Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- referatul de aprobare elaborat de primar, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.6894/21.12.2020, cu privire la rectificarea bugetului local al comunei Gurahonţ pe anul 2020;
- raportul nr.6893/21.12.2020 al biroului administrativ şi financiar, taxe şi impozite locale, resurse umane cu privire la rectificarea bugetului local al comunei Gurahonţ pe anul 2020 propusă pentru luna decembrie 2020;
- avizul comisiilor de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat;
- prevederile Dispoziției Primarului comunei Gurahonț nr.186/10.12.2020 privind modificarea bugetului local al comunei Gurahonț pe anul 2020;
- prevederile Hotărârii Consiliului local nr.18/17.02.2020 cu privire la aprobarea bugetului local al comunei Gurahonţ pe anul 2020, cu rectificările ulterioare aduse prin Hotărârile nr.43/ 21.05.2020, nr.66/30.07.2020, nr.77/31.08.2020, nr.86/18.09.2020;
- prevederile HG nr.1100/17.12.2020 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale;
- prevederile art.19 alin.2 din Legea finanţelor publice locale nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art.129 alin.4 lit.a) şi alin.14 din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019;
- votul ____ al celor ___ consilieri prezenţi din cei 13 consilieri în funcţie;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GURAHONȚ
adoptă prezenta hotărâre:
Art.1.(1)-Se aprobă rectificarea bugetului local al Comunei Gurahonţ pe anul 2020 și a listei anexe cu investițiile, conform anexei de la prezenta hotărâre.
(2)-Indicatorul vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local este în suma de 2.524.110 lei.
Art.2.-Ordonatorul principal de credite împreună cu biroul economic al Primăriei vor duce la îndeplinire cele aprobate prin prezenta hotărâre.
Art.3.-Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei cu Instituţia Prefectului - Judeţul Arad.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Flavius-Beniamin MOȚ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,
Cantemir-Marius DARĂU