Nr. 65 / 19.12.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

ce vizează aprobarea Regulamentului privind acordarea, modificarea, suspendarea sau încetarea beneficiilor sociale, în cadrul Compartimentului de Asistență socială al comunei Gohor, județul Galați

Inițiator proiect

Gelu SÎRGHIE

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

1 Ianuarie 2026

Hotărâre

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Gohor

Comuna Gohor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 65 din 19.12.2025

ce vizează aprobarea Regulamentului privind acordarea, modificarea, suspendarea sau încetarea beneficiilor sociale, în cadrul Compartimentului de Asistență socială al comunei Gohor, județul Galați

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) coroborat cu alin. (7) lit. a), b), c), h) din Ordonanța de Urgență a Guvernului cu nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;  
  2. prevederile Legii asistenței sociale cu nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile Legii nr. 196/1016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  4. prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  7. prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare;
  8. prevederile Legii nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială;
  9. prevederile Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  10. prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; 
  11. prevederile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  12. prevederile Legii nr. 100/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale, precum și pentru completarea Legii nr. 178/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România și pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilopr copilului;
  13. prevederile O.U.G. nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare;
  14. prevederile O.U.G. nr. 20/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale;
  15. prevederile O.U.G. nr.  63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
  16. prevederile O.U.G. nr.  105/2024 privind unele măsuri de protecție socială, cu modificările și completările ulterioare;
  17. prevederile O.U.G. nr.  166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare;
  18. prevederile H.G. nr. 1154/2022 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  19. prevederile H.G. nr. 1073/2021 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare; 
  20. prevederile Ordinului nr. 288/2006 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copiilor;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat cu nr. 6869/11.12.2025 al domnului Sîrghie Gelu, primarul UAT comuna Gohor, județul Galați;
  2. raportul de specialitate întocmit de persoanele responsabile din compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului comunei Gohor, înregistrat sub nr. 6879/11.12.2025;
  3. rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Gohor;

Luând act de:

  1. Necesitatea asigurării unui cagru legal general aplicabil la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale comuna Gohor, pentru acordarea, modificarea, suspendarea sau încetarea beneficiilor sociale, în cadrul Compartimentului de Asistență socială al comunei Gohor, județul Galați;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gohor

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă Regulamentul general privind acordarea, modificarea, suspendarea sau încetarea beneficiilor sociale, în cadrul Compartimentului de Asistență socială al comunei Gohor, județul Galați, conform Anexa nr. 1, parte integrală din prezenta hotărâre.

Art.2. - Prevederile prezentei hotărâri, devin aplicabile și produc efecte juridice, începând cu data de 01.01.2026.

Art.3. - Prezenta hotărâre poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ cu nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.4. - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se va ocupa primarul comunei Gohor, prin aparatul de specialitate, iar cu comunicarea către toate persoanele și instituțiile interesate, se va ocupa secretarul general al comunei Gohor, în termenul prevăzut de legislația în vigoare. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Fanică CHISCOP

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GOHOR,

Angela GRĂDINARU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 65 / 19.12.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 65 / 19.12.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 19.12.2025
2 Comunicarea către primar 19.12.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.01.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 22.12.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 19.12.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 01.01.2026