Prin adresa nr. 4047/18.09.2024 a A.N.I.F., Filiala Galați, ne solicită adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea realizării investiției „Reabilitarea infrastructurii principale de aducțiune a apei pentru irigații Sifon Suhurlui, Sifon Valea Cocorașului, Sifon Valea Gerului, Sifon Valea Călmățui, Sifon Valea Negrea, din amenajarea Câmpia Covurlui, județul Galați”, la adresă se anexează Certificatul de Urbanism nr. 11/7802/30.06.2023, unde la pct. 5, lit. d3 , la “acorduri specifice…”, se solicită “hotărârea consiliilor locale pentru realizarea investiției”.
Necesitatea reabilitării sistemului de irigație este atât de urgentă, încât orice motivații care ar încerca să justifice temporizarea sau întârzierea acordului nostru ar constitui dovadă certă a lipsei de responsabilitate, de preocupare pentru sprijinirea efortului de consolidare și dezvoltare a agriculturii din zonă.
Caracterul de utilitate publică a unor amenajări de irigații este reglementat prin
H.G. nr. 988 din 3 august 2022 privind reacordarea recunoașterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigații sau a părților de amenajări de irigații, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 793/2016 pentru aprobarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România.
Având în vedere cele prezentate supun spre aprobare proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Primar,
Chebac Nita