Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 66 / 10.06.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării și completării Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata, aprobat prin H.C.L. nr. 43/27.03.2025

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Resurse Umane

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Giarmata

Proiect de hotărâre

Nr. 66 din 10.06.2026

privind aprobarea modificării și completării Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata, aprobat prin H.C.L. nr. 43/27.03.2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederilor Legii nr. 52/2003  privind transparența decizională în administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; 
  4. prevederilor art. 13 lit. c) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare; 

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Comunei Giarmata nr. 7225/11.06.2026;
  2. Raportul de specialitate nr. 7225/1/11.06.2026;
  3. Avizul cu caracter consultativ acordat de comisia de specialitate nr. 3 din cadrul Consiliului Local Giarmata;
  4. Hotărârea Consiliului Local Giarmata nr. 43/27.03.2025 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata;
  5. Certificatul constatator emis în temeiul art. 13 lit. c) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, eliberat în baza declaraţiei pe propria răspundere de către ITM Timiș;

Luând act de:

  1. necesitatea actualizării și completării Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata, în vederea evidențierii sediilor secundare și a punctelor de desfășurare a activității în cadrul cărora sunt exercitate atribuții și servicii publice de interes local;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei giarmata

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă modificarea și completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata, aprobat prin H.C.L. nr. 43/27.03.2025, prin introducerea după articolul 8 a unui nou articol, respectiv art. 8¹ – Sedii secundare și puncte de desfășurare a activității, cu următorul cuprins:

„Art. 8¹ – Sedii secundare și puncte de desfășurare a activității

(1) În vederea realizării atribuțiilor și competențelor stabilite prin lege și prin actele administrative adoptate la nivelul Comunei Giarmata, activitatea se desfășoară și în următoarele sedii secundare și puncte de lucru:

a) Grădinița cu Program Prelungit Giarmata, situată în Comuna Giarmata, str. Lacului nr. 1, județul Timiș, având cod CAEN 8510 – Învățământ preșcolar;

b) CSC Millennium Giarmata, situat în Comuna Giarmata, str. Aleea Ștrandului nr. 12, județul Timiș, având următoarele coduri CAEN:

  • 9312 – Activități ale cluburilor sportive;
  • 9311 – Activități ale bazelor sportive;

c) Poliția Locală Giarmata, situată în Comuna Giarmata, str. Principală nr. 43, județul Timiș, având cod CAEN 8424 – Activități de ordine publică și protecție civilă;

d) Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Giarmata (Remiza de pompieri), situat în Comuna Giarmata, str. Principală nr. 43, județul Timiș, având cod CAEN 8425 – Activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora;

e) Centrul de Permanență Giarmata, situat în Comuna Giarmata, str. Principală nr. 43, județul Timiș, având cod CAEN 8621 – Activități de asistență medicală generală;

f) Casa de Cultură Giarmata, situată în Comuna Giarmata, str. Morii nr. 123, județul Timiș, având următoarele coduri CAEN:

  • 9002 – Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole);
  • 9001 – Activități de interpretare artistică (spectacole);
  • 9004 – Activități de gestionare a sălilor de spectacole;
  • 9329 – Alte activități recreative și distractive n.c.a.;

g) Arhiva Comunei Giarmata, situată în Comuna Giarmata, str. Bătrână nr. 23, județul Timiș, având cod CAEN 9101 – Activități ale bibliotecilor și arhivelor.

(2) Sediile secundare și punctele de desfășurare a activității prevăzute la alin. (1) sunt utilizate pentru exercitarea atribuțiilor specifice serviciilor publice locale, în condițiile legii.”

Art. 2 - Celelalte prevederi ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata, aprobat prin H.C.L. nr. 43/27.03.2025, rămân nemodificate. 

Art. 3 - Primarul Comunei Giarmata, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. 

Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituției Prefectului – Județul Timiș;
  • Primarului Comunei Giarmata;
  • Compartimentului Resurse Umane;
  • Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Giarmata - prin grija Compartimentului Resurse Umane;
  • Se aduce la cunoștință publică prin afișare și publicare pe pagina de internet a instituției.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GIARMATA

Claudiu MIHĂLCEANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GIARMATA

Sorina-Ana GHERMAN

Documente de prezentare și motivare

Intervenții în cadrul ședinței

Explică d-șoara secretar că este vorbade adăugarea sediilor suplimentare, în afara desediul primăriei, unde se desfășoară activități a căror coduri CAEN au fost supuse autorizării ITM.

Rezultate voturi