NORME FINANCIARE PENTRU REALIZAREA ACTIVITĂŢII SPORTIVE A CLUBULUI SPORTIV COMUNAL MILLENIUM GIARMATA
(actualizate cmf. HG 830 din 11 iulie 2024)
Cap.I. Consideratii generale
Prezentele norme reglementează categoriile de cheltuieli specifice şi, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua pentru realizarea activităţii sportive, participanţii la acţiunile sportive, precum şi alte aspecte financiare ale activităţii sportive ale clubului sportiv, finanţate din alocaţii de la bugetul local şi, în completare, din veniturile proprii realizate si alte surse (donatii, sponsorizari), în condiţiile legii.
Naturile de cheltuieli din prezenta anexa se pot efectua pentru realizarea activităţii sportive, respectiv actiuni/activitati cuprinse in programele de selectie, pregatire sportiva, calendarele competitionale, organizare de competitii si evenimente sportive, pentru participanţii la acţiunile sportive din sectiile clubului sportiv.
Prezentele norme au fost elaborate in baza urmatoarelor prevederi legale:
- ● HG nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, actualizata;
- ● HG 830 din 11 iulie 2024 pentru modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea 1447/2007
- ● Legea nr.69/2000, a educatiei fizice si sportului, actualizata;
- ● Codul Fiscal, Codul Muncii, Codul Civil;
- ● OUG Nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
După aprobarea bugetului de către Consiliul local al Comunei Giarmata pentru Clubul Sportiv Comunal Millenium Giarmata, vor fi alocate sumele necesare pentru fiecare disciplină sportivă în parte, în funcţie de necesităţile acestor, în limita bugetului cu utilizarea fondurilor publice cu economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea acestora.
Termenii şi expresiile utilizate in anexa au următoarele semnificaţii:
1. activitate sportivă - complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acţiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acţiunile de pregătire sportivă, competiţiile sportive şi alte acţiuni sportive, denumite împreună acţiuni sportive;
2. acţiune de pregătire sportivă - acţiune sportivă desfăşurată în ţară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului şi participarea la competiţii sportive;
3. competiţie sportivă - acţiune sportivă organizată de structuri sportive şi/sau de alte entităţi competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi/sau obţinerea victoriei; in acest sens se diferentiaza:
-competitie sportiva interna de nivel national-competitie sportiva interna care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia , desemnarea unui castigator la nivel national;
-competitie sportiva internationala-competitie sportiva la care, conform regulamentelor de desfasurare, pot participa sportivi din cadrul unor organizatii sportive din mai multe tari;
4. alte acţiuni sportive - acţiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competiţiile sportive şi cele de pregătire sportivă, desfăşurate în ţară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experienţă, gale, expoziţii, cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare şi altele asemenea, precum şi acţiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă şi altele asemenea;
5. alimentaţie de efort - tip de alimentaţie specială, necesară compensării pierderilor de nutrienţi în urma efortului depus de sportivi în programele de pregătire şi de participare în competiţii;
6. susţinătoare de efort - substanţe sintetice sau naturale cu efecte ergo- sau profotrope utilizate în vederea reechilibrării biologice a sportivilor. Acestea au scop profilactic, curativ şi accelerează refacerea după efort, contribuind indirect la susţinerea biologică a efortului următor; substanţe care nu sunt incluse pe lista substanţelor interzise întocmită de Agenţia Mondială Antidoping (WADA);
7. antrenor sau profesor care a selecţionat şi promovat - persoană calificată care se ocupă de selecţia şi pregătirea de bază a sportivilor dintr-o ramură sportivă, asigurând promovarea acestora în cadrul sistemului ierarhic de evaluare sportivă, de la un nivel scăzut al aptitudinilor şi abilităţilor sportive spre înalta performanţă sportivă. Activitatea acestora trebuie evidenţiată de cluburile sportive şi confirmată de federaţia sportivă naţională de specialitate;
8. organizaţii sportive - persoane juridice de drept public sau privat, fără scop patrimonial, deținătoare ale Certificatului de identitate sportivă cărora le-a fost atribuit numărul de înregistrare în Registrul sportiv, structuri sportive constituite legal, în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv asociații sportive fără personalitate juridică, cluburi sportive, federații sportive pe ramură de sport, alte persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înființare sau statutului, pot organiza, participa și/sau finanța, după caz, acțiuni sportive, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, ligi profesioniste pe ramură de sport;
9. structurile sportive – (in sensul prezentei anexe) sunt asociaţii de drept public, înfiinţate în scopul organizării şi administrării unei activităţi sportive şi care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline sportive, practicarea acestora de către membrii lor şi participarea la activităţile şi competiţiile sportive.
10. participanţii la acţiunile sportive:
a. la acţiunile de pregătire sportivă interne şi internaţionale:
Acţiunile de pregătire sportivă se aprobă de conducerea organizatiei sportive care le organizează.
(1) - sportivi;
(2) - antrenori;
(3) - medici, asistenţi medicali, maseuri, fizioterapeuţi, cercetători, operatori video, alţi specialişti care contribuie la realizarea pregătirii.Acestia pot beneficia pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă de aceleaşi drepturi ca şi sportivii, cu excepţia cazurilor în care acţiunile sunt organizate în localităţile în care îşi au domiciliul aceste persoane şi organizatorii au stabilit să nu locuiască cu sportivii cantonaţi, situaţie în care vor beneficia de una sau două mese pe zi, după caz.
Numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă se stabilesc de organizaţiile sportive organizatoare, în funcţie de ramura de sport, de scopul şi importanţa acţiunii şi de resursele financiare prevăzute în buget.
(4) arbitrii,observatori si personal auxiliar.
(5) alte persoane care contribuie la realizarea activității sportive.
b. la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive interne şi internaţionale:
(1) La competiţiile sportive interne şi internaţionale, în afară de sportivi, pot participa antrenori, medici, asistenţi medicali, fizioterapeuţi, operatori video, arbitri, observatori, alţi specialişti, precum şi alte persoane din cadrul autorităţii, instituţiei sau structurii sportive participante ori din afara acesteia, care contribuie la asigurarea condiţiilor tehnice şi administrative necesare efectuării deplasării, participării sportivilor în competiţie şi realizării obiectivelor propuse.
