Având în vedere prevederile art. I – IX din OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, conform cӑrora debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, care au obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, pot beneficia de anularea unor obligatii bugetare accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului local;
Luȃnd ȋn considerare prevederile art. XVI din OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, modificată şi completată prin OUG nr. 112/2024 privind modificarea şi completarea unor acte normative, conform căruia:
,,Art. XVI. - (1) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de:
a) anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024 inclusiv;
b) anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).
(2) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:
a) anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024 inclusiv;
b) anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiţia de la lit. a).
|[(3) Prevederile art. I - VI sunt aplicabile în mod corespunzător. În cazul debitorilor care au depus notificări conform prevederilor art. VI alin. (1), organul fiscal central emite şi o decizie de amânare a unui procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv. (text original în vigoare până la 25 septembrie 2024) ]|
(3) Prevederile art. I - XV sunt aplicabile în mod corespunzător. În cazul debitorilor care au depus notificări conform prevederilor art. VI alin. (1), organul fiscal emite şi o decizie de amânare a unui procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv. (alineat modificat prin art. IX pct. 10 din O.U.G. nr. 112/2024, în vigoare de la 25 septembrie 2024)
(4) Debitorii pentru care au fost stinse, după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sumele reprezentând un procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligaţiile bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, precum şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile care pot fi anulate potrivit prevederilor prezentului articol, acestea se restituie potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.’’
Ţinând cont de art. X din acelaşi act normative, conform căruia:
,,Art. X. - (1) În cazul obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetelor locale, prevederile art. I - XVI, cu excepţia art. XI şi XII, se aplică de către unităţile administrativ - teritoriale, opţional, cu condiţia ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local.
(2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) consiliul local aprobă şi procedura de acordare a anulării unor obligaţii bugetare cu respectarea dispoziţiilor art. I - XVI, cu excepţia art. XI şi XII.’’
Dispun compartimentului impozite şi taxe locale întocmirea raportului de specialitate şi a proiectului de hotărâre privind anularea unor obligaţii bugetare, conform OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
PRIMAR,
Chebac Nita