Consiliul local al comunei Gurahonţ, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2020,
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- referatul de aprobare elaborat de primar, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.4229/24.07.2020, cu privire la necesitatea modificării prevederilor contractelor de închiriere aflate în derulare încheiate de Primăria comunei Gurahonț în vederea unificării procedurii de încasare a chiriei, pentru o mai eficientă urmărire a acestora, raportat la posibilitățile tehnice actuale ale administrației publice locale;
- referatul compartimentului de specialitate nr.4230/24.07.2020, cu privire la iniţierea proiectului de hotărâre;
- avizul comisiilor de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat de primar;
- prevederile art.7 alin.(2) și art.1777 – art.1810 din Legea nr. 280/2009 privind Codul Civil, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare;
- prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a) și art.332-art.348 din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019;
- votul unanim exprimat electronic de 12 consilieri din cei 13 consilieri în funcţie;
În temeiul art.139 alin.3 lit.g) şi cele ale art.196 alin.(1) lit.a) din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.-Se aprobă modificarea prin acte adiționale a prevederilor contractelor de închiriere a bunurilor din patrimoniul Comunei Gurahonț, aflate în derulare, în sensul stabilirii următoarelor prevederi comune:
a)-Prețul chiriei se va recalcula în lei în cazul în care acesta este exprimat în euro sau altă monedă, la cursul de schimb BNR de la data încheierii actului adițional;
b)-Nivelul chiriei se va indexa anual cu rata inflației, în lei, dacă nu se va iniția o altă hotărâre de consiliu local de modificare a chiriei;
c)-Plata chiriei se va face, după caz, la o scadență lunară în ziua de 25 a lunii, respectiv la o scadență egală cu datele limită de plată a impozitului pentru clădiri/teren stabilite prin Codul Fiscal. Penalitățile pentru neplata chiriei la termen de vor calcula de la aceste date scadente.
Art.2.-Se mandatează Primarul comunei pentru încheierea în concret a actelor adiționale la contractele de închiriere aflate în derulare, potrivit celor aprobate prin prezenta hotărâre.
Art.3.-Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul comunei împreună cu biroul administrativ și financiar, taxe și impozite locale al Primăriei.
Art.4.-Prezenta hotărâre se comunică de secretarul general al comunei cu Instituţia Prefectului - Judeţul Arad în vederea exercitării controlului de legalitate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Adrian-Florin FLOREA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,
Cantemir-Marius DARĂU