................... deschis la banca................................................
1.Subsemnatul/a.............................................. cu CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, o declar corectă și completă, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
2.Subsemnatul/a.............................................. cu CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, o declar corectă și completă, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
3.Subsemnatul/a.............................................. cu CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, o declar corectă și completă, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
4.Subsemnatul/a.............................................. cu CNP _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere, o declar corectă și completă, garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte și declar că am luat la cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații.
Semnătura.............................................
Semnătura .............................................
Semnătura .............................................
Semnătura .............................................
Data.....................................