(2) Sportivii şi celelalte persoane care participă la competiţiile sportive alcătuiesc delegaţia sportivă a organizaţiei sportive pe care o reprezintă.
(3) Numărul, structura şi componenţa nominală ale delegaţiei sportive care participă la competiţii sportive şi perioada de deplasare a acesteia se stabilesc de organizaţia sportivă pe care o reprezintă, în raport cu regulamentul competiţiei, necesităţile concrete de îndeplinire a obiectivelor stabilite şi cu încadrarea în fondurile prevăzute în buget.
(4) La celelalte acţiuni sportive interne şi internaţionale prevăzute in anexa, numărul, structura şi componenţa nominală ale participanţilor se stabilesc, după caz, de organizaţia sportivă organizatoare sau participantă la acţiune, în raport cu regulamentele ori condiţiile de participare comunicate de organizatori, scopul şi obiectivele acţiunii şi prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie.
(5) Numărul arbitrilor la competiţiile sportive interne şi internaţionale se stabileşte de federaţiile sportive naţionale, respectiv de federaţiile sportive internaţionale, conform regulamentelor proprii.
11. contract de activitate sportivă - convenție încheiată pentru o perioadă determinată între structurile sportive și participanții la activitatea sportivă care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv;
12. program sportiv - plan de activitate în care sunt stabilite, în ordinea desfășurării lor, etapele propuse pentru o perioadă dată; complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective de performanță cu caracter sportiv pentru o activitate sportivă secvențială sau un sezon competițional. Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiuni de selecție, acțiuni de promovare, acțiuni de pregătire sportivă, competițiile sportive, evenimentele sportive, denumite împreună acțiuni sportive;
13. colective tehnice - antrenori, medici, cercetători, metodist, asistent medical, kinetoterapeuți, psihologi, biochimist, coregraf, corepetitor, alți specialiști stabiliți de federațiile sportive sau de către organizațiile sportive abilitate cu atribuții în coordonarea și finanțarea activității sportive de performanță, care sunt implicați direct și indirect, prin intermediul atribuțiilor, în performanța sportivă.
Cap.II. Categorii de cheltuieli
I. Cheltuieli de personal - conform Statului de functii si Organigramei clubului sportiv, aprobate prin hotarare de consiliu local. Se acorda conform prevederilor legale in vigoare, in limita bugetului de venituri si cheltuieli al Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata.
II. Cheltuieli de bunuri si servicii privind activitatea clubului se acorda conform prevederilor legale in vigoare, in limita bugetului de venituri si cheltuieli al Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata.
1. Cheltuieli de transport:
1.1. (1) Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul/resedinta aceştia se poate efectua,dupa caz :
a) cu orice fel de tren, clasa a II-a pe distanţe de până la 300 km şi clasa I pe distanţe mai mari de 300 km; utilizarea vagonului de dormit este permisă şi se pot deconta cheltuielile aferente numai în cazul călătoriilor efectuate pe distanţe mai mari de 300 km şi pe timp de noapte;
b) cu mijloace de transport auto ale entităţilor organizatoare sau participante ( parc auto al clubului), cu cheltuielile aferente de combustibil, lubrifianti, taxe de drum,diurna sofer, si altele;
c) cu mijloace de transport în comun;
d) cu mijloace de transport auto închiriate, respectiv microbuze, autocare şi altele asemenea;
e) cu avionul, clasa economică;
f) cu navele de călători, după tariful clasei I;
g) cu autoturismul proprietate personala, în condiţiile legii.
(2) Transportul delegatiei sportive in localitate pentru participarea la acţiunile sportive (pregatire
sportiva,competitie,alte actiuni) de la locul de cazare se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun si publice, în condiţiile legii.
Deplasarea cu autoturismul, se poate face numai cu aprobarea prealabilă a conducătorului autorității sau instituției publice, atât pentru persoana delegată sau detașată în proprietatea sau folosința căreia se află autoturismul, cât și pentru persoanele din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care se deplasează împreună cu aceasta. În acest caz, persoana delegată sau detașată în proprietatea sau folosința căreia se află autoturismul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă.
(2) Distanța cea mai scurtă dintre localități este distanța calculată pe drumuri publice; pentru stabilirea distanțelor se va utiliza un calculator de rute.
1.2. La acţiunile sportive care se desfăşoară în comuna Giarmata:
a) pentru pregatire sportiva, sportivii pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport efectuat cu mijloacele de transport în comun, de la locul de domiciliu la locul de desfăşurare a acţiunii de pregătire, pe baza legitimaţiilor de călătorie sau a abonamentului.
b) pentru pregatire sportiva in cantonamente, semicantonamente si participarea la competitii, transportul participanţilor se poate face cu mijloace de transport auto proprii, închiriate, cu autoturisme proprietate personală sau cu mijloace de transport în comun si publice, în condiţiile legii.
1.3. Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate:
a) cu avionul, la clasa economic: bilete individuale sau charter;
b) cu trenul, inclusiv cu vagonul de dormit;
c) cu mijloace de transport auto închiriate sau proprii ale clubului sportiv;
d) cu autoturismul proprietate personală, în condiţiile legii;
e) cu navele de călători, după tariful clasei I.
1.4. Pentru sportivi/antrenori straini: contravaloare transport ruta Giarmata - tara de rezidentă a sportivului/antrenorului, asigurat de club conform contract / conventie intre club si sportiv/antrenor;
1.5. (1) La acţiunile sportive organizate în ţară şi în străinătate se pot deconta drept cheltuieli de transport si:
a) taxele pentru trecerea podurilor;
b) taxele de traversare cu bacul;
c) taxele de aeroport, gară, aerogară sau port;
d) alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
e) costul tichetelor pentru rezervarea locurilor, costul suplimentelor de viteză, precum şi comisioanele percepute de agenţiile de voiaj; taxe de parcare;
f) taxele percepute suplimentar pentru bagajele constând din materiale şi echipament sportiv, aparatură medicală şi altele asemenea.
(2) La acţiunile sportive interne şi internaţionale se mai pot efectua cheltuieli privind:
a) transportul materialelor şi echipamentelor sportive, al medicamentelor şi aparaturii medicale necesare sportivilor şi personalului tehnic pentru efectuarea pregătirii şi/sau participării la competiţia sportivă;
b) transportul documentaţiilor, al altor materiale necesare îndeplinirii acţiunii;
c) transportul pe destinaţia dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare
2. Cheltuieli de cazare
2.1. (1) Cazarea participanţilor la activitatile sportive organizate în ţară se poate face dupa caz:
a) în unitățile de cazare pentru sportivi;
b) în cămine școlare sau studențești;
c) în locuințe închiriate în condițiile legii;
d) în structuri de primire turistică cu funcțiune de cazare, până la categoria de 3 stele inclusiv sau echivalent.
(2) Pentru sedere pe durata in localitatea Giarmata, sportivii, stafful tehnic si administrativ al clubului, în limita bugetului și numai dacă acesta permite, pot beneficia de cazare în locuinţe/sau apart- hoteluri inchiriate, cu contract de inchiriere, cu limita superioara corespunzatoare tarifelor hotelurilor categoria de 3 stele si raportat la ofertele pietei; se includ si cheltuieli cu utilitatile la locuintele inchiriate.
2.2. Cazarea participanţilor la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive internaţionale organizate în ţară se poate face în hoteluri până la categoria 5 stele inclusiv, în funcţie de nivelul, importanţa şi/sau regulamentul competiţiei, după caz.
2.3. (1) La acţiunile sportive organizate în străinătate cazarea participantilor se face dupa caz:
a) în hotelurile în care au loc acţiunile sportive, la tarifele practicate de acestea, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor;
b) în alte hoteluri sau spaţii de cazare, cu încadrarea în plafoanele de cazare stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare privind deplasarea personalului român în străinătate.
(2) În cazuri temeinic justificate, conducătorul clubului sportiv-entitate trimiţătoare poate aproba, pe baza documentelor justificative, plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute de normele legale specifice în vigoare, in limita prevederilor bugetare aprobate.
(5) În cheltuielile de cazare se includ, pe lângă tarif sau chirie, eventualele taxe obligatorii pe plan local, taxe de parcare, precum şi costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif.
3. Cheltuieli de masă
(1) Cheltuielile zilnice de masă pentru acţiunile sportive, in tara in calitate de participant, se diferenţiază pe categorii de acţiuni:
a) Competiţii sportive interne:
- de nivel comunal, orăşenesc sau municipal: până la 90 lei
- de nivel judeţean: până la 100 lei
- de nivel zonal sau interjudeţean: până la 120 lei
- de nivel naţional: până la 140 lei
b) Acţiuni de pregătire sportivă in ţară: până la 120 lei;
c) Competiţii sportive şi alte acţiuni sportive internaţionale desfăşurate în ţară: până la 120 lei;
d) La încheierea competiţiilor sportive şi a altor acţiuni sportive internaţionale, se poate organiza şi finanţa o masă oficială cu sportivii, antrenorii, arbitrii şi oficialii participanţi, precum şi cu alte persoane care au contribuit la organizarea acţiunii, în limita sumei de 110 lei de persoană. În această situaţie, suma prevăzută pentru masa de seară sau de prânz, după caz, nu se mai foloseşte. În cadrul meselor oficiale se pot deconta şi băuturi alcoolice.
e) La competiţiile sportive organizate în ţară clubul sportiv in calitate de organizator poate asigura sportivilor băuturi răcoritoare în sumă de până la 15 lei/persoană/joc sau reuniune.
f) La acţiunile de pregătire sportivă şi la competiţiile sportive sunt interzise includerea şi decontarea în cadrul cheltuielilor de masă a băuturilor alcoolice.
(2) La acţiunile sportive organizate în străinătate se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru participanţi până la nivelul diurnei în valută prevăzute de dispoziţiile legale în materie pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea. Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în condiţiile legii.
(3) În situaţia în care cheltuielile de masă la acţiunile sportive desfăşurate în străinătate se asigură de către partenerii externi, participanţii la aceste acţiuni pot beneficia de până la 50% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a participanţilor în străinătate se asigură din sumele plătite organizatorilor de către entităţile participante, la nivelul comunicat de aceştia.
(5) În cazul deplasării în străinătate cu trenul sau cu mijloace de transport auto delegaţiile sportive române beneficiază de masă la nivelul limitelor prevăzute la alin. (1), numai pe durata călătoriei pe teritoriul României.
(6) Cheltuielile zilnice de masă prevăzute în prezentul pct.3 reprezintă limite maxime. Cuantumul efectiv al acestora se aprobă de conducerea clubului sportiv, în funcţie de specificul ramurii de sport, de valoarea sportivilor, de unitatea la care li se asigură masa, în limita prevederilor bugetare aprobate.
(8) Se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru sportivii, antrenorii, alţi specialişti şi colaboratori care sunt veniţi în cadrul Clubului Sportiv Comunal Millenium Giarmata pentru susţinerea unor probe de control, teste medicale, semnarea de contracte sau alte acţiuni organizate de club.
4. Cheltuieli privind alimentaţia de efort
(1) Pentru asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare efortului depus în pregătire, sportivii clubului pot beneficia de alimentaţie de efort - în alimente - acordată după cum urmează:
a) pentru sportivii din loturile olimpice si nationale, la toate categoriile de varsta - pana la 900 lei lunar /persoană.
b) pentru ceilalti sportivi legitimati din sectiile clubului la toate categoriile de varsta - pana la 600 lei lunar/ persoana.
(2) Criteriile de acordare se stabilesc de clubul sportiv, în raport cu performanţele realizate de sportiv şi cu obiectivele asumate de acesta.
(3) Alimentaţia de efort se acordă, pentru aceeaşi perioadă, de către o singură structură sportivă(numai de catre club sau de catre federatia sportiva nationala).
(4) Pe perioada acţiunilor de pregătire sportivă la care se alocă cheltuieli de masă pentru minimum două mese pe zi, clubul sportiv nu poate acorda alimentaţie de efort.
(5) Clubul sportiv poate acorda sportivilor din echipe sau grupe de copii şi juniori, în ziua antrenamentului, pentru compensarea efortului depus, alimente constând în produse lactate, fructe, miere sau alte produse cu efect nutritiv similar, în limita sumei de până la 30 lei/sportiv.
5. Cheltuieli privind plata arbitrilor, medicilor şi a altor persoane
(1) Clubul sportiv cand organizează competiţii sportive interne şi internaţionale poate finanţa, pentru arbitrii şi oficialii delegaţi la acestea, cheltuieli privind indemnizaţia de arbitraj, conform regulamentelor si hotararilor federatiilor sportive de specialitate/asociatiilor judetene pe ramura de sport.
Organizațiile sportive care organizează competiții sportive interne și internaționale pot finanța, pentru arbitrii care sunt nominalizați la acestea, cheltuieli privind indemnizația de arbitraj în limitele următoare:
La discipline individuale:- lei -
Competiții sportive internaționale organizate de: | Competiții sportive interne: | |||
alte organizații sportive | nivel comunal,orășenesc sau municipal | de nivel județean | de nivel zonal sau interjudețean | de nivel național |
300 | 80 | 110 | 150 | 300 |
La jocuri sportive:- lei -
Competiții sportive internaționale organizate de: | Competiții sportive interne: | |||
alte organizații sportive | nivel comunal,orășenesc sau municipal | de nivel județean | de nivel zonal sau interjudețean | de nivel național |
300 | 80 | 110 | 150 | 300 |
(2) Indemnizatia de arbitraj se poate acorda pe meci/reuniune , dupa caz, nivelul acesteia fiind:
a) pentru arbitru principal,100% din sumele prevazute in regulamentele federatiilor sportive de specialitate;
b) pentru arbitrul secund, 75% din indemnizatia arbitrului principal.
(3) Pentru activitatea de secretariat desfăşurată înainte, în timpul sau după derularea competiţiei, la ramurile de sport la care se justifică, pot fi plătite 2-4 indemnizaţii sportive la nivelul unui arbitru secund, în funcţie de nivelul competiţiei.
(4) Medicii pot primi 100% din indemnizaţia sportiva de arbitraj prevăzută pentru arbitrii principali, iar asistenţii medicali 75% din indemnizaţia sportiva a medicilor.
(5) În cazul în care arbitrii participanţi la o competiţie sportivă nu se pot deplasa la locul de servire a mesei din cauza programului de desfăşurare a acesteia, ei pot beneficia de acordarea alocaţiei de masă în numerar, cu încadrarea în limitele prevăzute de prezentele norme, impozitată în conformitate cu prevederile legale.
(6) Cheltuielile de transport, masa si cazare pentru arbitri si oficialii delegati la competitiile sportive pot fi finantate de catre clubul sportiv organizator in limitele prevazute de regulamentele federatiilor sportive de specialitate/asociatiilor judetene pe ramura de sport.
6. Cheltuieli privind asigurarea persoanelor, a materialelor şi a echipamentului sportiv şi a altor bunuri
(1) Cheltuielile privind asigurările pentru accidente ale persoanelor,precum si pentru asigurarea materialelor si echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport si altor bunuri necesare realizarii actiunilor sportive pot fi efectuate astfel:
-anual pentru sportivi, antrenori şi alţi specialişti ai clubului
-pe perioada actiunii, pentru membrii delegatiilor sportive participante in competitii internationale/Cupe europene intercluburi
-pe perioada activitatilor/actiunilor desfasurate, pentru asigurarea materialelor şi echipamentelor sportive, a mijloacelor de transport şi a altor bunuri necesare realizării acţiunilor sportive
Intocmirea dosarului pentru obtinerea primei de asigurare in cazul producerii unui accident al persoanelor cmf.alin 1, se va realiza de catre managerul de sectie sportiva. In cazul intocmirii unui dosar incomplet sau defectuos, sumele politelor de asigurare persoane, platite fără a putea obtine prima cuvenita cmf.politei de asigurare, va fi imputata managerului de sectie sportiva.
7. Cheltuieli pentru achiziţionarea de materiale şi echipament sportiv
Pentru realizarea acțiunilor sportive se pot efectua cheltuieli pentru achiziționarea de instalații și materiale sportive, echipament sportiv de pregătire și competiție, inclusiv echipamente medicale de recuperare a sportivilor, de natura obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe, ținută de reprezentare, după caz, în limita fondurilor prevăzute în buget.
8. Cheltuieli medicale şi pentru controlul doping
(1) Clubul sportiv poate să procure, în baza prescripţiei medicale:
a) vitamine şi susţinătoare de efort, în sumă de până la 40 lei/zi pentru fiecare sportiv;
b) medicamente, materiale sanitare, unguente şi produse pentru masaj utilizate în procesul de refacere şi recuperare, în sumă de până la 30 lei/zi pentru fiecare sportiv, în cadrul prevederilor bugetare aprobate în acest scop;
(2) Clubul sportiv poate efectua pentru sportivii legitimaţi :cheltuieli pentru asistenţă şi investigaţii medicale, respectiv rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, coronarografie, scintigrame cu raze, izotopi şi altele asemenea, privind starea de sănătate a sportivilor de performanţă, precum şi pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale şi a tratamentelor postoperatorii ale acestora.
(3) Pentru realizarea controalelor doping, clubul sportiv poate efectua cheltuieli în lei, pentru testele efectuate în ţară, sau în valută, pentru cele impuse de reglementările internaţionale a fi efectuate în străinătate.
(4) In cazul in care clubul sportiv are în administrare sau folosinţă baze sportive, se pot efectua cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale cu medicamente, materiale şi aparatură sanitară şi de refacere după efort, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, şi a staţiilor doping cu echipamente de specialitate, în limita prevederilor bugetare aprobate în acest scop.
9. Alte categorii de cheltuieli:
9.1. Cheltuieli de functionare – conform prevederilor legale, in limita bugetului de venituri si cheltuieli a clubului sportiv
- cheltuieli cu utilitati: energie termica, energie electrica, gaz metan, apa-canal, servicii salubrizare, altele;
- cheltuieli administrative: telefonie, internet, site; cheltuieli pentru consumabile, birotica;
9.2. Cheltuieli prestari servicii sportive, consultanta sportiva pentru sportivi, antrenori, manageri, staff tehnic
Vor fi aprobate de catre Consiliul de Administratie al clubului, in limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobat, cu respectarea prevederilor legale in domeniu.
Cheltuielile cu prestari servicii/consultanta cuprinse in contractele de prestari servicii sportive/ consultanta convenite intre cele doua parti, club si executant, vor fi suportate din bugetul anual al Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata, de la cap. Bunuri si Servicii
Cheltuieli cu contractele de activitate sportivă :
(1) Participanţii la activitatea prevăzuţi la art.67 indice 1 din Legea nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 39 alin.1 din HG 884/2001 privind normele metodologice de pune în aplicare a legii nr.69/2000, îşi vor desfăşura activitatea în cadrul clubului Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata în baza unui contract individual de muncă, contract de activitate sportivă sau de prestări servicii.
(2) Contractele de activitate sportivă se vor negocia de persoanele expres împuternicite de conducerea Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata, iar la stabilirea remunerației participanților la activitatea sportivă la nivelul Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata se va avea în vedere nivelul mediu brut pe economie, punctajul obținut prin însumarea coeficienților stabiliți mai jos, fără a depăși cuantumul maxim prevăzut în tabelul de mai jos, toate acestea corelate cu bugetul clubului aprobat pentru anul în curs și prognoza bugetară a ordonatorului principal de credite pentru anii următori, fără a putea depăși nivelul a două indemnizații brute stabilite, potrivit legii, pentru funcția de președinte al consiliului județean, Cmf. LEGE nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
(3) Cuantumul onorariilor/renumerațiilor, prevăzut la alin. (2), poate fi majorat din alte surse de finanțare, altele decât fonduri publice, inclusiv din donații și sponsorizări.
(4) Cheltuielile cu activitățile sportive realizate de autoritățile publice locale trebuie să aibă bugetele de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâre de către autoritățile publice locale/județene, precum și grilele de salarizare pentru întreg personalul care deservește activitatea sportivă.
(3) A) criterii pentru sportivi :
1 pentru sporturile de echipă
* 2 stabilit de manager secție și/sau antrenorul echipei
* 3 stabilit de către conducerea clubului
* 4 conform Anuarului statistic editat de Ministerul Tineretului și Sportului
* 5 prin raportarea la participarea competițiile oficiale organizate de către federațiile naționale/europene.
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
| |
|
| |
|
|
|
|
| |
|
| |
|
|
|
|
| |
|
| |
|
|
|
|
| |
| ||
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
|
B) criterii pentru antrenori, consultant sportiv/expert sportiv şi ceilalţi membrii ai colectivelor tehnice :
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|
| |
|
| |
|
|
|
|
| |
|
| |
|
|
|
|
| |
| ||
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
| |
|
|
Pentru fiecare criteriu se alege o singură variantă de punctaj, cea mai favorabilă în care se afşă beneficiarul contractului de activitate sportivă. Valoarea unui punct este egală cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Cuantumul maxim al remuneraţiei lunare, în baza unui contract de activitate sportivă încheiat cu structura sportivă, îl reprezintă produsul dintre nivelul salariul de bază minim brut garantat în plată şi suma punctelor obţinute în baza criteriilor prevăzute la alin.3 lit.A şi B, în limita prevederilor bugetare aprobate şi fără a putea depăși nivelul a două indemnizații brute stabilite, potrivit legii, pentru funcția de președinte al consiliului județean, Cmf. LEGE nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Cheltuielile cu plata contractelor de activitate sportivă, vor fi suportate din bugetul anual al Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata, de la cap. Bunuri si Servicii.
9.3. Pentru organizarea, respectiv desfasurarea actiunilor sportive, clubul sportiv poate efectua, dupa caz, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cheltuieli şi pentru:
a) taxe platite catre federatiile de specialitate privind afilierea, inscrierea in competitii;
b) taxe de înscriere şi/sau de participare la acţiunile sportive, taxe de organizare a acţiunilor, în condiţiile stabilite de organizatori;
c) taxe pentru licentierea sportivilor, platite catre federatiile nationale de specialitate;
d) taxe, plati pentru obtinerea actelor pentru sportivi, necesare federatiilor sportive nationale, pentru obtinerea permisului de sedere, etc;
e) servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferinţă, spaţii, aparatură birotică şi alte bunuri necesare organizării acţiunilor si activitatii clubului;
f) refacere după efort, recuperare şi igienă personală, cum ar fi saună, masaj şi altele asemenea;
g) asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice şi a respectării normelor de pază şi protecţie contra incendiilor, la locul de desfăşurare a acţiunilor sportive;
h) achiziţionarea de panouri şi materiale publicitare, materiale de promovare, materiale pentru pavoazare, rechizite şi alte materiale consumabile, aranjamente florale;
i) obţinerea vizelor de intrare în ţările în care au loc acţiunile;
j) cheltuieli medicale pentru vaccinuri şi medicamente specifice unor ţări sau localităţi, cheltuieli pentru asigurarea medicală a persoanelor;
k) activităţi culturale;
l) plata lectorilor şi a translatorilor;
m) gustări, băuturi răcoritoare, cafea şi altele asemenea, în limita sumei de 35 lei/zi/persoană, în cazul acţiunilor sportive, altele decât cele de pregătire;
n) taxe de parcare şi servicii de protocol la acţiunile sportive internaţionale;
o) comisioane şi taxe bancare pentru obţinerea valutei, pentru tranzactii;
p) cheltuieli pentru consultanta sportiva, consultanta juridica, daca se impun pentru buna desfasurare a activitatii clubului.
9.4. Pentru realizarea acţiunilor de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă în domeniul sportului, pentru formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate, precum şi a celorlalte acţiuni sportive, se mai pot efectua:
a) cheltuieli pentru studii de cercetare şi documentare în domeniul educaţiei fizice şi sportului;
b) cheltuieli pentru procurarea de cărţi şi alte publicaţii cu profil sportiv;
c) cheltuieli pentru traducerea, tipărirea, multiplicarea şi altele asemenea a materialelor de specialitate din domeniu;
d) cheltuieli pentru realizarea materialelor audiovideo metodice şi de promovare a activităţii sportive;
e) cheltuieli pentru servicii de consultanţă în domeniul sportului;
f) achiziţii de licenţe pentru software de bază şi upgrade, servicii de programare şi de întreţinere pentru aplicaţii software în domeniul sportului;
g) cursuri de formare şi perfecţionare a specialiştilor.
9.5. La acţiunile sportive internaţionale, delegatiilor sportive straine li se pot oferi cadouri, dupa cum urmeaza:
a) pentru cele organizate in tara:
campionate mondiale si europene – pana la 2000 lei / delegatie sportiva
alte competitii sportive internationale – pana la 1500 lei / delegatie sportiva
alte actiuni sportive internationale – pana la 1000 lei / delegatie sportiva
b) la actiunile sportive organizate in strainatate:
campionate mondiale si europene – pana la 4000 lei / actiune
alte competitii sportive internationale – pana la 3000 lei / actiune
alte actiuni sportive internationale – pana la 1500 lei / actiune
9.6. Clubul sportiv poate efectua cheltuieli pentru materiale de promovare a activitatii sportive: tricouri, cravate, esarfe, diplome, medalii, cupe, plachete, fanioane, insigne, brelocuri, afise, pliante si alte asemenea; costul cu aceste materiale nu se include în sumele prevăzute la pct.9.5.
9.7. (1) Clubul sportiv poate efectua încasări din transferul sportivilor proprii la alte cluburi sportive, în conformitate cu grilele sau normele de transfer ale federaţiilor sportive naţionale de specialitate.
(2) Clubul sportiv poate efectua plăţi pentru transferul de la alte cluburi al sportivilor, din veniturile proprii ale acestuia, cu respectarea grilelor sau normelor de transfer prevăzute la alin. (1).
(3) Clubul sportiv poate efectua plăţi pentru impresariat sportiv, aferente transferului sportivilor de la alte cluburi si/ sau pentru transferul sportivilor propii la alte cluburi, din veniturile proprii ale acestuia.
III. Categoria cheltuieli: Premii, indemnizatii sportive si alte drepturi
III.1. Premii
A. Premii pentru sportivi
(1) Pentru performanţele deosebite obţinute în competiţii sportive, clubul sportiv poate acorda sportivilor si celorlalti membri participanti in delegatia sportiva oficiala, pe categorii de varsta, în funcţie de valoarea performanţei, de importanţa şi amploarea competiţiei, de contribuţia personală, premii în lei şi/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în normative:
1) calendar competitional international - jocuri sportive seniori
- calificare in cupe europene intercluburi şi în fazele superioare: in suma aprobata de Consiliul de Administratie al clubului, in functie de bugetul alocat;
- cupe europene intercluburi:
loc I –in suma de pana la 5200 lei/ participant
loc II –in suma de pana la 3000 lei/ participant
loc III–in suma de pana la 2250 lei/ participant
2) calendar competitional intern - jocuri sportive
2.1. jocuri sportive – seniori
a) Campionate Nationale:
loc I –in suma de pana la 6000 lei /participant
loc II –in suma de pana la 4500 lei / participant
loc III –in suma de pana la 3000 lei/ participant
b) Cupa Romaniei:
loc I –in suma de pana la 4500 lei / participant
loc II –in suma de pana la 3000 lei /participant
loc III –in suma de pana la 2250 lei / participant
2.2. jocuri sportive – tineret/ juniori I
a) Campionate Nationale:
loc I –in suma de pana la 4500 lei /participant
loc II –in suma de pana la 3000 lei / participant
loc III –in suma de pana la 2250 lei/ participant
- juniori I, nu mai mici de 16 ani
loc I –in suma de pana la 1350 lei /participant
loc II –in suma de pana la 1050 lei /participant
loc III –in suma de pana la 600 lei /participant
– juniori II, cadeți, nu mai mici de 14 ani
loc I –in suma de pana la 875 lei /participant
loc II –in suma de pana la 680 lei /participant
loc III –in suma de pana la 390 lei /participant
2.3. sporturi individuale:
a) Cupe europene intercluburi - seniori - lei
loc I –in suma de pana la 5200 lei/ participant
loc II –in suma de pana la 3000 lei/ participant
loc III–in suma de pana la 2250 lei/ participant
b) Campionate naționale
- Seniori:
loc I –in suma de pana la 3000 lei /participant
loc II –in suma de pana la 2250 lei /participant
loc III –in suma de pana la 1800 lei /participant
- tineret
loc I –in suma de pana la 1800 lei /participant
loc II –in suma de pana la 1200 lei /participant
loc III –in suma de pana la 750 lei /participant
- juniori I, nu mai mici de 16 ani
loc I –in suma de pana la 1350 lei /participant
loc II –in suma de pana la 1050 lei /participant
loc III –in suma de pana la 600 lei /participant
– juniori II, cadeți, nu mai mici de 14 ani
loc I –in suma de pana la 875 lei /participant
loc II –in suma de pana la 680 lei /participant
loc III –in suma de pana la 390 lei /participant
Cupa României - lei –
Discipline individuale
loc I –in suma de pana la 2250 lei /participant
loc II –in suma de pana la 1800 lei /participant
loc III –in suma de pana la 1500 lei /participant
(2˄1) Premiile/Recompensele financiare prevăzute la alin. (1) pot fi acordate în cuantumurile prevăzute la alin. (2), pentru discipline/ramuri/probe a căror activitate este organizată în cadrul federațiilor sportive naționale pe ramură de sport, afiliate sau recunoscute de federații sportive internaționale care administrează sporturi recunoscute de Comitetul Internațional Olimpic, respectiv pentru discipline/ramuri/probe a căror activitate este organizată în cadrul unor federații sportive naționale pe ramură de sport, afiliate sau recunoscute de federații sportive internaționale, în următoarele situații: a) în cazul competițiilor organizate de către federațiile sportive naționale, la nivel național, doar pentru rezultatele oficiale obținute la probele/categoriile la care au participat sportivi reprezentând cel puțin 4 structuri sportive; b) în cazul campionatelor europene/cupelor europene, organizate de către organismele sportive internaționale, cu participarea a cel puțin 20 de țări; c) în cazul campionatelor mondiale/cupelor mondiale, organizate de către organismele sportive internaționale, cu participarea a minimum 25 de țări, din minimum 3 continente; d) în cazul campionatelor europene/mondiale, în integralitatea competiției, România este reprezentată de cel mult 2 sportivi sau cel mult 2 echipe per categorie/probă, cu excepția competițiilor de calificare la jocurile olimpice
(2) Sportivii premiaţi de Ministerul Tineretului si Sportului sau de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, clasaţi pe primele 6 locuri la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionatele mondiale şi europene, pot primi premii şi din partea clubului sportiv de care aparţin, în limita prevederilor bugetare aprobate;
(3) Premiile cumulate acordate sportivilor potrivit alin. (2) nu pot depăşi 50% din valoarea premiilor acordate de MTS si C.O.S.R.
(4) La jocurile sportive, în cadrul etapelor competiţiilor sportive interne de nivel naţional de seniori, clubul sportiv poate acorda premii tuturor participantilor din delegatia sportiva, cuprinsi in foaia oficiala de joc, astfel:
a) un premiu/o recompensă de până la 1500 lei/sportiv pentru meciurile câştigate în primul eşalon valoric al competiţiei;
b) un premiu/o recompensă de până la 900 lei/sportiv pentru meciurile câştigate în al doilea eşalon valoric al competiţiei.
Premiile/Recompensele se acordă diferenţiat, în funcţie de valoarea meciurilor şi de contribuţia fiecărui sportiv.
(5) Sportivii clasaţi pe locurile I, II şi III în competiţiile interne neprevăzute la alin(1) pot primi din partea organizatorilor un premiu în bani sau în obiecte, în valoare de până la 390 lei, 290 lei şi, respectiv, 190 lei/persoană din venituri proprii.
(6) Pentru realizarea unor recorduri, omologate de forurile sportive abilitate, clubul sportiv poate acorda sportivilor premii in lei, pana in limita a 50% din valoarea premiului acordat de forurile abilitate MTS/ COSR/ federatii nationale, dupa caz
(7) Prin Decizia Consiliului de Administratie al clubului, cu conditia incadrarii in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, directorul clubului poate suplimenta cu 100% premiile acordate sportivilor, conform alineatelor (1) si (2)
(8) Pentru performanţele obţinute la competiţiile sportive care nu au fost autorizate în condiţiile legii, nu se acordă premii.
B. Premii pentru antrenori, tehnicieni şi alţi specialişti- la jocurile sportive:
Antrenorii care au contribuit la realizarea performanțelor de către sportivi la competițiile prevăzute la pot fi premiați/recompensați de către structurile sportive la care activează, în baza criteriilor stabilite de structura sportivă respectivă, în limitele de mai jos:
Nivelul maxim al premiului/recompensei ce se poate acorda antrenorilor pentru performanțele obținute de sportivi, inclusiv pentru recordurile realizate de aceștia, la una dintre competițiile sportive prevăzute se stabilește după cum urmează:
A. la disciplinele sportive individuale:
– antrenorul sau antrenorul național care a pregătit un singur sportiv premiat/recompensat poate primi un premiu/ o recompensă, al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea celui acordat sportivului premiat/recompensat;
– antrenorul care a pregătit mai mulți sportivi premiați/ recompensați poate primi un premiu/o recompensă al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea cumulată a premiilor/ recompenselor unitare ale sportivilor pregătiți.
La disciplinele sportive individuale olimpice la care pregătirea este asigurată de mai mulți antrenori, iar competiția se desfășoară pe mai multe probe la care se întocmesc clasamente oficiale separate, premierea/recompensarea persoanelor respective se face astfel:
– antrenorul principal sau antrenorul național poate primi un premiu/o recompensă compus/compusă din valoarea cea mai mare a unui premiu/unei recompense, cumulată cu valoarea fiecăruia/fiecăreia dintre celelalte premii/recompense obținute de către sportivii pregătiți;
– antrenorii secunzi pot primi câte un premiu/o recompensă de până la 75% din valoarea premiului/recompensei acordat/acordate antrenorului principal, în raport cu contribuția adusă la obținerea rezultatelor.
La disciplinele sportive individuale neolimpice din cadrul sporturilor olimpice la care pregătirea este asigurată de mai mulți antrenori, iar competiția se desfășoară pe mai multe probe la care se întocmesc clasamente oficiale separate, premierea/ recompensarea persoanelor respective se face astfel:
– antrenorul principal sau antrenorul național poate primi un premiu/o recompensă compus/compusă din valoarea cea mai mare a unui premiu/unei recompense, cumulată cu valoarea fiecăruia/fiecăreia dintre celelalte premii/recompense obținute de către sportivii pregătiți;
– antrenorii secunzi pot primi câte un premiu/o recompensă de până la 75% din valoarea premiului/recompensei acordat/ acordate antrenorului principal, în raport cu contribuția adusă la obținerea rezultatelor.
La probele pe echipe, echipaje sau ștafete din cadrul disciplinelor sportive individuale olimpice, antrenorul poate primi, pentru fiecare probă pe echipe, echipaje sau ștafete, un premiu/ o recompensă al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea premiului/recompensei individual/individuale acordat/ acordate unui sportiv la proba respectivă. În cazul în care pregătirea a fost asigurată de mai mulți antrenori, premierea/ recompensarea persoanelor respective se face astfel:
– antrenorul principal sau antrenorul național poate primi un premiu/o recompensă compus/compusă din valoarea premiului/recompensei individual/individuale celui/celei mai mare/mari acordat/acordate unui sportiv, cumulat cu 50% din valoarea fiecăruia/fiecăreia dintre celelalte premii/recompense unitare acordate pentru probele respective;
– antrenorii secunzi pot primi câte un premiu/o recompensă de până la 75% din valoarea premiului/recompensei acordat/ acordate antrenorului principal, în raport cu contribuția la obținerea rezultatelor.
La probele pe echipe, echipaje sau ștafete din cadrul disciplinelor sportive individuale neolimpice, antrenorul poate primi, pentru fiecare probă pe echipe, echipaje sau ștafete, un premiu/o recompensă al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea premiului/recompensei individual/individuale acordat/ acordate unui sportiv la proba respectivă. În cazul în care pregătirea a fost asigurată de mai mulți antrenori, premiul/ recompensa respectiv/respectivă se împarte între aceștia, în raport cu contribuția fiecăruia la obținerea performanțelor.
B. la jocurile sportive:
– antrenorul principal sau antrenorul național poate primi un premiu/o recompensă echivalent/echivalentă cu cel mult triplul celui mai mare premiu/celei mai mari recompense acordat/acordate unuia dintre sportivi;
– antrenorii secunzi pot primi un premiu/o recompensă de până la 80% din premiul/recompensa acordat/acordată antrenorului principal.
Antrenorul principal care a contribuit la câștigarea meciurilor de etapă în primul eșalon valoric al competiției interne de nivel național de seniori poate fi premiat/recompensat cu un premiu echivalent cu cel mai mare premiu/recompensă acordat/acordată unuia dintre sportivi.
Antrenorii secunzi pot primi un premiu/o recompensă de până la 80% din premiul/recompensa acordată antrenorului principal.
Ceilalți specialiști și tehnicieni din cadrul colectivelor tehnice aprobate de structurile sportive, conform normelor proprii, pot primi un premiu unitar de până la 50% din valoarea premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.
Valoarea totală a premiilor acordate acestor specialiști nu poate depăși nivelul premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.
(2) Prin Decizia Consiliului de Administratie al clubului, cu conditia incadrarii in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, directorul clubului poate suplimenta cu 100% premiile acordate sportivilor, conform alineatelor (1) si (2)
(3) Pentru performanţele obţinute la competiţiile sportive care nu au fost autorizate în condiţiile legii, nu se acordă premii.
C. Alte premii acordate la actiuni sportive:
(1) la competiţiile sportive interne, începând cu etapa pe localitate, organizatorii pot acorda medalii, echipament sportiv, diplome, cupe, conform regulamentelor competiţiilor respective.
(2) clubul sportiv poate acorda anual premii individuale de până la 350 lei pentru voluntary, in limita bugetului aprobat.
(3) Cu prilejul unor aniversări jubiliare, al retragerii din activitate a unor sportivi, antrenori sau a altor personalităţi din domeniul sportului, precum şi al unor acţiuni speciale, clubul sportiv poate acorda trofee sportive, precum şi premii în bani şi/sau în obiecte, în valoare de până la 2.500 lei/persoană.
III.2. Indemnizatii sportive
(1) Sportivii de performanţă, legitimaţi în cadrul clubului sportiv, antrenorii acestora şi alţi membri ai colectivului tehnic pot primi pe perioada acţiunii de pregătire sportivă organizată de club şi pe perioada competiţiei sportive la care participă în numele clubului o indemnizaţie sportivă, astfel:
-in suma de pana la 720 lei/participant/luna – seniori
-in suma de pana la 560 lei/ participant /luna – tineret/ juniori I
-Antrenorul principal - 100% din indemnizatia sportivului antrenat
-Antrenorul secund - 85% din indemnizatia antrenorului principal
-Medicul - 80% din indemnizatia antrenorului principal
-Asistent, consultant stiintific,metodist, cercetator stiintific, psiholog - 75% din indemnizatia antrenorului principal
-Asistent medical, maseur, biochimist, kinetoterapeut - 60% din indemnizatia antrenorului principal
-Alţi specialişti - 40% din indemnizatia antrenorului principal
(2) Indemnizatia sportiva nu se acorda persoanelor care se incadreaza in categoria prestarilor servicii sportive, consultant sportiva, conform pct.9.2
IV. Dispozitii finale:
(1) Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata poate aloca fonduri pentru suplimentarea cuantumurilor categoriilor de cheltuieli prevazute in prezentele norme, provenite din venituri obtinute din donatii, sponsorizari si alte surse, in conditiile legii.
(2) Premiile şi alte drepturi acordate în baza prezentelor norme se impozitează potrivit legii.
(3) Cheltuielile pentru realizarea competiţiilor sportive interne se efectuează astfel:
a) cheltuielile de organizare a competiţiei, de către organizatorul competiţiei, potrivit regulamentului acesteia;
b) cheltuielile de participare, cum ar fi cheltuielile de cazare, masă, transport, taxă de participare şi altele asemenea, de către clubul sportiv, după caz, pentru sportivii proprii înscrişi la competiţia respectivă, precum şi pentru ceilalţi membri ai delegaţiei sportive.
(4) Sumele prevazute in prezenta anexa includ si taxa pe valoarea adaugata
(5) Club Sportiv Comunal Millenium Giarmata poate încheia cu alte structuri sportive de drept public sau de drept privat, protocoale de colaborare sau asocieri de tip consorţiu, pentru punerea în comun a resurselor financiare, materiale şi umane şi a palmaresurilor sportive deţinute de către fiecare în parte pentru:
- susţinerea, sub orice formă, a echipelor în competiţii naţionale şi internaţionale de seniori, cu respectarea legii;
- derularea unor proiecte naţionale şi internaţionale de juniori şi tineret, pentru dezvoltarea sportului de performanţă, cu respectarea legii.