ANEXA NR. 4 la proiectul de hotărâre nr. 44 din 25.03.2024

CAIET DE SARCINI CADRU

pentru vânzarea, prin licitație publică deschisă, a unui numar de două parcele de teren, situate în Comuna Giarmata, str. Industriilor

 

1. OBIECTUL LICITAȚIEI 

1.1. Se supun licitației publice deschise un numar de doyă parcele de teren, identificate conform Anexei 1 

1.2. Terenurile sunt destinate construirii în condițiile Planului Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea Consiliului Local.

1.3. Terenul aferent parcelelor supuse licitației aparține domeniului privat al Comunei Giarmata.

1.4. Persoana care a participat la o altă licitație publică organizată de Primăria Comunei Giarmata care a adjudecat un teren și care nu s-a prezentat pentru încheierea contractului de concesiune/vânzare nu poate participa la prezenta licitația publică.

 

2. ORGANIZATORUL LICITAȚIEI 

Comuna Giarmata

• Vânzarea se face prin licitaţie publică organizată în conformitate cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul Administrativ și Normele procedurale aprobate de către Consiliul Local al Comunei Giarmata prin HCL _____

• Preţul de pornire al licitaţiei este stabilit conform anexei nr. 1, însuşit de către Consiliul Local al Comunei Giarmata prin HCL _________.

• Licitaţia va avea loc la data de ________________ la sediul __________________________________________, conform Dispoziției emise de Primarul Comunei Giarmata.

• Solicitarea clarificărilor legate de procedura de licitație se va depune până cel târziu mai târziu cu 4 zile calendaristice, înainte de data depunerii documentelor şi înscrierea la licitație.

• Transmiterea răspunsurilor pentru clarificările solicitate, se va face în maximum 4 zile de la solicitare dar nu mai târziu de 4 zile înainte de data licitației.

• Documentația de participare la licitație se va pune la dispoziția persoanei interesate, în baza unei cereri scrise, după data precizată în anuțul de debut al licitației. 

• Termenul limită de depunere a documentelor de participare la licitație este cel târziu cu 72 de ore înainte de ora de începere a licitaţiei, la sediul Primăriei Comunei Giarmata, registratură.

• Contravaloarea documentației de participare la licitație este de 200 lei 

• Documentele de participare la licitaţie pot fi achiziţionate de la Compartimentul Patrimoniu.

 

 

 

 

3. MODALITATEA DE PLATĂ 

 

• Preţul de pornire al licitaţiei este stabilit conform Anexei nr. 1 la HCL nr, ___________.

• Cumpărătorul va achita prețul integral, până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice de la data adjudecării imobilului în urma licitatiei publice sau prin plata unor rate trimestriale egale – indexate, întinse pe o perioadă de maximum 5 ani, sub condiția plății unui avans de 10% și a TVA-ului integral pentru fiecare parcelă în parte. În cazul achitării terenului în rate Comuna Giarmata va avea un drept de ipotecă până la achitarea integrală a ratelor trimestriale, inclusiv a ratei inflației.

 

5. CUANTUMUL ŞI NATURA GARANȚIILOR 

• Participanții la licitație vor depune garanţia de participare la licitaţie în cuantum de 5000 lei. 

• Garanția se va plăti prin prin depunere în numerar a sumei la caseria Primăriei Comunei Giarmata. 

• Garanția de participare la licitație se restituie participanților la licitație care nu au adjudecat terenul la solicitarea acestora, garanția se restituie după 10 zile de la data licitației. 

 

6. MODUL DE DESFĂŞURARE A LICITAȚIEI 

a) În ziua și la ora anunțată pentru desfăşurarea licitației, preşedintele Comisiei de evaluare dă citire publicațiilor în care a fost făcut anunțul de vânzare, condițiilor vânzării, listei participanților, prezintă modul de desfăşurare a licitației și constată îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor legale de desfăşurare. 

b) Se deschid plicurile exterioare în şedinţă publică. 

c) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitație este necesar ca după deschiderea plicurilor exterioare cel puțin două oferte să fie valabile. În caz contrar, se anulează procedura de licitație și se organizează una nouă. 

d) După analizarea conținutului plicului exterior, secretarul comisiei de evaluare întocmeşte procesul-verbal în care se va preciza rezultatul analizei. 

e) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal prevăzut la alin.(d) de către toţi membrii Comisiei de evaluare şi de către ofertanţii prezenți. 

f) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini. 

g) În urma analizării ofertelor de către Comisia de evaluare, pe baza criteriului de valabilitate - valoare, secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menționează ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii Comisiei de evaluare. 

h) În baza procesului-verbal care îndeplineşte condițiile prevăzute la alin.(g), Comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un Raport pe care îl transmite Primăriei Comunei Giarmata. 

i) în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea Raportului Comisiei de evaluare, autoritatea informează, în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii precum și oferta declarată câștigătoare. 

j) Raportul prevăzut la alin. (h) se depune la dosarul licitaţiei. 

k) Comisia de evaluare desemnează drept adjudecatar persoana a cărei ofertă are cel mai mare nivel financiar.

1) În cazul în care există oferte egale, ofertanții vor depune până a doua zi la ora 12 o nouă ofertă financiar la sediul Primăriei Comunei Giarmata. În acest caz Comisia de evaluare va participa la deschiderea plicirilor în vederea declarării ofertei câștigătoare. Această operațiune se va desfășura a doua începând cu ora 13.

m) Pe baza evaluării ofertelor, secretarul Comisiei de evaluare întocmeşte Procesul-verbal care trebuie semnat de toţi membrii comisiei. 

n) Prețul minim de pornire a licitației pentru vânzarea imobilului este cel stabilit prin Raportul de evaluarea în vederea vânzării, întocmit de către un evaluatorul autorizat ANEVAR, însuşit de către Consiliul Local al Comunei Giarmata conform Anexei nr. 1 la HCL Giarmata nr. _________________.

o) Depunerea cererii de participare la licitaţie şi a documentelor solicitate are ca efect acceptarea necondiționată a preţului de pornire la licitaţie. 

p) Refuzul de a semna Procesul verbal de licitație de către unul dintre ofertanţi nu afectează valabilitarea acestuia. În cadrul Procesului verbal este consemnat refuzul semnării, precum și orice altă observație. 

q) Comuna Giarmata are dreptul de a anula licitația în următoarele situații: 

1) nu au fost depuse minim 2 oferte, respectiv care:

 - au fost depuse după data limită de depunere a ofertelor; 

- nu au fost elaborate și prezentate în concordanță cu cerinţele din documentația de atribuire 

- conțin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt în mod evident dezavantajoase pentru vânzător 

- circumstanțe excepționale care afectează procedura de vânzare prin licitație sau datorită cărora este imposibilă încheierea contractului. În această situație singura obligație a organizatorului licitației este aceea de a restitui garanţia de participare la licitație. 

- ofertantul declarat câştigător își revocă oferta; 

- ofertantul declarant câștigător refuză încheierea contractului de vânzare - cumpărare 

- contestația unui ofertant este admisă. 

2) nu au fost identificate minim 2 oferte;

Anularea va avea loc ca urmare a hotărârii comune a membrilor Comisiei de evaluare sau a comisiei de soluţionare a contestațiilor, aprobată de către Primar și se va comunica în scris tuturor participanților, arătând motivele care au stat la baza acestei anulări. 

r) Garanția de participare va fi restituită ofertanţilor care nu au câştigat licitația, precum și adjudecatarului după semnarea contractului de înstrăinare și plata prețului în modalitatea aleasă de acesta.

 

7. CALENDARUL LICITAȚIEI  

 Lansarea anunțului publicitar va fi făcută în conformitate cu prevederile Dispoziției Primarului Comunei Giarmata, iar documentele se pot procura de la sediul Primăriei, după data publicării,.

