Art.1.(1)-Impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pentru anul 2026, se menţin față de nivelul stabilit pentru anul 2025, aprobat prin Hotărârea nr.72/23.12.2024, cu preluarea nivelurile impozitelor și a taxelor locale care constau într-o anumită sumă de lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum şi limitele amenzilor care se fac venit la bugetul local, ce se indexează anual pe baza ratei inflaţiei de 5,6 %, aplicabile în anul fiscal 2026, cu excepţia impozitului pe clădiri calculat potrivit art. 457, a impozitului pe teren calculat potrivit art. 465 alin. (4) şi (7), şi a impozitului pe mijloacele de transport calculat potrivit art. 470 alin. (2) şi (31) a căror valori sunt cele stabilite prin Legea nr.239/2025.
(2)-Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, a taxelor speciale precum și a amenzilor prevăzute de Codul fiscal în titlul IX, ce se actualizează sau se ajustează pentru anul 2026 faţă de anul 2025, după caz, de către Consiliul Local al comunei Gurahonţ, sunt prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.-Pentru determinarea impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire în cazul persoanelor fizice, precum şi a impozitului pe teren, pentru anul 2026 se menţine delimitarea zonele din comuna Gurahonţ din anul 2025 stabilită prin anexa nr.3 a Hotărârii nr.108/22.12.2017.
Art.3.(1)-Se aprobă reducerile de impozite și taxe acordate de Consiliul local ce sunt cuprinse în anexa nr.2 de la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta, precum și procedura de acordare a facilităţilor fiscale conform anexei nr.3 de la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
(2)-Pentru anul 2026 bonificațiile acordate pentru plata anticipată a impozitelor conform Cod fiscal sunt cuprinse în anexă, după cum urmează:
| Prevedere legală privind bonificație conform Cod fiscal | Cotele conf. Cod fiscal | Cota stabilită de Consiliul local pentru anul 2026 |
| Art. 462 alin. (2)-Bonificaţie pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri | 0 % - 10% | 10 %-pentru persoane fizice 10 %-pentru persoane juridice |
| Art. 467 alin. (2)-Bonificaţie pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren | 0 % - 10% | 10 %-pentru persoane fizice 10 %-pentru persoane juridice |
| Art. 472 alin. (2)-Bonificaţie pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijloace de transport | 0 % - 10% | 10 %-pentru persoane fizice 10 %-pentru persoane juridice |
Art.4.(1)-Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Gurahonţ, prin aparatul de specialitate al său.
(2)-Prezenta hotărâre se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2026.
(3)-Orice alte măsuri adoptate anterior de Consiliul local al comunei Gurahonț contrare prezentei hotărâri se abrogă.
Art.5.-Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Gurahonţ în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Gurahonţ și Prefectului județului Arad și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului.