Nr. 5 / 29.01.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea rutelor, a stațiilor precum și intervalul orelor de transport al microbuzelor școlare în anul scolar 2024-2025

Inițiator proiect

Gabriela IACOBICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

29 Ianuarie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Grădina

Comuna Grădina

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 5 din 29.01.2025

privind aprobarea rutelor, a stațiilor precum și intervalul orelor de transport al microbuzelor școlare în anul scolar 2024-2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art 20 alin ( 1 ), art 85 alin ( 1 ) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. prevederile Legii nr. 49/ 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare şi Proiectul de hotărâre prezentate de doamna Iacobici Gabriela, primar al comunei Gradina, judeţul Constanţa;
  2. Raportul întocmit de doamna Carolina-Georgeta TOCARIUC, secretarul general al comunei Grădina, judeţul Constanţa;
  3. Avizul Comisiei nr.3 de specialitate pentru activităţi social culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţie copii, tineret şi sport, a consiliului local al comunei Grădina, judeţul Constanţa; 

Luând act de:

  1. prevederile Ordinului nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile si completarile ulterioare;
  2. prevederile Hotararii nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare; 
  3. prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transportului rutier, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei grădina

întrunit în a 3-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă, rutele, statiile și intervalul orar de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2024-2025, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează conducerea Scolii Gimnaziale nr.1 Grădina.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Grădina, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Grădina, Instituției Prefectului – Județul Constanța, Compartimentului Buget-Finanțe – Contabilitate – Salarizare – Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Grădina, Compartimentului Asistență Socială, reprezentantului Scolii Gimnaziale nr.1 Grădina, în vederea ducerii la îndeplinire, se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului local Grădina/postare pe pagina de internet www.primariagradina.ro și se publică în Monitorul Oficial Local. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ion STOICA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GRĂDINA,

Carolina-Georgeta TOCARIUC

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 5 / 29.01.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 5 / 29.01.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.01.2025
2 Comunicarea către primar 29.01.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.02.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 05.02.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 29.01.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 29.01.2025