• Termenul limită de depunere a documentelor de participare la licitație este cel târziu cu 72 ore înainte de ora de începere a licitaţiei, la sediul Primăriei Comunei Giarmata, registratură.

• Deschiderea ședinței de licitație va avea loc conform Dispoziției Primarului Comunei Giarmata.

 

8. INSTRUCȚIUNI PRIVIND CONȚINUTUL DOCUMENTELOR 

La licitaţie pot participa persoane fizice sau juridice române sau străine, care au depus la sediul organizatorului licitaţiei următoarele: 

• cererea de participare 

• formularul de ofertă 


a). Pentru persoanele juridice: 

- Dovada achitării contravalorii documentației participare la licitaţie de 200 lei .

- Dovada achitării garanției de participare la licitaţie, în cuantum de 5000 lei. 

- Copie după Certificatul de înmatriculare al ofertantului  eliberat de către Registrul Comerțului; 

- Certificat de atestare fiscală valabil la data licitaţiei, emis de către Compartimentul Impozite  din cadrul Primăriei Comunei Giarmata, care să ateste faptul că ofertantul nu are debite restante către bugetul local sau adeverință că ofertantul nu figurează în evidențele fiscale ale Comunei Giarmata; 

- Declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății comerciale din care să rezulte că aceasta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment; 

- Imputernicire legalizată pentru participare la licitaţie - dacă este cazul. 

b). Pentru persoanele fizice: 

- Dovada achitării contravalorii documentației de atribuire la licitaţie de 200 lei .

- Dovada achitării garanției de participare la licitaţie, în cuantum de 5000 lei. 

- Copie după actul de identitate 

- Certificat de atestare fiscală valabil la data licitaţiei, emis de către Compartimentul Impozite și Taxe Primăriei Comunei Giarmata, care să ateste faptul că ofertantul nu are debite restante către bugetul local sau adeverință că ofertantul nu figurează în evidențele fiscale ale Comunei Giarmata. 

 

9. INSTRUCTIUNI PRIVIND DEPUNEREA DOCUMENTELOR 

(1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentației de participare la licitație. 

(2) Ofertele se redactează în limba română. 

(3) Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Giarmata, în două plicuri sigilate, unul exterior și unul interior, cel exterior se înregistrează în registrul Oferte, în ordinea primirii lor, precizându-se data şi ora. 

(4) Pe plicul exterior se va indica obiectul licitaţiei pentru care este depusă oferta. Plicul exterior va trebui să conţină documentele solicitate prin caietul de sarcini inclusiv plicul interior sigilat ce conține oferta financiară.  

(5) Pe plicul interior, care conține oferta, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum şi domiciliul sau sediul social al acestuia, după caz. 

(6) Oferta va fi depusă într-un singur exemplar, care trebuie să fie semnat de către ofertant. 

(7) Fiecare participant poate depune doar o singură ofertă. 

(8) Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate. 

(9) Persoana interesată are obligatia de a depune oferta la adresa şi până la data limită pentru depunere conform anunțul procedurii. 

(10) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina persoanei interesate. 

(11) Oferta depusă la o altă adresă decât cea indicată sau depusă după expirarii datei limită pentru depunere se returnează nedeschisă. 

(12) Conținutul ofertelor trebuie să rămână confidențial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, Comisia de evaluare urmând a lua cunoştinţă de conținutul respectivelor oferte numai după această dată. 

(13) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal al Comisiei de evaluare, prin care se menţionează: ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. Procesul verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare și de ofertanții prezenți.

(14) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini al licitaţiei. 

(15) In baza Procesului-verbal care îndeplineşte condițiile prevăzute la alin. (13), Comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un Raport pe care îl transmite Primăriei Comunei Giarmata. 

(16) In termen de 3 zile lucrătoare de la primirea Raportului comisiei de evaluare, Primăria Comunei Giarmata informează, în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii și oferta câștigătoare.