Prezentul proiect de hotarare este temeinic, legal si oportun,
Necesitatea:
În vederea plății de către contribuabili persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane
juridice sau alte entități fără personalitate juridică a obligațiilor de plată către bugetul local, a taxelor
și impozitelor precum și a altor obligații datorate, prin utilizarea mijloacelor electronice de plată, fără
necesitatea efectuării unei deplasări fizice la sediul instituției pentru realizarea acestor operațiuni.
Oportunitatea:
Printre avantajele sistemului se regăsesc următoarele: reducerea cheltuielilor operaționale,
mărirea volumului de taxe colectate, creșterea nivelului de încredere a contribuabililor în administrația
locală, posibilitatea de achitare în orice moment al zilei, vizualizarea de către contribuabili în mod
transparent a taxelor și impozitelor datorate, etc;
Legalitatea:
- art. 3, art. 5 alin. (1), art. 10 din Hotărârea nr. 1235/2010 privind Sistemul naţional electronic
de plată online, cu modificările și completările ulterioare;
„ Art. 3
(1) În vederea plăţii de către contribuabilii persoane fizice, persoane fizice autorizate,
persoane juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică a obligaţiilor de plată către bugetul
general consolidat prin utilizarea mijloacelor electronice de plată sau altor mijloace de plată, stabilite
prin decizie a preşedintelui Autorităţii pentru Digitalizarea României, instituţiile publice care
desfăşoară activităţi de încasare a acestor obligaţii se vor înregistra în SNEP pentru furnizarea
informaţiilor privind cuantumul acestora şi pentru asigurarea accesului la o soluţie de plată electronică
a respectivelor obligaţii.
(2) Monitorizarea modalităţii de implementare a mijloacelor de plată prevăzute la alin. (1) se
realizează de către Autoritatea pentru Digitalizarea României cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice.
(3) În vederea încasării plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) prin intermediul ghişeului virtual,
entităţile beneficiare ale respectivelor plăţi se vor înregistra în SNEP.
Art. 10
(1) Comisioanele percepute de furnizorii de servicii pentru operaţiunile de tranzacţionare
online cu cardul bancar sau alte mijloace electronice de plată, aferente încasării obligaţiilor de plată
către bugetul general consolidat prin intermediul SNEP, nu vor depăşi tarifele maximale aprobate prin
decizie emisă de către Autoritatea pentru Digitalizarea României cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice.
(2) Comisionul aferent plăţii electronice cu cardul este suportat de către:
a) plătitor, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său
de servicii de plată;
b) beneficiarul plăţii, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către
furnizorul său de servicii.”
- Normelor Metodologice din 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 1235/2010 privind
Sistemul naţional electronic de plată online aprobate prin Ordinul nr. 168/2011;
- Normelor Tehnice din 2011 privind Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi
impozitelor utilizând cardul bancar aprobate prin Ordinul nr. 173/2011;
- Ordonanței de urgență nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata, cu
modificările și completările ulterioare;
- Art. 7 alin. (13) din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată, în concret, prevederile art. 7 alin. (13) „În cazul reglementării unei
situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în
vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun
adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare.”, având în vedere evoluția
situației epidemiologice la nivel local și a demarării cu celeritate a demersurilor în vederea limitării
contactului între cetățeni și personalul instituției, proiectul de hotărâre privind înregistrarea comunei
ȘGrivita, județul Galati , în Sistemul Național Electronic de Plată (SNEP) on – line a impozitelor și
taxelor bancare („Ghișeul.ro”) utilizând cardul bancar, instalarea unui terminal de plată (POS) precum
și stabilirea modului în care este suportat comisionul bancar, va fi supus depus dezbaterii plenului
Consiliului Local al comunei Grivita .
Având în vedere expunerea de mai sus, consider că proiectul de hotărâre privind înregistrarea comunei Grivita , județul Galati , în Sistemul Național Electronic de Plată (SNEP) on – line a impozitelor și taxelor bancare („Ghișeul.ro”) utilizând cardul bancar, instalarea unui terminal de plată (POS) precum și stabilirea modului în care este suportat comisionul.
Conducator compartiment financiar contabil
Impozite, taxe si resurse umane ,
Chirila Mihail