ANEXA NR. 1 la proiectul de hotărâre nr. 194 din 22.10.2024

Regulamentul

de atestare a pesoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii

 

 

  1. Scop
    1. Stabilirea cadrului general și procedura în vederea obținerii atestatului care dovedeşte calitatea de administrator a persoanelor fizice.
    2. În scopul administrării și întreținerii condominiului, asociația de proprietari încheie contracte cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, atestate/autorizate.
  2. Părți interesate
    1. Persoanele fizice care doresc să dobândească calitatea de administrator de condominii și care vor desfășura activitatea de administrare tehnică și întreținere a proprietății comune, de contabilitate și de casierie.

 

  1. Pot fi atestate numai persoanele fizice care au obținut un certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, emis în conformitate cu legislația în vigoare.

 

3. Legislație aplicabilă

Prezentul Regulament este întocmit în baza art.10 aIin.(5) și aIin.(6) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările și completările ulterioare.

 

4. Defiiniții și expresii
  1. asociatie de proprietari - formă de asociere autonomă și fără scop lucrativ a proprietarilor dintr-un condominiu, având ca scop administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea, reabilitarea și modernizarea proprietății comune, menținerea în stare bună a imobilului, respectarea drepturilor și asumarea obligațiilor de către toți proprietarii;
  2. condominiu - imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, în care există cel puțin 3 proprietăți individuale reprezentate de locuințe și locuințe sau spații cu altă destinație, după caz, și cote-părți indivize de proprietate comună;
  3. atestat - actul care dovedeşte calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice care dețin certificate de calificare profesionale sunt atestate de către primar, la propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari din cadrul autorității administrației publice locale, în baza unei hotărâri a consiliului local;

4. certificat de calificare profesională - actul care dovedeşte calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupația de administrator de condominii, în conformitate cu legislația privind învățământul superior sau privind formarea profesională a adulților.

 

5.Documente necesare ti ínregistrarea acestora
  1. Persoanele fizice trebuie sã depunã la Compartimentul Relații cu Publicul din cadrul Comunei Giarmata următoarele documente:
  2. cerere tip, conform Anexeí nr.1 la prezentul regulament;
  3. copie dupà actul de identitate cu mentiunea “conform cu originalul” si semnatã;
  4. copíe dupã certificatul de cãsãtorie, dupã caz, cu mentiunea “conform cu originalul” si semnatã;
  5. copie dupã certificatul de calificare profesionalã pentru ocupatia de administrator de condominii, emis in conformitate cu IegisIațiia privind învățământul superior sau privind formarea profesionalã a aduIților, cu mentiunea “conform cu originalul” si semnatã;
  6. cazierul fiscal, original si in termen de valabilitate;
  7. cazierul judiciar care sã ateste cã nu a suferit nicio condamnare, prin hotàrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã, pentru o infractiune de naturã economico-financiarã, original si in termen de valabilitate;
  8. declaratie pe propria ráspundere, in original, potrivit càreia solicitantul se angajeazã cã va informa Comuna Giarmata, in termen de 5 zile de la primirea unei hotàrâri judecãtoresti definitive, cu privire la faptul cã instanta a stabilit existența unui prejudiciu cauzat de acesta in calitate administrator.

6. Procedura de atestare

  1. Secretarul general al comunei va verifica documentele depuse și va solicita, după caz, Completarea dosarului, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii. Necompletarea dosarului cu documentele solicitate va determina respingerea acestuia.

 

2. Compartimentul de specialitate va centraliza lunar toate cererile înregistrate pe parcursul lunii anterioare și va completa atestatele pentru persoanele fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus.

3. Atestatele, însoțite de un referat întocmit de către Secretarul general al Comunei și vizat de Viceprimarul Comunei Giarmata, vor fi înaintate Primarului  în vederea aprobării.

 

4. Atestatul va cuprinde datele de identificare ale titularului (nume / prenume), numărul și data certificatului de calificare profesională emis în condițiile legii de furnizori autorizați, valabilitatea și autoritatea emitentă. Modelul atestatului de administrator de condominii reprezintă Anexa nr. 2 la prezentul Regulament.

 

7. Eliberarea și expirarea atestatului
  1. Atestatul va fi ridicat de către titularul acestuia de la Compartimentul Relații cu Publicul, în baza cărții de identitate.

2. Valabilitatea atestatului este de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit la cererea titularului, in baza documentelor solicitate la pct.5.

 

8. Suspendarea și retragerea atestatului
  1. Atestatul administratorului poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive, în cazul în care instanțele judecătorești competente au stabilit existența unui prejudiciu cauzat de administrator.

2. Suspendarea atestatului va opera până la achitarea prejudiciului stabilit prin hotărârea judecătorească, cu excepția cazului în care prejudiciul a fost stabilit prin hotărâre judecătorească pronunțată de către o instanță penală, prin care s-a dispus și condamnarea administratorului, situație în care atestatul se retrage.

 3. Suspendarea sau retragerea atestatului se face în baza unei dispoziții de primar, care se va comunica persoanei în cauză și asociațiilor de proprietari administrate de aceasta.

 4. Persoana pentru care s-a dispus retragerea atestatului este obligată să depună la Compartimentul Relații cu Publicul, în termen de 10 zile de la data primirii comunicării, atestatul de administrator în original, însoțit de o adresă de înaintare.

 5. Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determină automat imposibilitatea exercitării activității de administrare a condominiilor.