Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 8 / 27.02.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Strategiei de înrolare a cetățenilor în vederea constituirii unei comunități energetice locale din surse regenerabile în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Arhitect-șef

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Gornet-Cricov

Comuna Gornet-Cricov

Proiect de hotărâre

Nr. 8 din 27.02.2026

privind aprobarea Strategiei de înrolare a cetățenilor în vederea constituirii unei comunități energetice locale din surse regenerabile în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Regulamentului (UE) 2021/1056 privind Fondul pentru o Tranziție Justă;
  2. prevederile Regulamentului (UE) 2021/1060 privind dispozițiile comune pentru fondurile structurale;
  3. prevederile Directivei (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
  4. prevederile OUG nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile;
  5. prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale;
  6. Ghidul solicitantului aferent Programului Tranziție Justă 2021–2027, acțiunea „Energie verde accesibilă – Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva creării comunităților de energie”;
  7. prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului comunei Gornet-Cricov;
  2. Raportul de specialitate al Secretarului General al comunei;
  3. Strategia de înrolare a cetățenilor în comunitatea energetică locală din surse regenerabile – UAT Gornet-Cricov ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gornet-cricov

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă Strategia de înrolare a cetățenilor în vederea constituirii unei comunități energetice locale din surse regenerabile la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale Gornet-Cricov, județul Prahova, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Strategia aprobată stabilește cadrul procedural pentru informarea, identificarea, evaluarea și selecția gospodăriilor eligibile în perspectiva constituirii comunității energetice locale și a depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027.

Art. 3 - Se mandatează Primarul comunei Gornet-Cricov să:

  1. asigure publicarea și aducerea la cunoștință publică a Strategiei de înrolare;
  2. organizeze procedura de înrolare a gospodăriilor interesate;
  3. constituie comisia de evaluare a dosarelor de înscriere;
  4. întocmească lista gospodăriilor eligibile, care va fi supusă aprobării Consiliului Local prin hotărâre distinctă;
  5. întreprindă toate demersurile necesare pentru depunerea și implementarea proiectului în cadrul apelului aferent județului Prahova din Programul Tranziție Justă 2021–2027.

Art. 4 - Aprobarea prezentei hotărâri nu generează obligații bugetare directe la momentul adoptării. Eventualele angajamente financiare vor fi supuse aprobării Consiliului Local prin acte administrative ulterioare, potrivit legii.

Art. 5 - Sarcinile din prezenta hotărâre vor fi duse la îndeplinire prin grija primarului comunei Gornet-Cricov, prin aparatul său de specialitate, în colaborare cu alte compartimente ale Administraţiei Publice, după caz.

Art. 6 - Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre  Instituției Prefectului Județului Prahova pentru controlul de legalitate, totodată va asigura transparența și comunicarea către instituțiile și persoanele interesate, a prevederilor acesteia.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI GORNET-CRICOV

Ion CĂLIN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GORNET-CRICOV

Valerica SIMA

cu atribuții delegate specifice secretarului general

Rezultate voturi