Art. 1. Se aprobă realizarea unui branșament la aducțiunea de apă a localității Berbești, în locul numit „Pârlaz”, solicitat de numitul Codrea Petru, domiciliat în satul Berbești, nr. 400, comuna Giulești, județul Maramureș.
Art. 2. Branșamentul prevăzut la art. 1 va fi utilizat exclusiv pentru adăpatul animalelor şi pentru consum propriu, fără risipă de apă sau utilizare în alte scopuri.
Art. 3. Numitul Codrea Petru se obligă:
a) să folosească apa în mod responsabil, strict pentru necesitățile menționate la art. 2;
b) să realizeze o debranșare provizorie în perioadele în care nu se află cu animalele în zona „Pârlaz”, pentru a preveni intervențiile neautorizate;
c) să suporte integral toate costurile aferente realizării branșamentului.
Art. 4. Punctul de branșare aprobat poate fi utilizat, în caz de necesitate, şi de către alți cetățeni din zonă, în condițiile stabilite de Consiliul Local, având în vedere lipsa altor surse de apă în această parte a hotarului localității Berbești.
Art. 5. Primarul comunei Giulești şi compartimentele de specialitate ale Primăriei comunei Giulești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6. Secretarul general al comunei Giulești va comunica prezenta hotărâre: Primarului comunei Giulești, numitului Codrea Petru, Instituției Prefectului – Județul Maramureș şi o va aduce la cunoştință publică în condițiile legii.