Nr. 95 / 26.10.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea efectuării unui schimb de terenuri între Comuna Groși și Parohia ortodoxă română Groși

Inițiator proiect

Florin-Daniel BOLTEA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Groși

Comuna Groși

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 95 din 26.10.2023

privind aprobarea efectuării unui schimb de terenuri între Comuna Groși și Parohia ortodoxă română Groși

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, 4 și 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 129 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (6) lit. b), art. 108 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  4. art. 7 alin. (2), art. 553, alin. (1) și (4), art. 555, art. 1650, art. 1763, art. 1764, art. 1765 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Comunei Groși privind aprobarea efectuării unui schimb de terenuri între Comuna Groși și Parohia ortodoxă română Groși;
  2. referatul de aprobare al primarului comunei Groși, în calitatea sa de inițiator;
  3. raportul Compartimentului agricol din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
  4. acceptul Parohiei ortodoxe române Groși, str. Mihai Viteazu nr. 60, județul Maramureș, pentru efectuarea unui schimb de teren   în sensul de a ceda în favoarea comunei terenul proprietatea sa tabulară identificat prin CF 55866 Groși, nr. cadastral 55866 în suprafaţă de 500 mp.; în schimbul terenului aparţinând Comunei Groşi identificat prin CF 53477 comuna Groși nr. cadastral 53477;
  5. Rapoartele de evaluare nr. 114/25.10.2023 și nr. 115/25.10.2023 întocmite de evaluator autorizat prin societatea comercială IMOBILIARE BRÎNDUȘE S.R.L.
  6. de faptul că imobilul teren în suprafață de 1272 mp identificat prin CF 53477 nr. cadastral 53477 este proprietatea privată a Comunei Groși, nu face obiectul unor cereri formulate în temeiul legilor de restituire a proprietății, nu este de uz sau interes public și nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești;

Luând act de:

  1. avizul favorabil al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local Groși nr. II;
  2. avizul favorabil al secretarului general al comunei Groși;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei groși

întrunit în a 33-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - Se însușesc rapoartele de evaluare a proprietăților imobiliare de tip teren, care fac obiectul schimbului, respectiv rapoartele de evaluare nr. 114/25.10.2023 și nr. 115/25.10.2023 întocmite de evaluator autorizat prin societatea comercială IMOBILIARE BRÎNDUȘE S.R.L., conform anexelor nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.2 - Se aprobă efectuarea unui schimb de terenuri, între Comuna Groși, reprezentată prin Primarul Comunei Groși, cu sediul în comuna Groși, localitatea Groși, str. Mihai Viteazu nr. 50, pe de o parte și  Parohia ortodoxă română Groși, cu sediul în localitatea Groși, str. Mihai Viteazu nr. 60, comuna Groși, județul Maramureș, pe de altă parte, după cum urmează:

- Comuna Groși dă în schimb, fără plată de sultă, Parohiei ortodoxe române Groși, terenul proprietatea privată a Comunei Groși, în suprafață de 1272 mp  înscris în CF  53477 nr. cadastral 53477, evaluat la suma de 105.460 lei respectiv 21.250 euro, valoare fără TVA,

      și primește în schimb, de la  Parohia ortodoxă română Groși, tot fără plată de sultă, terenul, proprietate a acesteia, în suprafață de 500 mp, înscris în  CF 55866 Groși, nr. cadastral 55866, evaluat la suma de 105.460 lei respectiv 21.250 euro, valoare fără TVA. 

Art.3 - Imobilul preluat prin schimb de către Comuna Groşi conform prevederilor art. 2, trece în domeniul public al Comunei Groşi şi administrarea Consiliului Local al Comunei Groşi. 

Art.4 - Se împuternicește Primarul Comunei Groși să semneze contractul de schimb în formă autentică la notarul public.

Art.5 - Prezenta hotărâre se poate contesta la instanța de contencios administrativ competentă, în termenul și condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6 - Prezenta hotărâre se comunică la:

(1) Instituţiei Prefectului - Județul Maramureş;

(2) Parohiei ortodoxe române Groși;

(3) Primarului Comunei Groşi;

(4) Compartimentului agricol;

(5) Biroului contabilitate, venituri;

(6) Dosar ședință.

Art.7 - Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial al comunei Groși, în format electronic, la pagina de internet www.primariagrosi.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” și se înscrie în „REGISTRUL PENTRU EVIDENȚA HOTĂRÂRILOR AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile DAVID

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GROȘI,

Alina-Carmen MIHUȚ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 95 / 26.10.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 95 / 26.10.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.10.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 08.11.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 07.11.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu