Nr. 13 / 31.01.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind parcelarea terenului aferent fostului Spital din Gurahonţ

Inițiator proiect

Ana-Lenuța MOȚICA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Gurahonț

Comuna Gurahonț

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 13 din 31.01.2020

privind parcelarea terenului aferent fostului Spital din Gurahonţ

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. referatul de aprobare elaborat de primarului comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.540/30.01.2020 privind necesitatea punerii în valoare a imobilelor fostului Spital Comunal din Gurahonț, potrivit destinației clădirilor existente pe terenul aferent, aflat în domeniul public al comunei Gurahonț, respectiv a actualizării situației acestora;  
  2. raportul compartimentului de specialitate nr.541/30.01.2020 cu privire la avizarea proiectului de hotărâre inițiat de primar;
  3. avizul comisiilor de specialitate pentru proiectul de hotărâre iniţiat de primar;
  4. prevederile HG nr.974/2014 privind desfiinţarea Spitalului Comunal Gurahonţ;
  5. prevederile art.41, alin.5 din Legea nr.7/1996, republicată 3, cu modificările şi completările ulterioare, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară;
  6. prevederile art.858, art.879, art.880 din Codul Civil;
  7. prevederile anexei nr.33,poziția nr.34, de la HG nr.976/2002 privind atestarea domeniului public al comunei Gurahonț;
  8. prevederile art.129 alin.2 lit.c) şi alin.14, art.287, anexa nr.4, pct.5 din Codul Administrativ, aprobat prin OUG nr.57/2019;
  9. votul  _____ a celor ___ consilieri prezenţi din cei 13 în funcţie;

 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei gurahonț

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.-Se aprobă parcelarea terenului fostului Spital comunal din Gurahonţ str.Crişan nr.2, aflat în proprietatea publică a Comunei Gurahonț, înscris în CF nr.303149 Gurahonţ sub nr.cadastral 303149, prin dezlipirea acestuia în trei loturi, respectiv lotul 1 cu suprafaţa de 16.413 mp, lotul 2 cu suprafaţa de 2.308 mp  şi lotul 3 cu suprafaţa de 1.135 mp, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire din anexa  de la prezenta hotărâre, întocmită de topograf ing.Bedelean Teodor-Emil.

Art.2.-Înscrierea în cartea funciară a proprietăţii Comunei Gurahonț asupra celor 3 loturi se va face conform prezentei hotărâri, respectiv a planului de amplasament și delimitare a imobilului, anexat la prezenta hotărâre, acte ce vor fi depuse la OCPI Arad ca parte din documentaţia cadastrală de dezlipire, întocmită potrivit Ordinului ANCPI nr.700/2014.

Art.3.-Biroul contabilitate al Primăriei va face cuvenitele modificări în evidenţa contabilă în urma aplicării prezentei hotărâri. 

Art.4.-Prevederile prezentei hotărâre se duc la îndeplinire de Primar, care este mandatat să parcurgă toate procedurile administrative necesare pentru punerea în aplicare a acesteia, împreună cu compartimentele de urbanism, de cadastru şi de contabilitate ale Primăriei.

Art.5.-Prezenta hotărâre se comunică de secretarul general al comunei cu Instituţia Prefectului – Judeţul Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Neli-Anișoara CHIRA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI GURAHONȚ,

Cantemir-Marius DARĂU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 13 / 31.01.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 4
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 7
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 7
4 Numărul voturilor „PENTRU” 12
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 13 / 31.01.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.01.2020
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului 28.12.2020
4 Aducerea la cunoștință publică
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu