Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 145 / 25.08.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe trimestrul III, precum și modificarea listei de investiții și a agendei culturale pentru anul 2023

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Contabilitate-Buget Finanțe

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Giarmata

Proiect de hotărâre

Nr. 145 din 25.08.2023

privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe trimestrul III, precum și modificarea listei de investiții și a agendei culturale pentru anul 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022;
  2. prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
  3. prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă  nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al inițiatorului;
  2. raportul de specialitate întocmit de Serviciul Contabilitate,  Buget, Finanțe, Taxe și Impozite;

Luând act de:

  1. avizul favorabil acordat de comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Giarmata;
  2. faptul că a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei giarmata

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1) Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe trimestrul III, precum și  modificarea listei de investiții și a agendei culturale pentru anul 2023, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Contabilitate,  Buget, Finanțe, Taxe și Impozite.

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituției Prefectului – Județul Timiș;
  • primarului Comunei Giarmata;
  • Serviciul Contabilitate,  Buget, Finanțe, Taxe și Impozite;
  • Compartimentului Achiziții Publice și Fonduri Structurale;
  • Viceprimarului Comunei Giarmata;
  • Administratorului Public;
  • CSC MILLENIUM GIARMATA;
  • D.G.R.F.P Timiș;
  • se va afișa.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GIARMATA

Claudiu MIHĂLCEANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GIARMATA

Sorina-Ana GHERMAN

Intervenții în cadrul ședinței

Comisia nr. 2: Aviz favorabil din partea Comisiei. Nefavorabil din partea mea. Aceleași observații. Nu știm la ce se referă rapoartele, colegii și d-nul primar pot oferi lămuriri în comisie.

Prezintă rectificarea doamna Tiuch.

D-nul Gligor: La trotuare, unde?

D-nul primar: Vom avea sf și pt, practic vom avea partea de sud a comunei, strada pobeda, ardealul, al. mocioni, virgil economu și nu vreau să spun, posibil și strada Victoriei dar încă se lucrează. Ele sunt finalizate pe partea de rețele.

D-nul Gligor: Strada Izvorului?

D-nul primar: După finalizarea asfaltării vom depune pentru aviz. Vom putea închide Parcul Izvor.

D-nul Bunescu: Am o constatare. Dacă ar vedea d-nul Delvai ar sări 10 m. Țin minte că aveam 80000 lei era o tragedie. Dacă la anul o să fie și mai mult, mai frumos.

D-nul primar: În fiecare an a fost frumos. La anul va pica în weekend.

D-nul Bunescu: Trebuie să avem grijă, să nu se interpeteze.

Rezultate voturi