Nr. 68 / 21.12.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Grădina, al unor terenuri care alcătuiesc domeniul privat al U.A.T. Grădina

Inițiator proiect

Gabriela IACOBICI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

21 Decembrie 2021

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Grădina

Comuna Grădina

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 68 din 21.12.2021

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Grădina, al unor terenuri care alcătuiesc domeniul privat al U.A.T. Grădina

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile Ordinului Președintelui A.N.C.P.I. nr.700/2014, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Prevederile art. 292, 354 – 361 – Titlul II Exercitarea dreptului de proprietate privată a statului sau a unității administrativ – teritoriale din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare prezentate de doamna Iacobici Gabriela, primar al comunei Grădina, judeţul Constanţa;
  2. Raportul de specialitate întocmit de doamna Datcu Alina, consilier achiziții cu atribuții în compartimentul urbanism, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Grădina, judeţul Constanța;
  3. Avizul comisiei nr.2 de specialitate pe domeniul de activitate pentru amenajarea teritoriului și urbanism, juridică și de disciplină a Consiliului local al comunei Grădina, județul Constanța;

Luând act de:

a) prevederile H.G. nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea  inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al municipiilor și al județelor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei grădina

întrunit în a 15-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public al comunei Grădina în domeniul privat al comunei Grădina a terenurilor identificate   conform anexei, ce constituie parte integrantă din prezenta   hotărâre.

Art.2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Grădina, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Grădina, Instituției Prefectului - Județul Constanța, Compartimentului Urbanism, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Grădina, în vederea ducerii la îndeplinire, se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului local Grădina și se publică în Monitorul Oficial Local.   . 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ion STOICA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GRĂDINA,

Carolina-Georgeta TOCARIUC

inspector

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 68 / 21.12.2021

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 68 / 21.12.2021

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 21.12.2021
2 Comunicarea către primar 21.12.2021
3 Comunicarea către prefectul județului
4 Aducerea la cunoștință publică 21.12.2021
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 21.12.2021