Nr. 48 / 15.09.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind implementarea proiectului intitulat „ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE DEȘEURI ÎN COMUNA GROȘI, JUDEȚUL MARAMUREȘ”

Inițiator proiect

Florin-Daniel BOLTEA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

15 Septembrie 2022

Hotărâre

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Groși

Comuna Groși

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 48 din 15.09.2022

privind implementarea proiectului intitulat „ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE DEȘEURI ÎN COMUNA GROȘI, JUDEȚUL MARAMUREȘ”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, 4 și 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. prevederile art. 551, art. 552, art. 553 alin. (1), art. 554 alin. (1), art. 557, art. 859 alin. (2), art. 863 lit. a) și art. 876 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. art.  129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) si lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2367 din 08.09.2022 pentru aprobarea Ghidului specific — Subinvestiției I1.A. - ÎNFIINȚAREA DE CENTRE DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR - COMPONENTA C3 – MANAGEMENTUL DEȘEURILOR;
  7. art. 5. alin. (4) din H.G. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
  8. Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Comunei Groși privind implementarea proiectului intitulat ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE DEȘEURI ÎN COMUNA GROȘI, JUDEȚUL MARAMUREȘ”;
  2. referatul de aprobare al primarului comunei Groși, în calitatea sa de inițiator, prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
  3. raportul de specialitate al viceprimarului comunei Groși;

Luând act de:

  1. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Groși nr. I, II și III;
  2. avizul favorabil al secretarului general al comunei Groși;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei groși

întrunit în a 14-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - Se aprobă participarea Comunei Groși  în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - COMPONENTA 3 – MANAGEMENTUL DEȘEURILOR, SUBINVESTIȚIA I1.A. - ÎNFIINȚAREA DE CENTRE DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR, finanțat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,  în vederea depunerii spre finanțare și realizării obiectivului de investiție denumite ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE DEȘEURI, ÎN COMUNA GROȘI, JUDEȚUL MARAMUREȘ”

Art.2 - Se aprobă implementarea proiectului ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE, ÎN COMUNA GROȘI, JUDEȚUL MARAMUREȘ” denumit în continuare Proiect, respectiv numărul de locuitori deserviţi de proiect conform anexei nr. 1, care este parte integrantă din prezenta hotărâre. Investitia este necesară, oportună și prezintă un însemnat potențial economic deoarece îmbunătățirea gestionării deșeurilor va contribui la reducerea problemelor legate de sănătate și mediu, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (direct prin reducerea emisiilor de la depozitele de deșeuri și indirect prin reciclarea materialelor care pot fi extrase și prelucrate) și evitarea impactului negativ la nivel local cum ar fi: alterarea peisagistică datorată depozitelor de deșeuri, poluarea locală a apei și a aerului, precum și împrăștierea deșeurilor, astfel va avea un impact pozitiv inclusiv asupra îmbunătățirii performanței economice a zonei, în special în ceea ce privește desfășurarea activitățiilor economice într-un mediu optim. 

Art.3 -  Cheltuielile aferente Proiectului vor fi prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investițiilor, în cazul obținerii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit legii.

Art.4 - Se aprobă angajamentul de a se asigura veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de întreținere/mentenanță a investițiilor pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.

Art.5 - Se aprobă angajamentul de a asigura cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări;

Art.6 - Se aprobă caracteristicile tehnice ale Proiectului, conform anexei nr. 2, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.7 - Se nominalizează şi se delegă primarul Comunei Groși ca și reprezentant legal, pentru relaţia cu MMAP în derularea Proiectului.

Art.8 -  Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Groși.

Art.9 - Prezenta hotărâre se comunică:

(1) Instituției Prefectului Județul Maramureș;

(2) Primarului Comunei Groși;

(3) Viceprimarului Comunei Groși;

(4) Secretarului general al Comunei Groși.

Art.10 - Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial al comunei Groși, în format electronic, la pagina de internet www.primariagrosi.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE” și se înscrie în „REGISTRUL PENTRU EVIDENȚA HOTĂRÂRILOR AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Gheorghe LUPAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GROȘI,

Alina-Carmen MIHUȚ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 48 / 15.09.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 12
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 48 / 15.09.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.09.2022
2 Comunicarea către primar 15.09.2022
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.09.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 29.09.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 15.09.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 15.09.2022