Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 28 / 17.07.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea încheierii unui Protocol de colaborare între Comuna Gohor, județul Galați și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, în scopul realizării schimbului de informații prin mijloace electronice

Raportul compartimentelor de resort

Raport Financiar-contabil, Impozite și taxe

Raport Resurse umane

Forma inițiatorului

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Gohor

Comuna Gohor

Proiect de hotărâre

Nr. 28 din 17.07.2026

privind aprobarea încheierii unui Protocol de colaborare între Comuna Gohor, județul Galați și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, în scopul realizării schimbului de informații prin mijloace electronice

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 6 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. prevederile art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. a) și ale art. 243 alin. (3) și alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. 4 din Ordinul nr. 407/2026 pentru aprobarea unor formulare tipizate pentru îndeplinirea prevederilor art. 243 alin. (7^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi a instrucţiunilor de utilizare a acestora, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei;
  4. Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al iniţiatorului înregistrat sub nr. 3500/17.07.2026;
  2. raportul de specialitate al secretarului general al comunei Gohor, judeţul Galaţi, înregistrat sub nr.  3501/17.07.2026 ;
  3. adresa Instituției Prefectului Județul Galați,  nr. 5714/18.06.2026 referitoare la Protocolul cadru privind schimbul de informații între camerele notarilor publici și unitățile administrativ-teritoriale;
  4. rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gohor

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Comuna Gohor, județul Galați cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Galați, în scopul realizării schimbului de informații prin mijloace electronice, în conformitate cu Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 407/2026, conform Anexei la prezenta hotărâre.

Art.2. - În cadrul protocolului prevăzut la art. 1, Comuna Gohor va îndeplini obligațiile prevăzute de lege privind schimbul de informații, dar și de înscrisuri cu privire la dezbaterea cauzelor succesorale și a altor proceduri în care este necesară obținerea certificatelor de atestare fiscală pentru contribuabili, precum și a altor date despre aceștia ori despre bunurile lor ce servesc procedurilor succesorale, care au domiciliu/reședința sau dețin clădiri, terenuri, mijloace de transport și/sau alte bunuri mobile, după caz, prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al Comunei Gohor, județul Galați. 

Art.3. - Se mandatează domnul Sîrghie Gelu, în calitate de Primar al UAT comuna Gohor, să încheie și să semneze în numele și pentru Comuna Gohor, Protocolul de colaborare cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Galați.

Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi contestată la Instanța de Contencios Administrativ și Fiscal -  în termenul legal prevăzut de Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. 

Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică instituțiilor și tuturor persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţa publică prin grija secretarului general al comunei, iar cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Gohor, judeţul Galaţi, prin aparatul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GOHOR

Gelu SÎRGHIE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GOHOR

Angela GRĂDINARU

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi