Consiliul local al comunei Grădina, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară, de lucru, din data de 26 martie 2020;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli, rectificat, pe anul 2020, al primarului comunei Grădina, județul Constanța, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli, rectificat, pe anul 2020, întocmit de domnul Rîpă Nicuşor-Ionuţ, inspector în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Grădina, judeţul Constanţa;
- Avizul Comisiei nr.1 de specialitate pe domenii de activitate pentru activităţi economico-financiare, agricultură, protecţie mediu şi turism, a Consiliului local al comunei Grădina, judeţul Constanţa;
- Avizul secretarului general al UAT Grădina, Lupu Anamaria;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare și Legii nr.5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020;
În temeiul prevederilor art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.a), art.139 alin.(1) alin.(3) lit.a) şi art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ;
H o t ă r ă ş t e :
Art.1. Se aprobă bugetul local de venituri și cheltuieli, rectificat, pe anul 2020, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Ordonatorul principal de credite împreună cu Compartimentul Buget, Finanțe, Contabilitate, vor urmări execuția bugetului așa cum a fost aprobată și vor face propuneri de rectificare ori de câte ori este nevoie. De asemenea, vor prezenta trimestrial contul de închidere al exercițiului bugetar.
Art.3. Secretarul general al UAT Grădina va comunica prezenta hotărâre autorităţilor, instituţiilor şi persoanelor interesate.
Hotărârea a fost adoptată cu 8 (opt) voturi ”pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0”abţineri”, din totalul de 8 (opt) consilieri prezenţi. Numărul consilierilor în funcţie 9 (nouă). Total membri consiliu - 9 (nouă).
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Nicoleta DORE
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GRĂDINA,
Anamaria LUPU