Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 91 / 19.06.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind dezmembrarea imobilului înscris în CF 418275 Giarmata, CF sporadic 405095, având nr. cad. 418275, situat în com. Giarmata, str. Izvorului fn, jud. Timiș

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Patrimoniu

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Giarmata

Proiect de hotărâre

Nr. 91 din 19.06.2025

privind dezmembrarea imobilului înscris în CF 418275 Giarmata, CF sporadic 405095, având nr. cad. 418275, situat în com. Giarmata, str. Izvorului fn, jud. Timiș

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 – republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. nr. 23 din Anexa la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi cartea funciară, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Regulamentul ANCPI din data de 07.01.2020 privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară;
  3. prevederile art. 129, alin. (2), lit. (c)din OUG 57/2019 privind codul administrativ.

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al inițiatorului;
  2. raportul de specialitate al Compartimentului Patrimoniu;
  3. avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Luând act de:

- faptul că, pentru aceste imobile nu există notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare şi/sau altor acte normative în domeniul proprietăţii, sau acţiuni în justiţie/litigii, având ca parte Primăria Comunei Giarmata sau Consiliul Local Giarmata;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei giarmata

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1) Se aprobă dezmembrarea imobilului înscris în CF 418275 Giarmata, CF sporadic 405095, avand nr. cad. 418275, constand in teren intravilan, categoria de folosinta – curti-constructii, in suprafata de 2.403 mp, cu construcția industrială și edilitară (cu acte) – uzină apă având nr. cad. 418275-C1, în suprafață construită la sol de 47 mp, și 4 construcții anexe (fără acte), avand nr. cad. 418275-C2, 418275-C3, 418275-C4 și 418275-C5, situat în com. Giarmata, str. Izvorului fn, jud. Timiș – proprietatea Comunei Giarmata, în administrarea Consiliului Local Giarmata, după cum urmează:

  • LOT 1: constand in teren intravilan pentru drum in suprafata de 3 mp - proprietatea Comunei Giarmata, în administrarea Consiliului Local Giarmata, domeniul privat; 
  • LOT 2: constand in teren intravilan in suprafata de 1.656 mp cu constructiile C1, C2, C3 si C4 - proprietatea Comunei Giarmata, în administrarea Consiliului Local Giarmata, domeniul privat; 
  • LOT 3: constand in teren intravilan pentru drum in suprafata de 364 mp - proprietatea Comunei Giarmata, în administrarea Consiliului Local Giarmata, domeniul privat; 
  • LOT 4: constand in teren intravilan in suprafata de 380 mp cu constructia C5 - proprietatea Comunei Giarmata, în administrarea Consiliului Local Giarmata, domeniul privat.

Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul Patrimoniu.

Art. 3 -  Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituției Prefectului – Județul Timiș;
  • primarului Comunei Giarmata;
  • Compartimentului Patrimoniu;
  • OCPI TIMIȘ;
  • se va afișa.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GIARMATA

Claudiu MIHĂLCEANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GIARMATA

Sorina-Ana GHERMAN

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi