Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 59 / 04.06.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea dezmembrării imobilului înscris în CF nr. 404231 Pischia, nr. cadastral 404231, proprietatea privată a Comunei Giarmata

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Patrimoniu

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Giarmata

Proiect de hotărâre

Nr. 59 din 04.06.2026

privind aprobarea dezmembrării imobilului înscris în CF nr. 404231 Pischia, nr. cadastral 404231, proprietatea privată a Comunei Giarmata

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 879, art. 880 și art. 888 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 129 alin. (2) lit. c), art. 354, art. 355 și art. 357 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Comunei Giarmata înregistrat sub nr. 6959/04.06.2026;
  2. Raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort înregistrat sub nr. 6959/1/04.06.2026 ;
  3. Documentația tehnică de dezmembrare întocmită de P.F.A. GHERGHER MIHAI, persoană autorizată ANCPI;
  4. Extrasul de carte funciară pentru informare aferent imobilului înscris în CF nr. 404231 Pischia;

Luând act de:

  1. avizul cu caracter consultativ acordat de comisia nr. 1 din cadrul Consiliului Local al Comunei Giarmata;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei giarmata

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 404231 Pischia, având nr. cadastral 404231 în suprafață de 200.500 mp, situat în extravilanul comunei Pischia, județul Timiș, proprietatea privată a Comunei Giarmata, conform documentației tehnice întocmite de P.F.A. GHERGHER MIHAI, care constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. 

Art. 2 - În urma operațiunii de dezmembrare prevăzută la art. 1, rezultă următoarele loturi:

  1. LOT 1 – teren extravilan, categoria de folosință arabil, în suprafață de 13.450 mp;
  2. LOT 2 – teren extravilan, categoria de folosință arabil, în suprafață de 187.050 mp.

Art. 3 - Se aprobă înscrierea în evidențele de cadastru și carte funciară a imobilelor nou create, rezultate în urma dezmembrării prevăzute la art. 1, cu menținerea dreptului de proprietate privată în favoarea Comunei Giarmata asupra fiecărui lot rezultat. 

Art. 4 - După efectuarea operațiunilor de cadastru și carte funciară, inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al Comunei Giarmata va fi actualizat corespunzător. 

 Art. 5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează  Compartimentul Patrimoniu și persoana autorizată care a întocmit documentația cadastrală. 

Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituției Prefectului Județului Timiș;
  • Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș;
  • Compartimentului Patrimoniu;
  • Primarului Comunei Giarmata;
  • și se aduce la cunoștință publică potrivit legii.


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GIARMATA

Claudiu MIHĂLCEANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GIARMATA

Sorina-Ana GHERMAN

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi