Având în vedere:
- referatul de aprobare elaborat de primarului comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.6951/22.12.2020 referitor la oportunitățile modificării statului de funcții prin reorganizarea unor compartimente și înființarea unor funcții contractuale noi în vederea eficientizării activității Primăriei și a punerii în aplicare a hotărârilor adoptate anterior de Consiliu local cu privifre la achiziția unui utilaj;
- referatul biroului administrativ şi financiar, taxe şi impozite locale, resurse umane din cadrul Primăriei nr.6952/22.12.2020 cu privire la iniţierea proiectului de hotărâre;
- prevederile statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului comunei Gurahonţ şi a serviciilor subordonate, aprobat prin HCL nr.65/30.09.2019;
- prevederile Hotărârii Consiliului local al comunei Gurahonț nr.21 din 06.07.2012 priivnd aprobarea structurii de specialitate din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii la nivelul Primăriei comunei Gurahonţ;
- prevederile Hotărârii Consiliului local al comunei Gurahonț nr.110 din 30.12.2019 priivnd aprobarea structurii de specialitate din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii la nivelul Primăriei comunei Gurahonţ;
-prevederile art.129 alin.(2), lit.a, alin.(3), lit.c, alin.(14),art.158, art.540-549 din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019,
-votul ____ a celor ___ consilieri prezenţi, din cei 13 consilieri în funcţie;
În temeiul art.139 alin.1 şi cele ale art.196 alin.1 lit.a) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GURAHONȚ
adoptă prezenta hotărâre:
Art.1(1)-Se aprobă modificarea statului de funcţii şi a organigramei Primăriei comunei Gurahonţ şi a serviciilor subordonate Consiliului local,după cum urmează:
a)Reducerea postului vacant de referent de specialitate din cadrul compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului, gospodărie comunală, achiziții publice, urmând ca structura de specialitate din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii la nivelul Primăriei comunei Gurahonţ, aprobată prin Hotărârea Consiliului local al comunei Gurahonț nr.21 din 06.07.2012, să cuprindă funcţia publică din cadrul acestui compartiment, de consilier achiziții publice, cu nivel de studii de inginer în domeniul construcţiilor, ca persoană delegată cu atribuţiile de arhitect şef, respectiv persoană cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, ocupată de dl.Gabor Paul-Adrian.
b)Înființarea unei structuri noi, respectiv cabinetul primarului, cu 1 post vacant, de consilier/referent, ca personal contractual, numit de primar prin dispoziție, pe perioadă determinată, respectiv pe o perioadă de maxim durata mandatului de primar;
c)Desființarea compartimentului de administrație publică cu reducerea postului vacant de referent din cadrul acestui compartiment;
d)Înființarea unei funcții contractuale de muncitor calificat mașinist-mecanic utilaje grele, TP 1, în cadrul compartimentului de servicii comunitare de utilități publice, pentru operare buldoexavator.
.
(2)-Forma modificată a statului de funcții și a organigramei se regăsește în anexele nr.1 şi nr.2 de la hotărâre, ce fac parte integrantă din aceasta.
(3)-Pentru salarizarea funcției nou înființată în cadrul cabinetului primarului se introduce în cadrul nomenclatorului funcțiilor din statul de funcții al Primăriei Gurahonț, aprobat anterior prin Hotărârea Consiliului local al comunei Gurahonț nr.110 din 30.12.2019, o poziție nouă la funcții contractuale de execuție, cu denumirea de referent, treapta 1A, studii medii, cu salarizarea corespunzătoare funcției publice de referent grad profesional superior.
Art.2.-Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Gurahonţ.
Art.3.-Prezenta hotărâre se aplică cu data de 1 ianuarie 2021.
Art.4.-Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;
- Instituţia Prefectului –Judeţul Arad;
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Flavius-Beniamin MOȚ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,
Cantemir-Marius DARĂU